Instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung – de Peter Gray
Cercetările arată efecte negative ale grădinițelor și claselor pregătitoare de tip academic. Mulți educatori și învățători mi-au împărtășit faptul că se simt extrem de supărați – unii chiar în prag de demisie – din cauza presiunii crescânde de a...De ce să NU desenăm pentru copii – Janet Lansbury
Când desenăm, modelăm, pictăm sau chiar când construim un castel de nisip pentru copilul nostru mic, îl putem descuraja de la a face aceste lucruri el însuși. Dacă nu le poate face la fel de bine ca mami sau tati, de ce să se mai chinuie? Rezultatul nefericit al...Încurajarea creativității (cum am învățat să-mi țin gura) – Janet Lansbury
Înainte de a trece la articolul propriu-zis, vă voi face cunoștință cu noua autoare din care vă voi traduce din când în când. Am dat peste blogul lui Janet Lansbury căutând modalități empatice de a seta limite pentru fiul meu de 2 ani și jumătate. Am găsit mult mai...Eterna chestiune a socializării – ce aduce școala? (2)
În primul articol despre socializare am discutat despre relaționarea cu ceilalți copii, încercând să arăt că mediul școlar nu poate încuraja colaborarea ca scop (nu ca mijloc cum e folosită adesea degeaba) și autenticitatea relațiilor, de vreme ce este guvernat de...Eterna chestiune a socializării – ce aduce școala?
”Copiii au nevoie de socializare. Cum o să socializeze dacă nu merg la școală?” este poate cea mai des întâlnită întrebare când apare în conversație sintagma ”educație acasă”. Eu prefer să întorc întrebarea astfel: ”Și cum socializează la școală?” ca să aflu exact de...Despre obligativitatea învățământului
Primesc pe blog, pe lângă comentarii apreciative, și destule pledoarii pentru obligativitatea sistemul școlar de stat, care sunt convinsă că vin din sinceritate. Așa că merită un răspuns mai coerent și mai detaliat decât îmi permit să dau în secțiunea de comentarii....De ce să ne grăbim copiii? (II)
Citind știrea privind obligativitatea grupei pregătitoare, am avut o senzație acută de deja-vu. N-am mai scris eu despre asta? Ba da. Acum aproape doi ani: https://homeschooling.urbankid.ro/2012/03/26/de-ce-sa-ne-grabim-copiii/, doar că atunci era vorba de așa numita...De ce să ne grăbim copiii?
Nu trece un an fără să mă sperie sau să mă dezguste ceva la sistemul românesc de învățământ. Parcă cei care au puterea de decizie și-au pus în minte să facă orice ca să grăbească instituționalizarea copiilor și plasarea lor pe banda rulantă ce-i va scoate ”cetățeni...Jurnal de profesor (II)
Dacă privim copiii numai pentru a vedea dacă fac ce vrem sau nu vrem să facă, e probabil să trecem pe lângă toate lucrurile care sunt cele mai interesante și importante la ei. Acesta e unul dintre motivele pentru care atât de mulți profesori, chiar și după ani de experiență, înțeleg atât de puține lucruri despre natura reală a copiilor. Oamenii care-și educă acasă copiii fac o treabă bună mereu pentru că au timpul – și dorința – de a-și cunoaște copiii, interesele acestora și semnele prin care își arată și exprimă sentimentele. Numai pe măsură ce profesorii se vor elibera de rolurile lor tradiționale – șef, polițist, judecător – vor putea învăța destul despre elevii lor încât să înțeleagă cum le pot fi de folos cu adevărat.
Jurnal de profesor (I)
Copii se simt la școală ca la doctor. Poate medicul să le vorbească până albăstrește despre cât bine le va face tratamentul lui; ei nu se pot gândi decât la cât o să doară sau cât de amar o să fie la gust. Dacă ar putea să aleagă, n-ar accepta niciun tratament.
