de Eric Anderson
Neșcolirea e un cuvânt creat prin negarea ideii de școlarizare și pornește cu o definiție negativă. Ce anume legat de școală vor să evite cei care nu-și școlesc copii?
Organizarea școlii
– Împărțirea zilei în timp pentru învățat și timp pentru joacă
– Pornirea și oprirea învățării (sau schimbarea subiectelor) conform unui orar impus dinafară
– Faptul de a li se spune copiilor despre ce ar trebui să le pese
– Faptul de a li se spune copiilor când ar trebui să le pese de acele lucruri
– Faptul de a li se spune copiilor ce e destul de bun și ce nu
– Ierarhia complexă în care elevul e pe treapta de jos
Aspectele dezumanizante ale școlii
– A fi nevoit să ceri voie pentru nevoi umane de bază
– A fi nevoit să prezinți scuze ”acceptabile” pentru absențe și întârzieri
– Încălcarea de rutină a drepturilor umane (constituționale)
– Statul la coadă pentru a aștepta totul: mâncare, apă, atenția profesorilor, timpul la computer etc.
– Recompensarea și pedepsirea în grup
– Neglijarea talentelor și a problemelor individuale
– Mișcarea declanșată de sunetul unui clopoțel
– Elevii ajung să se considere produse care circulă pe o bandă rulantă de 12 ani, în care se toarnă sau se atașează bucăți de cunoștințe de către alții. Ajung să creadă că responsabilitatea principală pentru educația lor este în mâinile altora.
Izolarea de lumea adevărată
– Segregarea pe vârste cronologice
– Separarea de familie
– Izolarea de lumea muncii
– Izolarea de efectele vârstei și ale bolii
– Edcuația ”gratuită” îi izolează de realitatea economică
– Materiile sunt despărțite de context
Rigiditatea orarului
– Pentru că trebuie să fii la școală la anumite ore înseamnă că nu poți urmări Cupa Mondială sau o eclipsă de soare dacă se-ntâmplă în timpul zilei de școală și nu poți vedea un spectacol dat mai târziu sau o eclipsă de lună dacă trebuie să te trezești devreme
– Faptul că trebuie să te duci la școală îți limitează abilitatea de a călători
– Faptul că trebuie să mergi la școală îți limitează abilitatea de face orice activitate meritorie care durează mai mult timp
Observi că aceste lucruri nu se referă la chestiunea ”școlilor-problemă”. Nu au legătură cu problema criminalității, a drogurilor, a violenței, a timpului petrecut cu naveta forțată, a profesorilor analfabeți etc. Problemele de care le pasă părinților care nu-și școlesc copiii există (într-un grad mai mare sau mai mic) chiar și în școlile ”bune”.
În plus, multe reforme educaționale propuse fac ca aceste probleme să se înrăutățească. Măsurile de securitate crescute înmulțesc aspectele dezumanizante ale ”disciplinei” școlare. Programele de tip ”Back to basics” (Înapoi la cunoștințele de bază) cresc rigiditatea programei și o separă și mai mult de context. Programele de ”mainstreaming” execerbează efectele unui curriculum-măsură-universală și deseori iau foarte mult din timpul și energia profesorilor. Mulți reformatori vor să crească numărul de ore dintr-o zi școlară sau de zile din anul școlar, eliminând șansa ca elevul să se educe singur în orele libere. Soluția pentru problemele inerente educației de masă nu e mai mult din același lucru.
Din păcate, a spune ce nu este neșcolirea nu ne spune ce este. Într-un fel, educația acasă este neșcolire – nu ne izolăm copiii de viață, nu ne mișcăm după sunetul unui clopoțel, nu cerem bilete de voie, nu neglijăm individualitatea copiilor noștri. Cei care aplică neșcolirea diferă de cei care-și educă acasă copiii în privința măsurii în care le permit copiilor să fie răspunzători de propria educație.
Acești părinți cred că curiozitatea naturală a unui copil sănătos, care are acces la un mediu bogat în resurse, îl va face să învețe ce are nevoie. Când învățarea se produce ca rezultat al dorințelor copilului, este absorbită ușor, cu entuziasm și deschidere. Copilul muncește mai mult pentru că face ce crede el că este important, nu ceea ce i-a spus altcineva că e important. Noile cunoștințe pornesc cu un context pentru că se potrivesc lucrurilor de care lui îi pasă deja. Învățarea venită din dorință reală este cu atât mai eficientă decât absorbția pasivă, încât cei care nu-și școlesc copiii pot permite mult mai multă explorare, leneveală și joacă decât cei care impun o programă. Literatura legată de neșcolire abundă în povești despre copii care nu au acordat nicio atenție matematicii sau cititului în primii zece ani și apoi au recuperat în doar câteva săptămâni.
