Pe langa toate starile specifice unui copil sanatos la minte si la trup si dupa prelungirea oficiala a perioadei “the terrible twos” ca deh, are 3 ani si 7 luni, ne confruntam cu … niste cuvinte, etichete, glume. Pe noi nu ne amuza, pe ea foarte tare. Si ce facem atunci? Innebunim sau intelegem?

Am zis ca tre sa intelegem si sa actionam, caci pana acum am innebunit si nu am rezolvat nimic.

De ceva timp domnisoara noastra, atunci cand este furioasa dar si cand vrea sa faca o gluma, are chef de joaca etc spune urmatoarea fraza: “Esti un prost, prostule ce esti tu!” Apoi au mai aparut cuvinte ca “uratule” sau “idiotilor” si apoi au venit si “esti un caca, esti un pipi, esti o balega, esti un parț”. Cum sa zic…parca simti ca te pocneste cineva cu ceva in cap atunci cand auzi din gurita cea naiva a ingerasului tau cu par blond si ochi mari cat stelele… “esti un prost, prostule si uratule si partule ce esti tu” sau “prostilor si idiotilor”…Ahhh…

Pentru ca auzisem eu pe undeva de limbajul de baie, am inceput sa ne jucam (unii ar zice – incurajam) folosirea cuvintelor gen: caca, pipi etc. Am inteles ca si la gradinita au avut o perioada in care erau in lumea parturilor si vorbeau limba parturilor. Dar treaba asta cu prost, urat…e cam nasoala, mai ales daca este spusa altui copil, sensibil si el, caruia clar ca nu-i place sa i se zica asa, pentru ca nu intelege ce si cum.

Si pentru ca mi-am dat cu 3 linguri in cap ca nu am facut asta mai din timp, am deschis cartea magnifica si datatoare de idei si liniste parinteasca: “Retete de jocuri” a lui Lawrence J Cohen – cartea ce descrie celebrul concept de playful parenting, de care vorbeste Otilia. Si gasesc: “Experimentele cu puterea: jocul cu cap-de-caca”. Se pare ca glumele de toaleta si poreclele au legatura mare mare cu puterea: puterea de a controla (functiile propriului organism) si puterea de a jigni pe cineva. Trebuie sa va spun pe scurt ce se zice in carte, despre cum sa ne jucam pentru a satisface aceste nevoi ale copiilor nostri.

“Cand mi se spune Cap-de-caca, replic: Sssst, nu le spune tuturor numele meu secret! Pot fi sigur ca-n clipa urmatoare copilul striga oricui se afla in preajma: Numele secret al lui Larry e Cap-de-caca! Replic: Ha-Ha! Glumeam, numele meu secret adevarat e Prajitura-crocanta-de-orez! (cu cat porecla e mai caraghioasa, cu atat mai bine, fiindca urmaresc sa disipez tensiunea poreclirii prin niste rasete sanatoase). Numele secret al lui Larry e Prajitura-crocanta-de-orez. Nu, nu, te implor, te roooog nu spune nimanui!”

Celalalt joc e la fel de simplu. Copilul rosteste un cuvant pe care mama sau tata nu vor sa-l auda din gura lui – de regula denumirea unei parti a corpului, un termen scatologic sau o obscenitate. Ii raspund: N-ai decat sa spui asta cat vrei, dar daca zici Baribudam, o patesti rau. Baribudam! O-ho-ho, acum o patesti!. Spun acest lucru pe un ton voios, nu amenintator, alergand dupa copil prin camera. Simplu, nu? Da rezultate de fiecare data. Pe langa faptul ca rad sa se prapadeasca si adora jocul, copiii inceteaza sa mai fie obsedati de rostirea celorlalte cuvinte.

Aceste jocuri nu sunt o simpla aplicare a psihologiei inverse, nu urmaresc doar sa manipuleze rebeliunea copiilor si sa-i determine sa faca ce vrei tu. Jocul de-a Cap-de-caca le permite copiilor sa faca experimenteze cu puterea – puterea cuvintelor si puterea de a incalca reguli. In loc sa faca experimente pe alti copii, lucru care duce intotdeauna la jigniri, lasati-i sa incerce pe voi poreclele si glumele de toaleta. Acest lucru ne ajuta sa iesim din lupta pentru putere si sa intram pe terenul jocului”

Ce sa mai zic? Vom trece si de asta…