Semne de carte haioase pentru cărți dragi
Ne cam plac cărțile, cărțile clasice, mirosul foilor și coperta lor, așa că astăzi vă invităm să faceți singuri semne de carte pentru volumele celor mici.
Ne cam plac cărțile, cărțile clasice, mirosul foilor și coperta lor, așa că astăzi vă invităm să faceți singuri semne de carte pentru volumele celor mici.
Se spune că nu e nimic mai ok decât să asculți limba străină pe care vrei să o înveți, iar noi am descoperit multe audiobook-uri gratuite în engleză pentru copii.
Mai avem puțin și descoperim dacă am fost destul de cuminți anul acesta, pentru că vine Sfântul Nicolae.
De fapt nu e tocmai “friday” și nici “black”, însă avem reduceri semnificative la multe dintre cărțile pentru copii, volume care costă doar câțiva lei.
Dacă sunteți pasionați să știți cât mai multe despre o alimentație sănătoasă și hrană variată, dar cât mai naturală, nu cred că nu ați auzit despre volumul Studiul China, una dintre cele mai importante cărți despre nutriție lansate până acum. Bonus: prețul e redus cu 50%, dacă vă grăbiți un pic să o cumpărați.
Avem o carte ce trebuie să ajungă pe mâna unui copil dornic de aventură și povești pe care să le citească cu sufletul la gură.
Pentru că este primul an când cei mici se duc la școală în clasa pregătitoare și pentru că avem prieteni care ne dau cărți frumoase și utile, avem astăzi un nou concurs pentru voi.
Trei povești nemuritoare la un leu! Nu e tocmai așa, dar nici prea mare diferență nu este, pentru că Elefant.ro are o super promoție la cărți pentru copii, ofertă pe care NU trebuie să o ratați. 🙂
Le-ați citit cartea sau aveți de gând să le-o citiți în curând?
Pe 1 septembrie, adică mâine, toți părinții care iubesc cărțile sunt invitați la lansarea unei mini serii de cărți: Cărţi bune pentru părinţi buni.
Pentru că toți părinții buni fac primii pași cu cei mici cu multe sentimente și o carte bună alături, Humanitas lansează seria Cărți bune pentru părinți buni.
Ghidul Monștrilor este o carte, inspirată din folclorul românesc, care vrea să educe copiii și părinții în legătură cu toate creaturile prezente în basme, în imaginația și în “casele” lor.
Aud din ce în ce mai mulți părinți plângându-se că ai lor copii nu citesc, nu iubesc cărțile și preferă orice altceva în loc să citească. [preluare]
Nu știu de voi, dar noi suntem mari fani Peppa Pig. Dacă și vouă vă plac, le găsiți la ofertă.
Poți scrie o poveste și poți participa și la un concurs de creație.
Rubrica in care vorbim despre carti deosebite! Azi va recomandam cartea “50 de activităţi interactive pentru dezvoltarea copilului” de Sally Goldberg
Eh, nu chiar, dar dacă avem un eBook Reader e păcat să nu descărcăm și cărți pentru cei mici, doar merită și ei, nu?
Ne bucurăm de cărțile noi și le admirăm coperta lucioasă și paginile lipite unele de altele până să le deschidem, dar nici cele vechi nu sunt de dat, mai ales că unele sunt adevărate comori.
Când eram mică aveam o colecţie impresionantă de cărti de colorat, iar de curând am colorat alături de nepoţelul meu. Nu a trecut mult timp până ca apetitul meu să caute cărţi interesante de colorat.
Copiii înțeleg foarte bine viața prin povești. Dacă vă întrebați cum să-i vorbiți prichindelului despre darurile de Crăciun, despre evenimentul spiritual-religios care însoțește această seară magică, cel mai potrivit ar fi să-i spuneți o poveste despre asta
Am funcționa cu toții la fel de exact precum un ceas. 🙂
Rubrica in care vorbim despre carti deosebite! Azi, o prietena – mamica ne recomanda cartea “Mintea noului nascut” , de David Chamberlain
Dacă sunteți în căutarea unei cărți de povești pentru copii citiți mai jos pentru că sigur o să vă placă ce aflați.
Am descoperit un atlfel de abecedar, care pe lângă rolul de a-i învăța pe cei mici literele îi învață arta împăturirii hârtiei, origami, dar și denumirea animalelor în engleză.
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi, o mamica ne povesteste despre o altfel de carte despre “Cresterea si ingrijirea copilului”
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi doua carti despre altfel de copii!
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi despre cartea “Brain Child – How Smart Parents make Smart Kids” – Tony Buzan
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi o mamica ne vorbeste despre o carte draga ei: “Cand apare copilul” – Francoise Dolto
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi despre basm, ingeri, zmei…
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Cartea de azi: despre parinti, despre profesori, despre cum sa faci sa schimbi ceva.
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi – putina psihologie!
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi despre ‘Mama la minut’, de Dr. Spencer Johnson
MailChimp este serviciul cu ajutorul căruia putem să vă trimitem săptămânal newsletter-ul nostru și acum ne-a anunțat despre o super surpriză: o carte de colorat cu mascota MailChimp!