De prea mult timp am senzatia ca alerg si tot alerg si cand vreau sa incetinesc parca gonesc si mai tare.

Daca ma intreaba lumea “ce mai faci” – primele cuvinte care imi vin sunt: “uite, alerg, sunt intr-o agitatie, este mare zarva…” mereu in graba, mereu nu am timp de ceea ce vreau si de ceea ce mi se pare important, mereu nu apuc sa fac ceva, sa zic ceva, sa sun pe cineva, sa citesc ceva…

Recunosc, senzatiile acestea s-au intensificat de cand s-a nascut domnisoara noastra. Centrul interesului s-a schimbat si linistea si relaxarea din perioada de graviditate s-au dus si lipsa lor m-a tulburat. Poate si pentru ca trebuia sa fiu pregatita (si nu am fost) sa am grija de un copil perfect solar si activ, inca din prima zi a lui…

Iuresul s-a intensificat cand a trebuit sa ma intorc in campul muncii si am parasit cuibul cald dar rascolit al casei noastre, parca nu-mi mai gaseam linistea si odihna. M-am luptat cu oboseala si vinovatia si grija pana cand fizicul si psihicul meu au zis ca trebuie sa iau o pauza. Si 5 zile din 7 (in cel mai bun caz 5) adormeam seara impreuna cu little miss. Si asa am tinut-o mult mult… Unde s-a dus timpul meu, timpul nostru de familie, de iubit, de prietenit? S-a dus ziua, de luni pana vineri, de la 8 la 17. S-a dus prin metrouri sau tramvaiuri, prin schimbul de emailuri de business sau prin sedintele interminabile si total epuizabile. Sa mai faci si altceva dupa asta? Daaa…sa alergi pana la sufletul tau, care te asteapta cu lacrimile innodate de dor…sa fii calda si calma si asa cum trebuie sa fii pentru un copil care a stat la gradinita chiar poate mai mult decat tine la serviciu…Sa poti sa functionezi fizic, mental si spiritual, la toate capacitatile tale, pentru ca trebuie sa cumperi si hartie igienica, trebuie sa faci si gris cu lapte si trebuie sa citesti si 3 povesti la culcare, fara sa ti se inchida ochii vorbind (si sa spui in loc de poveste, la ce rezolutie ai ajuns tu in urma ultimei analize preliminare)

Am facut un pas in lateral si am zis ca trebuie sa ies din vartej. Oare am iesit de tot? Cred acum ca vartejul nu este in afara mea… Poate fi intetit si vanturile mai repezi ma pot dezechilibra dar vartejul nu este inafara mea! Credeam ca o sa stau linistita, inapoi in cuibul meu cald dar rascolit, ca o sa scap de vinovatie ducandu-mi copilul doar 4 ore la gradinita si bucurandu-ma de o dimineata in care n-as fi avut chef sa ma trezesc si sa ma grabesc undeva… Si uite ca nu se intampla asa. Si copilul meu, cum ziceam, perfect solar si activ, nu ma lasa sa cred ca vijelia este afara…si imi arata, inca o data, ca vanturile napraznice tot in mine sunt si ca trebuie sa le ostoiesc singura.

Si din cand in cand mai deschid ochii si vad in jurul meu oameni care se lasa leganati de vant si nu stau impotriva lui si care pot sa razbeasca. Si ii admir sincer pentru ca stiu cum sa se unduiasca si sa stea fermi pe picioarele lor!

Cum ziceam…”cum sa facem sa nu mai inghitim viata pe nemestecate”? uite cateva idei care pe mine m-au facut sa ma opresc putin din agitatie…