Ati vazut pana acum fascinatia copiilor pentru insufletirea tuturor obiectelor “necuvantatoare” din lumea lor. Manusile, pantofiorii, linguritele, sapunul de la baie, clanta usii… toate coexista armonios (sau mai putin armonios) in lumea atat de bogata a copiilor nostri. Toate prind viata, glas, vise, frici, bucurii si toate au un scop.
Daca ati observat joaca unui copil de 4 ani atunci cand isi pregateste singur terenul, personajele, actiunea etc ati vazut ca este atat de absorbit si de adancit in povestea pe care o leaga incat nu mai aude si nu mai vede nimic in jur. Atunci cred ca ar fi cea mai mare greseala sa il intrerupi sau sa ii ceri ceva.
Atunci cand este in mijlocul povestilor, copilul poate sa fie cine vrea, cum vrea, sa se comporte cum vrea, sa vorbeasca cum vrea, poate sa faca orice. Nu numai ca nu ar trebui sa il intrerupem dar ar trebui sa nu ne dam nici macar cu parerea sau cu ideea despre ce inseamna acel joc, despre cum se vede el sau – mai rau, despre ce ar trebui sa faca sau nu un personaj de acolo. Numai atunci cand un adult este invitat in lumea jocului, doar atunci poate sa prinda glas. Si doar in termenii si conditiile copilului (si de obicei ele sunt exprimate foarte clar).
Intr-o zi, pe cand era urat si frig afara, trista pentru ca nu-si putea scoate la plimbare perechea de pantofiori mult asteptata, domnisoara mea s-a gandit sa faca o petrecere a tuturor pantofiorilor de pe planeta (este exprimarea ei preferata acum, nu ma intrebati de unde ii vine treaba asta cu planeta). Si asa, a inceput sa scoata de prin diverse locuri ale casei, dulapuri, sertare, debarale, pantofi, sandale, cizme, tenesi, papuci, ce-a gasit ea pe acolo, mic si mare. Bineinteles, pantofiorii ei cu varfurile sclipitoare erau pantofiorii printesa, de fapt erau doua printese gemene si care asteptau sa-si primeasca invitatii la cea mai tare petrecere care putea exista. Si toti invitatii, prieteni de-ai printeselor, fireste, aveau datoria de a aduce cate un cadou celor doua sarbatorite. Si fiecare pereche de pantofi (tenesi, papusi, cizme etc), care erau de fapt o mama cu un tata (ca deh, erau in pereche), aduceau cadou cate un animalut. Si uite asa, s-a umplut camera de incaltari si animalute, care mai de care mai vesele, mai triste, mai zvapauce sau mai cuminti. Sandalutele erau timide si friguroase. Cizmele erau indraznete si aventuroase. Papucii erau lenesi dar simpatici. Tenesii erau haiosi si pusi pe sotii. Pantofii lui tata erau cei mai buni tati (pantofi-tati) de pe Pamant (I wonder why 🙂 ). Si asa s-au mai distrat la bal, au dansat, au topait (la propriu, prin toata camera), au cantat, au facut hora. Unii s-au mai innodat si cu greu s-au lasat despartiti, altii s-au pitit ca nu ii mai gaseam. Dar pana la urma a fost o petrecere foarte frumoasa si foarte vesela.
Ma uitam la domnisoara noastra si ma minunam. Eram pur si simplu fascinata de imaginatia ei si de cat de prezenta era acolo, printre toti pantofii si pantofiorii si cizmulitele. Nu i-am mai zis ca sunt murdari de praf sau de noroi si ca nu ii poate aduce in casa, nu i-am zis ca cine a mai pomenit sa vorbeasca incaltarile si nici nu m-am bagat in povestea ei. Si a fost atat de bine sa o ascult – pur si simplu.
Da, pantofiorii cred ca reprezinta ceva foarte important in viata unei fetite. Nu stiu daca asa se creeaza acele clisee, cum ca femeia trebuie sa-si cumpere si sa-si tot cumpere pantofi. Cred ca magia exista la toate varstele si cred ca atunci cand gasesti acei pantofiori de poveste, merita sa ii ai cu tine si sa faca parte din viata ta de zi cu zi. Si pentru drumurile la gradinita, in parc, la magazin cat si pentru povestile minunate care se pot inventa.
O campanie initiata de prietenii nostri de la pantofioriveseli.ro cu ocazia lansarii noii colectii de încaltaminte pentru copii. Citeste si povestea condurilor de printesa! Iar daca vrei sa inventezi si tu povesti cu pantofi, te invitam sa iti alegi tema preferata.