Așa că banda de călători curajoși și hotărâți pe care credeam că-i conduc înspre o destinație mult dorită s-a dovedit a fi un lanț de prizonieri, forțați sub amenințarea pedepsei să mărșăluiască de-a lungul unei cărări bolovănoase care duce cine știe unde și de-a lungul căreia nu pot vedea la mai mult de câțiva pași. Așa li se pare școala copiilor: este un loc unde ești obligat să mergi, unde ți se spune să faci anumite lucruri și ți se face viața un chin dacă nu le faci sau nu le faci bine.
Școala e închisoare (II)
Am primit de la Alexandra un link la interviul acesta cu Peter Grey și m-am gândit că poate vreți să-l și auziți, nu numai să-l citiți din când în când. Vă asigur că vorbește la fel de sincer și interesant precum scrie....Notele – problema nu e cum le dăm, ci de ce (II)
de Alfie Kohn Partea întâi Justificarea 3 pentru notare: Feedback Unii educatori insistă că scopul lor în evaluarea elevilor nu este nici de a-i sorta, nici de a-i motiva, ci doar de a le furniza feedback pentru ca ei să poată învăța mai eficient mâine dacât au...Notele – Problema nu e cum le dăm, ci de ce
de Alfie Kohn De ce suntem preocupați de a evalua cum se descurcă elevii? Chestionarea motivului, spre deosebire de metodă, ne poate face să regândim principiile de bază ale predării și învățării și să evaluăm ce fac elevii într-un mod mai potrivit cu obiectivele...10 motive să te lași de școală
”Cum se face că mersul la școală poate de multe ori să-ți calce în picioare valoarea intrinsecă, în special dacă ești fată? Visele și aspirațiile noastre sunt alungate de-a dreptul din noi. Cred că școala scoate elevi care nu sunt în legătură cu visele, valorile sau spiritul lor. Nu învață să gândească pentru ei înșiși, sunt conduși de televizor și de școală. Ni se spune când putem să mergem la baie (am făcut pipi pe mine în clasa întâi din cauza asta!), când putem vorbi cu prietenii, când putem mânca (ca și cum n-am știi când ne e foame), ce versiune a istoriei să citim, dacă suntem ”deștepți” sau ”proști”. În mare, asta îi face pe oameni să se simtă furioși din cauza lipsei de control asupra propriei vieți și nu mai au încredere în ei înșiși.”
Conform Education Newsletter, 80% dintre noi au stimă de sine ridicată în clasa întâi; prin clasa a douăsprezecea numai 5% se mai simt bine în pielea lor. Așa cum se comenta în Luno Newsletter, aceste date statistice ridică ”posibilitatea că școala este cea mai mare problemă de sănătate mentală pe care am avut-o vreodată”.
Cum împiedică școala învățarea
În sfârșit, școlile ne joacă o festă urâtă tuturor. Fac ”învățarea” atât de neplăcută și înfricoșătoare încât sperie mulți oameni și-i îndepărtează de plăceri nenumărate: lectura seara în bibliotecă, plimbarea printre plantele comestibile la grădina botanică, chiar și lucrul la probleme de trigonometrie pentru frumusețea pură și provocarea din ele. Din fericire (și ironie), multe lucruri din care învățăm nu sunt numite ”experiențe de învățare” de către școli, așa că nu atașăm stigmatul școlăresc tuturor lucrurilor. Dar numind școala ”învățare”, școlile fac învățarea să sune ca un mod extraordinar de plictisitor de a pierde o după-masă frumoasă. Iar asta e o lovitură sub centură.
Cinci motive să NU mai spunem ”Bravo!” (II)
Nu e vorba de a memora un nou scenariu, ci de a avea în minte scopurile pe termen lung pentru copiii noștri și de a fi atenți la efectele vorbelor noastre. Vestea proastă este că folosirea întăririi pozitive nu este chiar atât de pozitivă. Vestea bună este că nu avem nevoie să evaluăm pentru a încuraja.
