Arta și copiii. Ce se întâmplă când copiii învață să se exprime liber
Pictură și modelaj cu Steluța Stoian, la grădinița Mariposakids
Pictură și modelaj cu Steluța Stoian, la grădinița Mariposakids
Academia Copiilor este un program pentru cei mici care au între 8 și 12 ani, program format din 4 module dedicate micilor antreprenori.
Prima oară am auzit de conceptul de educație financiară, din cartea lui Kiyosaki, “Tată sărac, tată bogat”.
Am cunoscut multe cadre didactice, profesori sau educatori, care încearcă să se apropie de copii, dar reușesc cu greu să facă asta și nu, nu e din cauza faptului că nu sunt ei făcuți să lucreze cu cei mici.
Pentru că este primul an când cei mici se duc la școală în clasa pregătitoare și pentru că avem prieteni care ne dau cărți frumoase și utile, avem astăzi un nou concurs pentru voi.
Trei povești nemuritoare la un leu! Nu e tocmai așa, dar nici prea mare diferență nu este, pentru că Elefant.ro are o super promoție la cărți pentru copii, ofertă pe care NU trebuie să o ratați. 🙂
Un părinte trebuie să fie un model! El trebuie să fie perfect! De câte ori au auzit acest lucru? [preluare]
Cei care vor ca cei mici să se ducă la cursuri de dans ar trebui să ia în calcul și un curs de step.
Când cei mici se confruntă cu probleme sau au un sentiment de nesiguranţă de cele mai multe ori îşi exprimă toate aceste nemulţumiri asupra celor care le sunt aproape indiferent de situaţie, adică asupra voastră, a părinţilor. [preluare]
Le-ați citit cartea sau aveți de gând să le-o citiți în curând?
Știm că mulți dintre voi vreți ca ai voștri să știe o limbă străină de mici. Tocmai d-asta nu pot să nu vă anunț că centrul de îmvățare a limbii engleze Shakespeare School a împlinit 10 ani.
Eu una recunosc că este pentru prima dată când aud despre “teatru muzeal”, dar sună tare bine.
Vrem, nu vrem, sunt anumite lucruri pe care părinții de fete le cunosc și știu cum să se confrunte cu ele și sunt altele valabile pentru părinții de băieți. [preluare]
Iar copiii au nevoie de dragoste necondiţionată, de acest muşchi, în fiecare secundă. [preluare]
Din 28 septembrie incepe un nou curs de Rivalitati intre Frati! Otilia va asteapta la o sesiune de ras, de plans, de joaca si…de ce nu, chiar terapie prin toate acestea!
Nu este vorba despre o nouă schimbare în sistemul de învățământ românesc, ci de o inițiativă a sistemului din Suedia.
“Nu” este un lucru pe care nimeni nu și-l dorește să audă, iar cei mici cu atât mai mult, mai ales când este vorba despre un lucru pe care ei și-l doresc, iar adulții îl refuză. [preluare]
Nu știu exact cum să traduc “attachment parenting” și cred că dacă m-aș chinui aș cam distruge semnificația sintagmei… [preluare]
Se spune că încrederea în sine este unul dintre cele mai importante lucruri în viață, că nu se învață ci se simte, dar există anumite lucruri pe care părinții le pot face pentru a le dezvolta celor mici sentimentul acesta. [preluare]
Nu, nu ne-am apucat noi să facem experimente încă, ci vă povestim de cei de la Filmminimo care aduc în școli cursuri vesele și educative. 🙂
Odată ce se termină vara încep și programele faine pentru familii. Unul dintre acestea este programul Muză.Muzică.Muzeu. ce reîncepe pe 8 septembrie.
Am descoperit niște jocuri creative pentru cei mici care fac primii pași pentru a învața limba engleză.
Pe 1 septembrie, adică mâine, toți părinții care iubesc cărțile sunt invitați la lansarea unei mini serii de cărți: Cărţi bune pentru părinţi buni.
Pentru că toți părinții buni fac primii pași cu cei mici cu multe sentimente și o carte bună alături, Humanitas lansează seria Cărți bune pentru părinți buni.
Ghidul Monștrilor este o carte, inspirată din folclorul românesc, care vrea să educe copiii și părinții în legătură cu toate creaturile prezente în basme, în imaginația și în “casele” lor.
Vine toamna si ne pregatim pentru zilele ploioase si friguroase. Va recomandam atelierele de arta ale Madalinei “cu ochii pe culoare”!
Am descoperit cea mai faină modalitate prin care să îi învățați pe copii literele. 😀
De câte ori vi s-a întâmplat să nu fiți tocmai fericiți atunci când îi rugați pe cei mici să facă un anume lucru și ei nu sunt de acord cu asta nici măcar atunci când le-o spuneți a 5-a oară? [preluare]
Vrei sa fii si tu un parinte constient? Vino la conferintele Alethei Solter, in Bucuresti, pe 22 si 23 septembrie! Despre cine este Aletha Solter ca psiholog si expert in parenting si despre cum a ajutat-o pe Otilia, in drumul ei de mamica, poti citi in continuare!