[singlepic id=162 w=440 h= float=center]Tabere cu Suflet este un proiect destinat copiilor de peste 3 ani, care îi invită pe aceștia, chiar împreună cu părinții lor, la activități sportivo-educativo-distractive. Să despicăm firul în patru și să explicăm: ”sportivo” vine de la schi, alpinism, mountainbike, înot, echitație, etc., ”educativo” vine de la respectul pentru natură, iar ”distractive” vine de la joaca prin care le sunt prezentate copiilor cele mai sus menționate.
În această perioadă Tabere cu Suflet îi provoacă pe cei mici la schi, fie că au mai schiat sau nu până acum. Oferta cuprinde tabere în Predeal (250 euro), Sinaia (280 euro), Bulgaria (450 euro) și Austria (750 euro). Programul AICI. Prețul include: cazare, 3 mese + 2 gustări/zi, transport București-tabară și retur (cu microbuz sau autocar), școala de schi și supraveghere. Tabăra durează 5-6 zile, la care se mai adaugă si drumul (2 zile, la cea din Austria).
Pentru mai multe lămuriri, l-am supus întrebărilor pe Radu Savin, sufletul Taberelor cu Suflet 🙂
Așa am aflat că cel mic poate merge în tabără chiar dacă nu are echipament (schiuri, clăpari, bețe, cască, ochelari, îmbrăcăminte corespunzătoare). Acesta se poate închiria (preț estimativ: 40 de ron).
Radu a mai spus că la Tabere cu Suflet nu există limită de vârstă, ”dar copiii sub 3 ani nu învață decât cel mult să alunece, iar progresul copiilor sub 4 ani este mai puțin spectaculos în prima săptămână față de cei peste 4 ani”.
Dacă vă întrebați cumva, taberele sunt doar pentru copii, pentru că, așa cum spune Radu, ”copilul învață mai bine când părinții nu sunt prezenți”. Dar atunci când mămicile insistă, se fac și excepții. Oricum, dacă vrei să pleci în tabară, va trebui să plătești cu 25-30% mai puțin, se presupune că tu n-ai nevoie de gustări sau de atenta supraveghere a unui adult 🙂 .
Cazarea se face, în general, în hoteluri de 3 stele, în camere de 2, 3 sau 4 paturi separate.
L-am întrebat pe Radu cine se ocupă de copii. Știm că e greu cu unul, dar cu o tabără…
”Lucrăm cu puțini copii. Am plecat și cu doi. Și le-a plăcut atât de mult încât am stat o zi în plus. Cel mai mare grup a fost de 15. În general, mă ocup eu și cu soția mea, Cami. Dacă avem mai mult de 6-7 copii, apelăm la personal specializat.”
Și să nu credeți că e un necunoscător – Radu are și el o fetiță de 2 ani, Sara. La vârsta ei, Sara a schiat deja, la tati în spate, înainte să implinească 1 an. ” Poate la anul o luăm în tabără, o să fac lobby pe langa Cami 🙂 ”
Ce trebuie să conţină bagajul:

- geacă + pantalon impermeabil;
- 2-3 jersee polar/flis sau echivalent;
- 2 perechi de manuşi călduroase&impermeabile;
- caciulă;
- Incălţări: bocanci călduroşi, impermeabili; pantofi comozi pentru cabană si papuci;
- Pijama;
- Şosete, chilot, tricou funcţie de numărul de zile. Puneţi lucrurile pentru fiecare zi în câte o pungă.
Contact rapid: office@taberecusuflet.ro, 0755 TABERE, www.taberecusuflet.ro
[nggallery id=24]