Cinci motive să NU mai spunem ”Bravo!” (I)
Ca și cum nu ar fi fost de-ajuns că lauda poate submina independența, plăcerea și interesul, ea poate de asemenea interveni în calitatea acțiunilor copiilor.
Iubirea parentală condiționată
Însă datele sugerează că retragerea iubirii nu este prea eficientă la câștigarea obedienței și mai puțin la promovarea dezvoltării morale. Totuși, chiar dacă am reuși să-i facem pe copii să ni se supună – să zicem utilizând întărirea pozitivă – merită obediența astfel câștigată posibilele daune psihologice pe termen lung? Ar trebui folosită iubirea parentală ca unealtă de controlare a copiilor?
Adevărul despre teme
Cu toate acestea, susținătorii temelor privesc rareori lucrurile din perspectiva elevilor; în schimb, copiii sunt priviți drept obiecte inerte asupra cărora trebuie acționat: Obligă-i să exerseze și vor progresa. Argumentele mele nu sunt numai că acest punct de vedere este lipsit de respect sau un reziduu al unei psihologii stimul-răspuns depășite. Sugerez de asemenea că este contraproductiv. Copiii nu pot fi obligați să dobândească abilități. Nu sunt automate în care să introducem mai multe teme și să scoatem mai multă învățare.
Pauze mai lungi și dese – cheia marilor succese
Având în vedere că 99% dintre copii vor fi elevi pentru mulți, mulți ani din viața lor, avem obligația morală să ne asigurăm că scopul nu ne scuză mijloacele, că nu le facem rău din dorința de a le face bine. De aceea trebuie să luăm în considerare toate nevoile copiilor, nu numai pe cele câteva pe care le considerăm noi prioritare.
Drepturile civile ale copiilor
Deși tribunalele nu sunt încă de acord, legile care fac obligatorie frecventarea școlilor mi se par a fi, în sine și de la sine, o încălcare foarte serioasă a libertăților civile ale copiilor și ale părinților și ar rămâne așa indiferent cum ar fi școlile, cum ar fi organizate sau cum i-ar trata pe copii, cu alte cuvinte, chiar dacă ar fi mult mai umane și mai eficiente decât sunt de fapt.
Violența în școală
Școala e închisoare: un perimetru izolat de lumea exterioară, cu: săli riguros repartizate, orar obligatoriu, reguli, pedepse pentru cei ce nu se supun și recompense pentru cei ce nu se revoltă, uniforme, un termen fix (9 luni/an, timp de minim 9 ani sau câți or fi în noua lege), supraveghere continuă (uneori video), ore speciale (puține) pentru mișcare și altele (multe) pentru nemișcare, programă fixă și obligatorie, o ierarhie clară și imuabilă (elevi→șeful clasei→profesori→diriginte→director→inspector→inspector-șef→Minister).
Banca școlară în viziunea Mariei Montessori
Un principiu represiv, care merge uneori aproape până la sclavie, caracterizând, în mare parte, pedagogia, a caracterizat și însuși principiul școlii. O dovadă – banca. Iată o probă vădită a erorilor pedagogiei științifice materialiste de la început, care își făcea...Suferă copiii neliniștiți (V)
Diagnosticarea altor boli psihologice poate fi al fel de arbitrară și de subiectivă, făcută de un comitet și definită precar, insensibilă la factorii sociali și creatoare de presupuneri nefondate cu privire la cauze biologice. Pe de o parte, aceasta poate scuza ceea ce se întâmplă cu hiperactivitatea sau, cel puțin, poate pune totul în perspectivă. Pe de altă parte, poate provoca întrebări mai mari și mai tulburătoare despre teoria și practica sănătății mentale în Statele Unite.
