Motivul principal pentru care am ales să plecăm din București (după ce ne-am născut și am crescut 34 de ani în acest oraș) a fost că ne doream foarte mult să fim cât mai liberi. Și noi și copiii noștri. Libertatea aceasta, din păcate, o găsești cu greu într-un oraș sufocat de mașini și poluare, sufocat de gunoaie și sufocat de oameni încruntați, triști, îngrijorați. Așa cred că am fost și noi…mult prea mult timp. Am început să deschid ochii asupra modului în care te schimbă ”viața de provincie” atunci când am început să călătorim cu copiii. Până atunci, este adevărat că muntele sau marea și traiul acolo părea o totală fabulație pentru noi. După ce am început să călătorim altfel (stat mai mult printre localnici și în casele lor, mers cu cortul etc) am început să îi cunoaștem pe acești oameni care trăiau mai simplu, mai puțin agitat și cu mai multă poftă de viață. Apoi, ochii mi s-au deschis și mai mult când părinții mei, după zeci de ani de București, și ei, au ales, odată cu pensionarea, mutarea la țară (în casa bunicilor și a copilăriei mele fericite, de altfel). Am trăit, alături de ei și de copiii mei, în scurtele perioade de vacanță petrecute la țară, într-un mic sat din Bărăgan, ritmul acela al omului împlinit, fericit cu plantele, florile, copacii, legumele lui, conectat mai mult la natură și la ritmul propriu. Și așa am ajuns să îmi doresc să fac o schimbare. Brașovul ne-a ieșit în cale într-o zi de iarnă, pe neașteptate, așa că muntele ne-a dat chemarea.
Copilăria la munte
Nu vreau să vă conving neapărat să vă mutați la munte (deși, nu-i deloc un vis așa de nerealizat) ci vreau să vă arăt acea parte – frumoasă, de data aceasta, că nu vreau să vorbesc de iarna de 6 luni, zăpezile interminabile sau ploile fără număr, acea parte din copilăria copiilor noștri și, practic, a noastră, de altfel… care schimbă ritmul, care umple de energie, care ne învață multe multe lucruri, care ne dezvoltă (și pe noi și pe copii) sub toate formele.
Timpul petrecut afară
Timpul petrecut afară, în curte, pe stradă, prin pădure, în parc sau în mici drumeții, este neprețuit. Ne străduim să facem din acest lucru prioritatea noastră. Indiferent de vreme, indiferent de cât chef avem noi adulții și de cât de obosiți suntem noi. Așadar, pot să spun că, față de București, timpul petrecut pe afară s-a mărit considerabil.
Domnișoara noastră mai are și alte centre de interes și câteodată preferă să stea să picteze în loc să se joace în curte cu fratele mai mic (ce să zic, o înțeleg și pe ea…) dar cu juniorul nu-i de glumă. Are un ritm și o energie și o nevoie atât de mare de aer și natură, încât nu putem să ne gândim decat că acesta este modul lui de a se integra în această lume, de a învăța și explora. Și pentru că el este cel mai expus accidentelor, o să vă povestesc ce plan de îngrijire și tratare avem, de vreo 2 ani de zile.
Conexiunea cu pădurea
Azi am fost în parc, în oraș, cu Iancu. Și am văzut foarte clar că obiceiul nostru de a merge mai mult în pădure și mai puțin printre betoane (chiar dacă da, e foarte distractiv să te dai în leagăn sau tobogan) l-a influențat (în bine, zic eu) și asta mă bucură foarte tare. Azi, în parc, după ce a alergat jumătate de oră printre toate formele de distracție pentru copii, a zis foarte hotărât, pornind singur, fără ezitare: hai să mergem în pădure. Era în parc, un pâlc de copaci, o pădurice să-i zicem. Acolo, unde era iarba mai mare, pământul mai umed, mirosul de copaci mai puternic. Am rămas uimită de instinctul lui și de modalitatea pe care a găsit-o pentru a-și reîncărca bateriile. Pentru că asta simt și eu cu pădurea. Atunci când am cel mai mic chef și cea mai puțină energie, atunci când simt că mă cuprind grijile și mă cotropesc problemele de zi cu zi, atunci când parcă îmi e cel mai greu, fix atunci trag de mine (de copii nu trebuie să trag deloc…) și organizez o ieșire (chiar și de jumătate de oră) la pădure. Dacă ne urcăm în mașină, în cinci minute ajungem la buza ei și pornim agale la explorat, mirosit, deschis larg ochii și inima. Acesta este modalitatea noastră de a ne încărca cu energie și bucurie. Aceasta este puterea pădurii. Dacă aveți cum să faceți acest lucru, în oraș, să găsiți acele locuri în care copacii ocrotesc și cresc spațiul verde, să nu le ocoliți, acolo este inima naturii! Și vă va fi de mult folos!
