Copiii devin mofturoși dacă le oferi zilnic aceleași câteva feluri de mâncare, de aceea, pentru părinți este o adevărată provocare să găsească noi meniuri care să fie pe placul celor mici.
Din experiență, știm că nu este deloc ușor, așa că ne-am gândit să îți venim în ajutor cu câteva rețete sănătoase și ușor de preparat, pe care copiii tăi le vor adora.
Sandwich crocant cu cașcaval și piept de pui
Această gustare este ideală pentru micul dejun, având avantajul că se prepară repede și nu necesită foarte multe ingrediente. Pentru un singur sandwich ai nevoie de două felii de pâine, o felie mai groasă de cașcaval, o bucată de piept de pui fiert sau fript pe grătar și puțin unt.
Mai întâi se pune o tigaie la încins pe aragaz, iar în timp ce aceasta se încălzește, se prepară sandwich-ul, așezând între cele două felii de pâine cașcavalul și pieptul de pui tăiat fâșii subțiri. Apoi se unge una dintre feliile de pâine cu puțin unt, însă nu la interior, ci pe partea exterioară. Sandwich-ul se pune în tigaia încinsă cu partea unsă cu unt în jos, apăsând ușor cu o lingură sau spatulă, pentru ca pâinea să se rumenească. În timp ce sandwich-ul este în tigaie se unge cu unt și cealaltă felie, tot la exterior, apoi se întoarce sandwich-ul pentru a se rumeni și pe cealaltă parte.
Se taie apoi feliuțe subțiri și se servește copiilor alături de câteva legume proaspete.
Pastă de ton cu pâine prăjită
Peștele este un aliment care nu trebuie să lipsească dintr-o alimentație sănătoasă, însă problema e ca nu toți copii agreează gustul specific. Tonul este mai special, pentru că nu are acel gust și miros specific, iar în plus, este total lipsit de oase. Din acest motiv poate fi folosit ca ingredient principal pentru această rețetă.
Ai nevoie de o conservă de ton, cam 20-30 de grame de unt și o jumătate de lămâie. Tonul poate fi în suc propriu sau în ulei, însă în acest din urmă caz trebuie lăsat cam două ore într-o strecurătoare pentru a se scurge bine. Tonul și untul se pun în blender și se amestecă până când se formează o pastă moale și fină. Se adaugă la final zeama de la jumătata de lămâie, după care se prăjesc câteva felii de pâine care pe care se întinde pasta de ton.
Supă cremă de morcovi
Aroma și culoarea intensă sunt două caracteristici care fac ca această supă să fie irezistibilă, pentru orice copil. Pentru această rețetă ai nevoie de următoarele ingrediente:
- 600 de grame de morcovi
- 2 cartofi
- O jumătate de rădăcină de țelină
- 2 căței de usturoi
- O ceapă
- O linguriță de ghimbir ras
- 50 de grame de unt
- Două linguri de ulei de măsline
- O jumătate de litru de apă fierbinte au supă de legume
- Sare și piper.
Mai întâi se taie morcovii rondele, iar cartofi și rădăcina de țelină cubulețe, după care se toacă mărunt cățeii de usturoi și ceapa. Uleiul de măsline se pune la încins într-o cratiță adâncă, iar peste el se adaugă prima data untul și ceapa. Se presară sarea și piperul, iar când ceapa începe să își schimbe culoarea se adaugă morcovii, cartofii, usturoiul și țelina. Se toarnă apoi apa fierbinte sau supa de legume, după care se lasă să clocotească la foc mic, până când morcovii și cartofii sunt bine fierți. La final se adaugă ghimbirul ras, iar supa se lasă să se răcească. După ce s-a răcit bine, conținutul cratiței se toarnă în blender și se amestecă până când se obține o cremă subțire, care se servește cu pâine prăjită sau crutoane.
Ingredientele pentru aceste rețete trebuie să fie neapărat proaspete, iar pentru a le păstra așa pentru mai mult timp, trebuie să le ții la frigider. Magazinele de electrocasnice abundă în oferte de frigidere la preț avantajos, așa că nu ar fi o problemă să îți găsești un model care să se potrivească în bucătăria ta.