Când învățarea este impusă dinafară, există multe efecte negative. Copilul poate să nu fie pregătit pentru acel material sau poate să-l fi depășit; el se poate opune, fie pentru că are ceva mai bun de făcut, fie din încăpățânare generală. Când impui un subiect, scurtcircuitezi exact părțile voliționale ale minții care sunt cruciale pentru învățarea adevărată. Poți produce memorizare, dar nu poți obține înțelegerea. Riști ca el să dezvolte o antipatie față de subiect, profesor sau învățare în sine.
Învățarea condusă de copil este în mod fundamental activă. Copiii fac lucruri pentru că și-au asumat responsabilitatea pentru a duce la sfârșit acțiunile de care e nevoie pentru a-și împlini dorințele. Neșcolirea este centrată pe ideea de învățare, cu elevul ca centru al acțiunii și sursă a activității, nu pe ideea de predare (cu profesorul ca centru al acțiunii și sursă a activității). Această abordare nu numai că face învățarea mai eficientă, ci și încurajează copilul să-și dezvolte virtuți: independență, autonomie și simț al răspunderii. El învață că, dacă vrea să se întâmple ceva, trebuie să facă el însuși să se întâmple acel lucru.
Așa cum a subliniat Jim Muncy în articolul său ”spectrul neșcolirii” (home-ed mailing list, vara anului ’94), cei care-și educă acasă copiii practică neșcolirea în diverse grade. Familiile care nu-și școlesc copiii nu creează clase în miniatură, cu timp pus deoparte pentru învățat, un părinte care joacă rolul profesorului, planuri de lecție formale și programe impuse. Dincolo de această limită, ne diferențiem în funcție de câtă ordine încercăm să punem în procesul de învățare. Cei care urmează ”neșcolirea radicală” impun puțină structură sau deloc, deși au cărți și alte materiale disponibile pentru a servi drept ghid. Alții își lasă copiii să învețe ce vor, dar le oferă sprijin organizațional puternic pentru a-i ajuta să-și atingă scopurile. (Sprijinul poate lua forma lecțiilor, a caietelor de lucru sau chiar a proiectelor atribuite). Unele familii folosesc programe pentru unele materii (deseori pentru matematică), dar sunt mai permisive cu altele. Majoritatea încearcă să obțină învățare din activitățile vieții de zi cu zi. Punctul comun este recunoașterea faptului că participarea entuziastă a copilului este cel mai important factor în educația copilului.
***
Preluat și tradus de aici.
Acum că ai ajuns la finalul articolului, ce părere ai? Te-ai vedea oferindu-i copilului tău acest mod de viață?
Eu nu sunt asa creativa, nu am imaginatie, si as simti ca nu ii ofer puiului tot ce ii trebuie. Dar as alege homeschooling fara ezitare daca as avea vreo 2-3 vecine ca tine :D, si ne-am intalni in grup cu pruncii si fiecare i-am invata ce stim. Mi-ar placea mult sa traiesc intr-o astfel de comunitate.
Bun venit, Raluca!
Tu ești creativă, ai imaginație și îi poți oferi puiului tot ce-i trebuie. E o bogăție de resurse în tine și nu vorbesc în dodii, chiar așa minunat de complecși suntem cu toții. Cred că ți-ar plăcea cărțile lui Sir Ken Robinson despre descoperirea creativității: The Element și Out of Our Minds.
Comunitatea de care vorbești nu trebuie să fie o speranță deșartă. O putem crea noi, cei interesați de un alt fel de educație. Tot datorită resurselor imense pe care le purtăm în noi. Cine ne împiedică să fondăm un sat (eco chiar)?
Wow si iar wow. Cred ca visez. In sfarsit aflu ca tot ce-mi soptea sufletul sa fac exista deja, are nume, este practicat si inteles prin alte parti. Multumesc din nou.
Mă impresionează entuziasmul tău și mă simt împlinită când văd că am contribuit la o așa descoperire.
Dacă vrei ceva mai pe larg despre homeschooling și unschooling, gasesti recomandari în secțiunea Cărți.
Suna foarte frumos totul si mi-as dori (intr-un fel) sa practic si eu acest tip de ‘educatie’. In conditiile date de viata de pe la noi, momentan nu m-as simti in stare dar incerc sa ofer copilului ceva cat mai asemanator…adica mai putin ‘scolit’ sau ‘scolit’ mai liber. Cred ca exista ceva alternative si la noi, mai putin nocive…
Succes!
Bun venit pe Un alt fel de educație, Dana!
Sigur că există alternative și la noi, puține, dar există. Eu sunt sigură că se poate face unschooling și la noi, fără să fie ceva extrem de greu. Dar recunosc că depinde de multe lucruri și în unele familii poate fi mai ușor decât în altele.
Oricând îți alegi cărți din cele enumerate, îți stau la dispoziție. În general, reușesc să răspund în aceeași zi sau a doua zi de dimineață. Însă în week-end evit computerul și las totul pe luni dimineața.
