Lunea avem nevoie de lucruri cât mai colorate care să ne înveselească începutul de săptămână. Propunerea noastră: 3 aplicații pentru iPhone și toate 3 despre origami sau despre cum faci din hârtie cele mai frumoase obiecte.
Așadar, fiți pe fază, descărcați repede aplicațiile imediat ce citiți articolul (sunt toate gratuite) și diseară în drum spre casă (asta dacă sunteți la serviciu acum) poate le faceți un cadou celor mici. 🙂
Nu trebuie decât să vă opriți la o librărie pe drum spre casă și să cumpărați cât mai multă hârtie colorată.
Toate aplicațiile oferă explicații pas cu pas cum ar trebui fiecare model făcut. Cum este vorba doar de imagini, eu zic că o să vi se pară simplu și distractiv.

Aplicația este prima din seria Origami realizată de EasyTime inc. și propune modele ușor de făcut, cel puțin la prima vedere pentru că eu una reușesc mereu să mă încurc la un moment dat și rezultatul să nu fie nici pe departe cel pe care ar trebui să-l am.
Origami 1 este compatibilă cu iPhone, iPod touch și iPad și necesită iOS 3.0 ori o variantă ceva mai nouă. Așa cum vă spuneam mai sus aplicația este gratis.

Dacă ați trecut cu bine de primele modele sigur, sigur vreți altele un pic mai complicate, dar și mult mai frumoase, așa că e cazul de un update la aplicația Origami II. Și aceasta este gratis și funcționează pe iPhone, iPod touch și iPad, atâta timp cât device-urile au cel puțin iOS 3.0.

“The master” în Origami vei deveni sau, corect spus, cei mici vor deveni experți în arta „împletirii” hârtiei colorate atunci când vor termina toate modelele din aplicația cu numărul 3. Atenție însă, pentru a vă instala Origami III pe iPhone, iPod touch ori iPad aveți nevoie de iOS 4.0.

În timp ce așteptați să se descarce cele 3 aplicații, eu vă las cu alte modele de Origami, poate le încercați și pe acestea și ne spuneți cum vi se par. 😀
Voi ați făcut modele din hârtie colorată cu cei mici? Cum li s-a părut picilor?

N-ai iPhone? Cumpără acum de aici: 
iPhone 4 – 16GB –
iPhone 4 – 32GB –

Sursă foto principală: TheCrimsonBat/ Flickr.com.