Pietre din lut cu amprente din natură
De curând, am participat la un atelier de modelaj în lut pentru adulţi, iar această experienţă m-a făcut să caut idei pentru folosirea lutului şi pentru copii.
De curând, am participat la un atelier de modelaj în lut pentru adulţi, iar această experienţă m-a făcut să caut idei pentru folosirea lutului şi pentru copii.
Cât e ceasul, împărate? Păăăi, să vedem, e destul de măricel și e colorat frumos! [preluare]
Te-ai gândit vreodată să păstrezi într-un fel sau altul imaginea mânuțelor copiilor tăi? [preluare]
Cum a dat vremea frumoasă, cum au început să apară pe asfaltul din parcuri sau de lângă blocuri zeci de desene colorate. [preluare]
Mai știți oare cărțile acelea din copilărie pe care atunci când le deschideam personajele prindeau viață, în sensul că hârtia se îndoia în așa fel încât personajele erau în relief față de restul povestirii?! [preluare]
Azi vă voi arăta cum să faceți un obiect monstruos de drăgălaș, mai neconvențional, dar și practic pe deasupra și anume un semn de carte cu personalitate, pentru că niciodată nu poți avea prea multe semne de carte. [preluare]
În căutarea de activităţi care să dea naştere unor amintiri frumoase am mai dat de o idee numai bună de pus în practică. [preluare]
Înveselim grădinile triste cu niște ornamente colorate și utile!
Cu rimă sau fără rimă, astăzi vorbim despre brichete “cucuiete”! 😀
Pentru a le explica celor mici anumite fenomene trebuie să le împachetați în activități plăcute și amuzante.
Desigur, metodele interactive de învățat dau mereu mult mai multe rezultate decât cele “tradiționale”, iar dacă este vorba de jocuri educative rezultatele sunt maxime.
Încă un experiment pentru copii! De data aceasta unul… invizibil!
Dacă poza lu’ mami ar fi într-o carte de colorat ce culoare ar avea? [preluare]
Decorarea casei pentru Paşte este în toi. Punem pe mese căteva ouă, asezăm câte un iepuraș colo-colo, accesorizăm cu o coroniţă pentru uşă şi putem înfrumuseţa chiar şi ferestrele cu nişte decoraţiuni cu ouă foarte uşor de făcut. [preluare]
V-am promis că pe parcurcul acestei săptămâni vă vom da multe idei legate cum ați putea să vă decorați casele în așteptarea Paștelui și cum se încondeiază cele mai frumoase ouă. 🙂
Nu, nu, doar păsări nervoase de Paște, mai exact Angry Birds brănduiește Paștele.
Am dat de un experiment simplu şi colorat pe care-l puteţi face pentru a-i distra pe copii, dar cu siguranţă că şi adulţii se vor minuna în faţa lui. [preluare]
De Paște ouăle intră în rol principal, iar unele dintre ele ajung să ascundă adevarate comori dulci pentru pitici. [preluare]
Mai știți voi câte lucruri frumoase făceam cu bucățelele din lego? Dar dacă vă spun de o prăjitură și de lego faceți vreo legătură?
Când merg acasă pe la rudele sau prietenii cu prichindei și ajung în camera celor mici văd cutii, coșuri sau rafturi pline de jucării.
Ce fel de personalitate? Pe care o vreți voi, aveți voie să alegeți ce vi se pare mai fun.
Ți-ar plăcea să ai camera copilului decorată chiar de tine?
Cu ce jocuri să ne mai distrăm în casă? Cu Bingo… home made!
Știți voi newsletter-ele UrbanKid.ro? Cum ar fi să aveți o păpușă de carton și să vă gândiți la ele?
Ai voștri s-au plictisit de jucăriile pe care le au? Cele hand made sunt mai frumoase! Cum de ce? Păi sunt jucării făcute cu dragoste! 🙂
Dragii noștri tătici, chiar dacă suntem convinși că v-au bătut mulți la cap cu “nu uita, mâine este 8 Martie!” noi ne facem datoria și adăugăm o “bomboană pe tort”, deci nu uitați: mâine fetele sunt sărbătorite! 🙂
O obligăm să vină la noi în casă măcar prin lucrușoare care ne aduc aminte de primăvară, făcute împreună cu cei mici. 🙂
În primele luni, bebeluşul are o adevărată pasiune pentru mâinile lui şi este de-a dreptul fascinat de ele. Le priveşte, le răsuceşte pe toate părţile şi se amuză de ele. Pornind de la această idee, am căutat câteva jocuri şi jucării care… dau de joacă mâinilor. 🙂
Da, este o sărbătoare importată și multora nu le place să o celebreze, dar dacă este vorba de cadouri frumoase de ce nu? 😛
Este mult mai importantă decât orice altă carte de povești.
La final de iarnă (eu una sper din tot sufletul ca peste maxim o lună să vă povestesc ce frumos și bine e în parc primăvara) propun să facem un colaj cu “dedicație” pentru sezonul rece.
Nu mă refer la florile naturale, deși mămicile sunt tare fericite atunci când primesc un buchet, ci la unele din hârtie. 🙂
V-am băgat în ceață așa’i? Hai că este simplu: e vorba de păpuși hand made din hârtie care colorează camera oricui!