Te întrebi dacă este nevoie să îi faci o programare la ortodont copilului tău pentru montarea unui aparat dentar? Descoperă în acest articol care sunt situațiile în care copiii ar putea avea nevoie de un aparat dentar, dar și ce poți face pentru a te pregăti pentru o astfel de procedură.

Când și de ce ar trebui copiii să înceapă să poarte aparat dentar?

Nu există o vârstă universal valabilă pentru începerea tratamentului ortodontic. Decizia de a monta un aparat dentar poate depinde de factori precum dezvoltarea dento-facială a copilului, prezența anumitor probleme dentare și recomandarea medicului ortodont. Majoritatea copiilor ar trebui să beneficieze însă de un control ortodontic până la vârsta de 7 ani.[1][2]

Problemele dentare care pot necesita un aparat dentar sunt variate și includ, de obicei, dinții strâmbi sau înghesuiți, mușcătura incorectă, prezența unui număr mai mare de dinți decât în mod normal sau dinții proeminenți.

Semne că un copil ar putea avea nevoie de aparat dentar sau că este necesar cel puțin un consult ortodontic includ: pierderea precoce sau tardivă a dinților de lapte, dificultățile de mestecat sau de mușcat, tendința de a respira pe gură, suptul degetului, dificultățile de vorbire, mușcarea obrazului, lipsa de echilibru facial sau asimetrie și scrâșnirea dinților.[1][2]

Deși poate fi intimidant pentru un copil să poarte un aparat dentar, există numeroase beneficii. Acestea includ îmbunătățirea aspectului zâmbetului, prevenirea problemelor dentare pe termen lung și îmbunătățirea încrederii în sine.[1][2] Decizia de a purta aparat dentar ar trebui să fie luată însă în funcție de nevoile individuale ale copilului și recomandarea medicului ortodont.

Cum să pregătești copilul pentru purtarea aparatului dentar

Dacă deja s-a stabilit că este necesară o vizită la ortodont pentru montarea unui aparat dentar pentru copii în Timișoara, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-i explici, pe înțelesul său, de ce este necesar să poarte aparat dentar și cum îl va ajuta acesta.

Următorul pas constă în familiarizarea copilului cu aparatul dentar și procedura de montare a acestuia. O vizită la cabinetul ortodontului pentru a vedea aparatul dentar înainte de a-l purta poate fi foarte utilă. Aici, medicul ortodont poate arăta copilului diferite tipuri de aparate dentare disponibile, ilustrând cum funcționează acestea și cum arată pe dinți. De asemenea, poate fi util să îi arăți copilului tău fotografii sau videoclipuri cu alți copii care poartă aparate dentare. Astfel, se va putea familiariza cu ideea de a purta un aparat dentar și va ști la ce să se aștepte.

Asigură-te că înțelege și ce va presupune îngrijirea corectă a aparatului dentar, că poate dura câteva zile până se va obișnui cu el, dar și că va trebui să evite anumite alimente cât timp îl poartă.

Este important, de asemenea, să abordezi orice temeri sau îngrijorări pe care copilul tău le-ar putea avea. Este normal ca un copil să se simtă puțin anxios sau speriat la gândul de a purta un aparat dentar. Încurajează-ți copilul să împărtășească orice îngrijorare sau teamă pe care o are, oferă-i asigurări și răspunde-i la întrebări cu calm și răbdare.

Cum să alegi medicul ortodont potrivit pentru copilul tău

Alegerea medicului ortodont potrivit pentru copilul tău este o decizie importantă și care poate avea un impact major asupra sănătății orale a acestuia. Este indicat să alegi un medic cu experiență, dispus să discute despre toate opțiunile de tratament, să explice avantajele și dezavantajele fiecăruia și să recomande cel mai potrivit tratament în funcție de nevoile specifice ale copilului tău.

De asemenea, este important ca acesta să fie capabil să stabilească o relație bună cu copilul tău, să fie răbdător și înțelegător și să știe cum să comunice cu el pentru a-l face să se simtă confortabil. Poți cere recomandări de la alți părinți sau poți programa o întâlnire inițială pentru a vedea cum interacționează medicul cu copilul tău.

Verifică recenziile și recomandările online – îți pot oferi o mulțime de informații despre experiențele altor pacienți cu un anumit medic ortodont, despre competențele și serviciile oferite de acesta.

Numai un medic ortodont poate spune cu exactitate dacă este sau nu nevoie ca un copil anume să poarte aparat dentar. Alege deci un medic bun și programează-ți copilul la o consultație de specialitate.


Bibliografie:

  1. „Child Orthodontics”, American Association of Orthodontists, 6 Nov. 2023, aaoinfo.org/child-orthodontics/. Accessed 10 Jan. 2024.
  2. „Find out What Age Your Child Should Have Orthodontic Braces”, Verywell Health, 2016, www.verywellhealth.com/what-age-should-my-child-have-orthodontic-braces-3866424. Accessed 10 Jan. 2024