Să-i învățăm de mici cum e cu sticla
Dacă crezi că titlul acesta are legătură cu consumul de alcool la copii, înseamnă că îți stă gândul numai la băutură. Dacă nu, jos pălăria!
Dacă crezi că titlul acesta are legătură cu consumul de alcool la copii, înseamnă că îți stă gândul numai la băutură. Dacă nu, jos pălăria!
A venit și vremea mămicilor. Cineva le pregătește un mărțisor…cu 70% reducere. Merită! 🙂
Află cum să-l ajuţi să nu se împiedice de această particularitate [traducere]
Criza se cam termină aşa că nu mai poţi folosi scuza asta … iată altele care se pare că prind foarte bine [traducere]
După titlu, ați putea crede că acest text este scris de Tudor Gheorghe. E bine, n-are nicio legătura cu maestrul, dar ca să nu ziceți că punem titluri la plesneală, vă spunem că are legătură cu primăvara și cu muzeul.
Atâtea evenimente apar cu această ocazie, încât se cuvine să întrebăm: primiți cu mărțișorul?
Alfie Kohn s-a născut pe 15 octombrie 1957, în Miami Beach, California. Este o voce importantă a educației progresive și a criticat multe dintre aspectele tradiționale ale creșterii copiilor, ale școlarizării, ale managementului și ale societății americane. Bineînțeles, toate acestea i-au atras dezaprobarea celor care apără practicile pe care el le condamnă, cum ar fi utilizarea competiției, disciplina convențională, testele standardizate, notele, temele pentru acasă și condiționarea prin pedepse sau recompense.
Socrate avea o fetiță (Atena) și un băiat (Antonis). Fetița mai mare, băiatul mai mic.
Am citit pe nerăsuflate două dintre cărțile lui și m-am trezit vorbind singură și exclamând ”Da, așa este!” la fiecare idee. M-au fermecat atât concepția lui asupra învățării, cât și elocvența și simplitatea cu care spune lucrurilor pe nume. Apoi am citit câte ceva despre viața și activitatea lui și am rămas uimită de pasiunea cu care și-a promovat și apărat ideile despre educație.
Ești părinte al unui bebeluș mai mare de 3 luni sau al unui prichindel de până la 3 ani ?
Nu vă gândiţi doar la temele pe care trebuia să le faceţi, ci la prieteni şi nebuniile pe care le făceaţi împreună. [traducere]
Nu v-ați săturat de articolele în care vă sugeram să va trimiteți copiii la tot felul de cursuri și ateliere? Noi, da! Drept urmare, de azi schimbăm un pic macazul :).
Diagnosticarea altor boli psihologice poate fi al fel de arbitrară și de subiectivă, făcută de un comitet și definită precar, insensibilă la factorii sociali și creatoare de presupuneri nefondate cu privire la cauze biologice. Pe de o parte, aceasta poate scuza ceea ce se întâmplă cu hiperactivitatea sau, cel puțin, poate pune totul în perspectivă. Pe de altă parte, poate provoca întrebări mai mari și mai tulburătoare despre teoria și practica sănătății mentale în Statele Unite.
Când copiii aud că sunt trimiși la curs, nu le pică prea bine. De aceea, organizatorii unui curs de artă îi așteaptă pe copii în Țara Minunilor.
Venim de data asta cu o recomandare pentru parinti si nu numai. Important este sa iubiti teatrul si sa vreti sa il cunoasteti mai bine.
Deși nu încurajăm astfel de comportamente, ne-a plăcut gluma. Noi, de fapt, încurajăm dansul :).
Există o vorbă care spune că dacă n-ai carte, n-ai parte. N-o să ai parte de artă, dacă nu-i iei copilului ”Cartea Micului Artist”. 🙂
Privirea la mine… Zâmbiți! Nu, nu! UrbanKid.ro nu vă face poză, doar vrea să anunțe un curs de fotografie pentru copii.
