Bronșiolitele repetate la copii: care sunt cauzele și când să consulți un pediatru?4 min read

Tuse, rinoree, congestie nazală. Toate sunt simptome pe care le asociem de obicei cu răcelile la copii. Ele pot anunța însă și o bronșiolită, o afecțiune ce apare frecvent la copiii cu vârsta sub 2 ani, în special în lunile de iarnă.[3]

În acest articol, vei afla care sunt cauzele sale și când este necesar să mergi cu copilul la medic.

Ce sunt bronșiolitele?

Bronșiolitele sunt infecții ale căilor aeriene inferioare, de obicei cauzate de un virus, care afectează în mod predominant copiii cu vârsta sub 2 ani. Procesul infecțios determină inflamarea bronhiolelor – cele mai mici căi aeriene din plămâni – cu acumulare de secreții mucoase. Simptomele pot indica inițial, după cum menționam mai sus, o răceală obișnuită.[1][3]

Copilul tușește, are rinoree (secreții nazale) sau congestie nazală (nas înfundat), eventual și o febră ușoară, este mai obosit și mai irascibil decât în mod normal. Pe măsură ce boala progresează, pot apărea și alte simptome, unele suficient de severe pentru a pune viața copilului în pericol.[1][3]

De ce apar bronșiolitele la copii?

Bronșiolitele la copii apar frecvent datorită infecțiilor virale, în special cele cauzate de virusul sincițial respirator (RSV). Adenovirusurile, metapneumovirusul uman, virusurile gripale și paragripale, precum și SARS-CoV-2, pot duce însă și ele la apariția bronșiolitei.[2] Copiii pot contracta aceste virusuri prin contact direct cu o persoană infectată sau prin atingerea suprafețelor contaminate.

Există anumiți factori de risc care pot crește riscul ca un copil să dezvolte bronșiolită. Aceștia includ vârsta mică (cei mai expuși riscului de a face bronșiolită sunt bebelușii cu vârsta sub 3 luni), expunerea la fumul de țigară, nașterea prematură, prezența unor afecțiuni cronice sau a unui sistem imunitar slăbit, intrarea în colectivitate/ contactul frecvent cu alți copii intrați în colectivitate și petrecerea timpului în spații aglomerate.[1][2]

Bronșiolitele apar, de obicei în lunile de iarnă și de primăvară, când virusurile respiratorii sunt mai active și se răspândesc mai ușor. În această perioadă, sistemul imunitar al copiilor poate fi mai vulnerabil, ceea ce facilitează apariția bronșiolitelor.[1][2]

Când trebuie să consulți un medic pediatru?

Bronșiolitele de obicei nu sunt periculoase, dar asta nu înseamnă că nu pot deveni. Este important să monitorizezi cu atenție simptomele copilului pentru a ști când este necesar să faci o programare la un medic pediatru într-o clinică de specialitate.

Dacă simptomele se agravează, nu se ameliorează sau nu persistă timp îndelungat este un semn clar că este timpul să mergi la medic. Fă acest lucru urgent atunci când apar simptome precum:

• cianoză (colorația albastră a pielii, buzelor și unghiilor);
• dificultăți de respirație (copilul se „luptă” să respire sau are o respirație rapidă, superficială, dezvoltă wheezing sau respirație șuierătoare);
• tirajul intercostal (retracția peretelui toracic ca urmare a efortului făcut pentru a respira);
• lipsa de apetit/ dificultăți la supt sau înghițire;
• deshidratare (semnele acesteia la bebeluși includ lipsa scutecelor ude sau plânsul fără lacrimi);
• letargie.[1][2]

Ca regulă generală, ar trebui să mergi la medic oricând ai motive de îngrijorare privind sănătatea copilului tău.

Bronșiolitele sunt afecțiuni cu etiologie virală, frecvent întâlnite la sugari și la copiii mici în lunile reci. De multe ori, simptomele inițiale sunt confundate cu cele ale unei răceli. Este important să monitorizezi simptomele copilului tău și să consulți un medic pediatru dacă observi orice semn de alarmă, dacă simptomele se agravează, dacă nu există niciun semn de îmbunătățire sau dacă te îngrijorează sănătatea copilului. Deși de obicei bronșiolita poate fi tratată acasă și cel mic ar trebui să se simtă mai bine după aproximativ o săptămână, în cazurile severe pot apărea complicații grave, cum ar fi pneumonia sau insuficiența respiratorie.[2] Este indicat să te adresezi unui medic pediatru pentru un diagnostic clar și stabilirea unui plan de tratament corect!

Bibliografie: