Nu mai știu cum era proverbul, dar știu că mai trebuie să treacă ceva timp ca să ne plângem de temperaturi ridicate și canicula de vară. Vă povestesc însă de pe acum despre taberele de vară pentru copii, mai bine să știți din timp, să vă faceți planuri și să puneți și ceva bănuți “la ciorap” pentru distracția piciului. 😀
Un lucru foarte important despre tabără, de fapt… mai multe. În primul rând, mie una mi se par mult mai tari taberele la munte, față de cele de la mare. Dacă la mare nu faci altceva decât să te bălăcești și să te relaxezi (activități perfecte pentru părinți) la munte înveți să respecți natura, începi să o cunoști, faci mișcare și ai parte de aer curat. În al doilea rând, taberele acestea sunt pentru toți copiii, de toate vârstele. Bine, cel sau cea mică trebuie să aibă peste 3 ani, dar cred că nimeni nu se gândește să pună un bebeluș să urce singur pe munte în cadrul unei tabere, nu? În al treilea rând, toate activitățile sunt realizate astfel încât scopul să nu fie ca piciul să fie sportiv performant, ci doar să îi placă să facă parte din jocuri, să fie într-o echipă, să descopere lucruri noi și să își facă mulți prieteni.
Dacă tragem linie ce avem? Un copil fericit, care s-a distrat și s-a ales cu mulți prieteni, a învățat câte ceva despre munte și a avut parte de o vacanță la aer curat! Sună bine, nu?
Dacă vă mai spun că tabarele au și destinații în România nu-i așa că e și mai bine? Pentru unele locații (Piatra Craiului, Retezat și Apuseni) cazarea se face la cort – nu vă faceți griji, organizatorii asigură siguranța copiilor, la altele (Azuga) cei mici sunt cazați la pensiuni. Și dacă voi credeți că ai voștri ar dori să iasă din țară, Croația și Slovenia sunt destinațiile propuse de Himalaya Adventure.
Prețurile vacanțelor se ridică la aproximativ 1.200 de lei pentru taberele din România și 750 pentru cele din afară, iar ele durează până în șase zile (așadar, nu veți sta fără prichindel mai mult de o săptămână). Alte detalii le găsiți la Himalaya Adventure, înscrierile se fac cu cât mai repede cu atât mai bine. 🙂
La final, vă întreb dacă voi vă mai aduceți aminte de prima tabără în care ați fost? Eu am fost la Botoșani și-mi amintesc totul cu lux de amănunte.
Sursă foto: HimalayaAdventure/ Facebook.com.