M-aș bucura să aflu ce părere ai despre ce se discută pe-aici, așa că nu ezita să ne spui și nouă în comentarii. 🙂
Salutare,
Nu prea am comentat aici pe blog, dar sa stii ca te citesc mereu si imi place tot ce apare aici. Pe mine ma bate gandul tot mai serios sa incearc aceasta treaba – “nescolarizarea”.
Imi pare un lucru mai greu decat sa pasez altora educatia copilului. Totusi as incerca. Stiu ce rezultate da scoala (chiar pe pielea mea) si daca poate fi altceva pentru copilul meu, de ce nu? Nu poate fi decat mai bine 🙂
Totusi in societatea noastra (Romania) , e greu, sau cel putin asa imi pare mie acum.
La fel ca si Raluca, cred ca lucrurile ar fi mult mai simple intr-o comunitate care merge pe aceleasi principii. Desigur ca am putea sa ne unim, cumva, poate intr-un sat. Eu as fi dispusa sa particip 🙂
Bună, Adelle!
Mă bucur să te ”aud” în sfârșit!
Într-adevăr, nici eu n-aș vrea să pasez educația copilului meu unor străini. Știu, e mai greu să faci unschooling la noi decât în alte țări, deși poate mai corect ar fi spunem regiuni, dacă ne gândim că poate fi legal într-un stat, dar numai în anumite regiuni să existe o rețea de sprijin, o comunitate de unschoolers. Din ce mă gândesc mai mult la asta, din ce mă întreb ce ne-mpiedică să formăm o astfel de rețea/comunitate.
Nu mi se pare c-ar fi imposibil să găsim o zonă frumoasă în care să ne construim căsuțe eco (la modul ideal), să ne bucurăm de natură, de copii, de discuții și seri petrecute împreună.
Ce idilic sună! Bănuiesc că majoritatea m-ar suspecta de idealism, naivitate, înclinație spre utopie, dar eu la asta visez. Nici eu n-aș fi mulțumită de o viață fără școală în București și-aș prefera una mai aproape de natură și de oameni cu-aceleași idei. Și mi-aș dori ca băiețelul sau fetița mea să aibă prieteni unschooled, liberi, entuziaști, creativi…
Mă bucur mult că suntem pe-aceeași lungime de undă. Poate se va dovedi a fi primul pas spre un sat de neșcoliți… 🙂
Multumim Andreea pt ideile proaspete 🙂
Mai toate actiunile si reactiunile oamenilor au drept efect stirbirea, ingradirea si diminuarea fericirii. Scoala ca si integrare in sistem face parte dintre ele. Atata timp cat e traita ca o corvoada experienta scolii ii minimalizeaza cu atat mai mult efectele.
Citesc cu mare interes mereu, am inca multe de invatat.
Bun venit pe Un alt fel de educație, Moni!
Sper că găsești pe-aici lucruri interesante și utile. Mulțumesc pentru feedback și sper să ne mai spui din părerile tale!
Vreau si eu in casuta eco si in comunitatea de care vorbiti! 🙂 Sa tinem o lectie de chimie in timp ce preparam sapunul in casa, sa mergem apoi in gradina, la ora de biologie etc. Si vreau si o gramada de carti de la tine, Andreea! Dar sa ma decid cu care sa incep :).
🙂 multe idei efervescente pe aici 🙂 . Imi doresc sa cred ca si in Romania se pot materializa astfel de proiecte, ca visele pot deveni realitate. Am 26 de ani, inca un an de facultate si in curand voi aduce pe lume o minunata fetita careia ii doresc o educatie bazata pe comunicare, intelegere si afectiune, idei care sa o ajute sa zboare si nu sa o puna in “banca ei”, oameni care sa investeasca sentimente si multe alte lucruri frumoase, oameni care sadesc intrebari si nu stereotipuri “pentru ca asa trebuie / pt ca asa se face / pt ca asa spun eu”..ii doresc cat mai multe alternative, pe care sa si le gaseasca/construiasca de una singura, tocmai pt ca poate. In concluzie, trebuie sa adoptam principiul “Hate something, Change something”, la urma urmei copiii nostri au nevoie de altfel de modele, si vor invata ca pot pentru ca si noi putem. Iar pt incurajare, un filmulet inspirational http://www.dailymotion.com/video/xia72k_de-la-bloc-la-iurta_lifestyle 🙂
Bine-ai venit, Ruxandra!
Mai intai, felicitari pentru fetita care va veni pe lume in familia ta. Frumoase dorinte ai pentru ea si sper sa le faci sa devina realitate. Nu cred ca depinde atat de mult de tara in care traim, ci de dorinta parintilor si de posibilitatile lor. Sper sa gasesti aici informatie, sprijin si incurajare pentru a-i oferi fetitei tale o educatie autentica.
Multumesc pentru filmulet!
Buna! Imi place aceasta idee insa ce facem cand i se va cere diploma de bac ptr a se angaja? In cazul meu, fiica mea doreste sa devina profesor de pian
As vrea sa aflu mai multe. Nu am gasit prea multe informatii pe internet
Multumesc