Suferă copiii neliniștiți (IV)
(continuare) de Alfie Kohn Efectele terapiei medicamentoase Dacă accentul pus de cercetători dă la o parte munca de prevenire, cauzele din mediu și formele alternative de terapie, un tipar asemănător apare și în cazul clinicienilor. Cea mai tulburătoare consecință a...Suferă copiii neliniștiți (III)
”Oamenii care nu au o toleranță crescută la ambiguitate nu se vor uita la factorii familiali”, spune Susan Campbell. ”În sfera biologică pari a fi cu picioarele pe pământ.” În orice caz, cei mai mulți medici cred în continuare că hiperactivitatea se bazează pe biologic, iar când cercetătorii sunt întrebați dacă există dovezi care să confirme această presupunere, răspunsul tipic este ”Nu încă”.
Suferă copiii neliniștiți (II)
Dacă un profesor are puțini copii hiperactivi în clasă, aceasta poate fi pentru că proiectează sarcini adecvate pentru elevii care altfel s-ar foi sau pentru că estem ai puțin rigid în cerințe decât alți profesori sau mai tolerant față de ceea ce alți educatori numesc ”comportament pe lângă sarcină”. (Utilizarea acestei formule poate spune la fel de multe despre profesor precum spune despre elev.) ”Hiperactivitatea”, spune un cercetător, ”vine în mod obișnuit din atenția profesională… când copilul nu se poate conforma regulilor din clasă”. Aceasta invită întrebarea despre cât de rezonabile sunt acele reguli.
Suferă copiii neliniștiți (I)
Estimările foarte diferite ale răspândirii ADHD sunt destul de neliniștitoare în sine, dat fiind că fiecare procent înseamnă sute de mii de copii. Dar ele subliniază, de asemenea, faptul că criteriile diferite pentru diagnosticare produc concluzii diferite în legătură cu posibilitatea ca un anumit copil să aibă ADHD și să fie, prin urmare, nevoit să înghită un medicament în fiecare zi. Însă cel mai tulburătoare este o fărâmă de îndoială cu privire la diagnosticul însuși. Putem fi siguri, de fapt, că un copil are o boală numită hiperactivitate sau ADHD?
Despre ADHD sau povești de sedat copiii
La noi, ADHD e o apariție nouă și, prin aceasta, are și mai mult farmec. Pare a fi răspunsul la toate întrebările și soluția miraculoasă a tuturor problemelor, însă, la o privire atentă, descoperim multe inconsecvențe, neclarități și, mai ales, riscuri. Înainte de a lăsa știința modernă să ne sedeze și să ne modifice copiii, poate ar merita să ne punem întrebări și să judecăm cu propria minte, chiar dacă nu suntem specialiști. Uneori, bunul simț și logica firescului ne pot ajuta să identificăm adevăratele probleme, în loc să tratăm medicamentos simptomele. În cazul acesta, pentru mine e clar că principala cauză a comportamentelor clasificate drept ADHD este mediul (școlar și/sau familial).
Jos cu temele!
El a adăugat că ”povara aproape imposibilă” impusă de teme era, în parte, rezultatul măsurii în care acei copii se simțeau învinși – cum investeau ore întregi fără a primi mare lucru în schimb; cum părinții se simțeau frustrați când își împingeau copiii de la spate, dar și când nu-i împingeau, când îi ajutau la teme, dar și când se abțineau. ”Ajungi să-ți distrugi relația cu copilul”, i-a spus un tată.
De ce (nu) mai place Eminescu?
Vineri, 15 ianuarie, s-au împlinit 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Există ocazie mai bună pentru diverse ceremonii, discursuri, recitări și preamăriri ale ”poetului nostru național”? Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: Eminescu a fost un poet de geniu și...Cine este Moș Crăciun?
În fiecare an mă uimește efortul pe care îl depun adulții pentru a-i da viață lui Moș Crăciun (de la părinții care conspiră pentru a împodobi pe ascuns bradul până la crainicii de știri care ”urmăresc” sania în traseul ei magic prin lume). Și nu pot să înțeleg de ce-și subminează propria strădanie și le strică celor mici bucuria aducând în discuție condiționarea.