Învățarea liberă, joc și prieteni
Cred cu tărie că învățarea se face în primul rând prin joc și joacă. Cu cât mai liberă cu atât mai bine. Copiii cresc cu adevărat fericiți și învață mai ușor atunci când își găsesc motivația interioară și când li se oferă suficientă încredere și libertate pentru a-și alege jocurile, prietenii, spațiul de ”lucru”. Specialiștii spun că programul prea aglomerat, prea multele ore petrecute la școală sau cu temele, de încă mult prea devreme și prea puținul timp zilnic dedicat jocului liber sau conectării cu părinții, toate acestea afectează copilăria, creează probleme de învățare și concentrare, aduc tristețe și chiar depresie în rândul tinerilor.
Ceea ce s-a schimbat de când copilăria se petrece aici, la munte, a fost că toate acestea: joc, prietenie, învățare – au devenit un proces continuu, ce are loc spontan și susținut. Copiii și-au făcut prieteni printre vecini. Străzile sunt sigure pentru joaca liberă, pentru plimbările cu bicicletele sau trotinetele. Curțile sunt deschise pentru toți cei care vor să le treacă pragul. Acum mai bine de un an și jumătate comparam copilăria mea cu cea a copiilor mei și mă apucase o tristețe grea. Acum simt acea bucurie în libertatea despre care vă tot spuneam…
Despre siguranță și îngrijire
Siguranța înainte de toate. Acasă, în curte, pe stradă etc. De când juniorul nostru a început să își ia în stăpânire lumea, după ce am reușit să îmi depășesc fricile legate de siguranța lui, am făcut un plan prin care să fiu pregătită pentru orice s-ar fi întâmplat. Nu este unul prea lung sau complex, ba din contră simplu și care nouă ne-a adus mai multă liniște în casă și oriunde am fi ajuns. Iată despre ce este vorba:
- Încrederea în copil. Este elementul esențial al sănătății mentale a părintelui 🙂 Pentru că sentimentul de încredere îi dă putere. Pentru că frica inhibă. Ați observat că atunci când sunteți foarte stresați, vă este frică, proiectați tot felul de accidente și incidente, exact acele lucruri se vor întâmpla? Nu zic acum că lipsa fricii la părinte îl va feri pe copil să se lovească sau să se pună în pericol, doar că este important să credem în copilul nostru și acest lucru îi va da mai multă siguranță în mâinile și picioarele lui, în el, cu totul.
- Trusa de prim ajutor. Avem câteva lucruri care nu ne lipsesc din casă sau din trusa de prim ajutor pe care o luăm peste tot cu noi. Pe lângă apa oxigenată, ulei pentru protecție împotriva căpușelor, țânțarilor și a altor lighioane, plasturi și pansamente sterile, este ceva fără de care chiar nu plecăm de acasă și aceasta este remediul homeopatic Arnica montana, inclusiv sub formă de gel.
În mod sigur, dacă aveți copii, ați auzit de Arnica montana, sub o formă sau alta. Arnica este o floare …magică…ce crește în regiunile muntoase ale Europei Centrale, din sudul Suediei și până în nordul Spaniei și este renumită pentru proprietățile sale anti-inflamatorii, care cresc imunitatea, întăresc vasele de sânge și reduc spasmul vascular. Arnica este recunoscută, în special pentru abilitatea ei de a vindeca în mod natural vânătăile, umflăturile, de a restabili echilibrul zonelor afectate de diverse traumatisme.
De-a lungul anilor petrecuți cu copiii m-am bazat foarte mult pe puterea plantelor, de aceea, pentru noi, ca familie, după ce am descoperit cât de bine ne este și cât de rapid reacționează copiii, atunci când au nevoie, la proprietățile vindecătoare ale plantelor (indiferent de forma în care le-am folosit), pentru noi, cum ziceam, a venit ca primă opțiune de folosire, a remediilor naturale, indiferent de natura problemei pe care o întâmpinam: de la zecile de lovituri și zgârieturi săptămânale, la răceli, viroze etc.
Dacă aveți și voi un ”secret” de familie în ceea ce privește sănătatea și siguranța celor mici, poate vreți să ne împărtășiți și nouă 🙂
În rest, indiferent unde locuiți sau pe unde vă duc pașii, să nu uitați să creați o copilărie magică pentru cei mici!