”Oamenii care nu au o toleranță crescută la ambiguitate nu se vor uita la factorii familiali”, spune Susan Campbell. ”În sfera biologică pari a fi cu picioarele pe pământ.” În orice caz, cei mai mulți medici cred în continuare că hiperactivitatea se bazează pe biologic, iar când cercetătorii sunt întrebați dacă există dovezi care să confirme această presupunere, răspunsul tipic este ”Nu încă”.
Citeşte etapele transformării celui mic într-un omuleţ personalizat [traducere]
Cinci lucruri pe care le facem în calitate de părinţi care intr-adevar contează (şi câteva care nu!)[traducere]
Nu știm dacă asta intră în categoria ”cum să trecem de criză” sau ”cum trec alții de criză”, dar e interesant de știut.
Dacă un profesor are puțini copii hiperactivi în clasă, aceasta poate fi pentru că proiectează sarcini adecvate pentru elevii care altfel s-ar foi sau pentru că estem ai puțin rigid în cerințe decât alți profesori sau mai tolerant față de ceea ce alți educatori numesc ”comportament pe lângă sarcină”. (Utilizarea acestei formule poate spune la fel de multe despre profesor precum spune despre elev.) ”Hiperactivitatea”, spune un cercetător, ”vine în mod obișnuit din atenția profesională… când copilul nu se poate conforma regulilor din clasă”. Aceasta invită întrebarea despre cât de rezonabile sunt acele reguli.
Estimările foarte diferite ale răspândirii ADHD sunt destul de neliniștitoare în sine, dat fiind că fiecare procent înseamnă sute de mii de copii. Dar ele subliniază, de asemenea, faptul că criteriile diferite pentru diagnosticare produc concluzii diferite în legătură cu posibilitatea ca un anumit copil să aibă ADHD și să fie, prin urmare, nevoit să înghită un medicament în fiecare zi. Însă cel mai tulburătoare este o fărâmă de îndoială cu privire la diagnosticul însuși. Putem fi siguri, de fapt, că un copil are o boală numită hiperactivitate sau ADHD?
Totul a pornit de la un calculator băgat în zidul ce despărțea curtea unei clădiri de birouri de mahalaua Mumbaiului. Copiii s-au adunat treptat și au început să interacționeze cu mediul virtual printr-o tastaură și un touch pad. În mod surprinzător, prichindeii, care nu văzuseră ceva mai sofisticat decât televizoarele, au priceput cum stă treaba cu sistemele de operare și cu Internetul. Zi de zi, calcualtorul din zid era asaltat de mânuțe nerăbdătoare să-i smulgă secretele. Alte perechi de ochi se căzneau să suprindă imaginile colorate și gesturile care le putea aduce pe ecran. Totul în câteva zile.
Dacă vrei să-i faci cea mai mare surpriză copilului tău, ia aminte la ce-ti zicem noi! 😉
La noi, ADHD e o apariție nouă și, prin aceasta, are și mai mult farmec. Pare a fi răspunsul la toate întrebările și soluția miraculoasă a tuturor problemelor, însă, la o privire atentă, descoperim multe inconsecvențe, neclarități și, mai ales, riscuri. Înainte de a lăsa știința modernă să ne sedeze și să ne modifice copiii, poate ar merita să ne punem întrebări și să judecăm cu propria minte, chiar dacă nu suntem specialiști. Uneori, bunul simț și logica firescului ne pot ajuta să identificăm adevăratele probleme, în loc să tratăm medicamentos simptomele. În cazul acesta, pentru mine e clar că principala cauză a comportamentelor clasificate drept ADHD este mediul (școlar și/sau familial).
Sau nu? Află care sunt semnele care să îţi demonstreze că micuţul tău e pregătit pentru prima zi de grădi [traducere]
Redescoperă plăcerea în a avea responsabilitatea unui copil fără să uiţi de propria viaţă [traducere]
El a adăugat că ”povara aproape imposibilă” impusă de teme era, în parte, rezultatul măsurii în care acei copii se simțeau învinși – cum investeau ore întregi fără a primi mare lucru în schimb; cum părinții se simțeau frustrați când își împingeau copiii de la spate, dar și când nu-i împingeau, când îi ajutau la teme, dar și când se abțineau. ”Ajungi să-ți distrugi relația cu copilul”, i-a spus un tată.