Iaca vine si Craciunul si eu nu mai scrisesem de prea mult timp pe aici. Sunt ocupata! He he…suna intr-un fel… Ce printesa am devenit…sunt ocupata, domne’, n-am timp…

Adevarul este ca trecand peste ‘cliseele’ cu timpul, cu odihna si toate cele, viata noastra s-a schimbat in ultima luna. Caci atat am de cand m-am reintors in campul muncii. Aceeasi munca pe care am uitat-o instantaneu atunci cand nu mi-am mai pus ceasul sa sune dimineata si a fost prima zi de stat (oficial) acasa, si anume 25 martie 2009, cu numai 2 luni inainte de a se naste little miss. Si dupa atata timp, a venit si ziua cand mi-am pus din nou ceasul sa sune de dimineata, am imbracat haina office, am luat metroul si m-am inghesuit cu alte sute  de oameni deodata pe peronul din Victoriei… Si aceasta zi a fost suficient de plina incat sa-mi dau seama ca nu mai apartin acestei lumi… Nu numai ca nu mai sunt aceeasi persoana (era cam greu sa mai fiu dupa toate cate m-au transformat in anii acestia) dar nici nu mai pot si nu mai vreau sa revin acolo… Nu e vorba de job in sine, caci daca era, nu m-as mai fi intors moarta-coapta acolo…este vorba de tot ce e adiacent jobului: de la ceasul de dimineata, la inghesuiala de la metrou pana la pauza de pranz, pandit ora 6, oamenii scrobiti si parca (ma iertati) teleghidati care se misca de colo colo, de la castile in urechi din metrou pana la tocurile si paltonasele smart-casual ce defileaza pe strazile ce duc la gramada de corporatii din Pipera… Si mi-am dat seama ca, daca am fost vreodata si eu asa… acum s-a terminat. Nu pot sa cred cu ce limpezime si cu cata claritate pot sa vad toate aceste lucruri, pe care nu le-am mai vazut de atata timp… cat de diferit mi se pare totul, cat de nenatural mi se pare totul, cat de trist si gri este totul…

Si atunci am zis..NU… daca o fac, o sa o fac in stilul meu… si in concluzie am ales sa ma duc mai devreme la serviciu, ca sa nu mai astept ora 6…am ales sa iau tramvaiul si nu metroul. Am ales sa-mi pun bocancii si blugii evazati in loc de tocuri si pantaloni negrii, am ales sa-mi fac codite si sa-mi pun floare-n par in loc sa-mi aranjez suvitele proaspat vopsite, am ales sa-mi pun castile in urechi si sa ascult rockfm, sa citesc carti de suflet, la coada tramvaiului, sa-mi pun brose colorate si manusi tricotate galben, am ales sa rad si sa vorbesc proaspat si frumos cu oameni (care parca au uitat ce-nseamna proaspat si frumos), am ales sa folosesc acelasi limbaj de acasa (din acela de mame empatice- cu: ma simt, as vrea, am nevoie, tu ai nevoie…) si sa vad ca oamenii sunt cu adevarat surprinsi cand le vorbesti asa, am ales sa fac lucrurile altfel decat as fi facut-o (poate) alta data…si asta imi aduce o bucurie in suflet cum nu-mi inchipuiam…

Am ales sa alerg pe drum, cu graba si nerabdarea in suflet, pentru a ajunge cat mai repede la copilul meu drag; am ales sa dansez in tramvai si sa ma plimb cu metroul, doar asa, de distractie, pentru ca vad cat de fericita este domnisoara noastra si cum micile lucruri o fac extrem de bucuroasa; am ales sa merg la teatru de papusi duminica dimineata si in vizite la prieteni in seri de sambata, in loc de a merge la cumparat camasi albe-roz si pantaloni la dunga; am ales sa croiesc globuri din lana, pentru bazarul de la gradinita, duminica la pranz, in loc sa ies la masa, in oras; am ales sa invat sa framant coca si sa fac placinte aburinde, in loc de a merge vineri seara in club; am ales sa pictez cu degetele stelute si ingerasi din carton in loc de a cumpara globuri sclipicioase din supermagazine, am ales sa-mi fac pedichiura cu carioci colorate in loc sa ma duc la salon…si cate si mai cate… si surpriza…ca nu-mi pare rau pentru alegerile facute…

Dar vine si partea mai intunecata…si anume oboseala. Oboseala crunta care se tine scai de mine, mai rau decat atunci cand nu dormeam noptile sau ma trezeam din ora in ora. Oboseala parsiva, pe care seara, cand o culc pe little miss, mi se pare ca am lasat-o la usa, dar care se strecoara pe gaura cheii si ma ia prin invaluire de adorm inaintea copilului. Oboseala pe care nu stiu cum s-o mai pacalesc, sa ma lase in pace… Sunt convinsa ca e tot o chestiune de alegere si cu oboseala asta…dar pe cuvant ca nu stiu cum sa fac sa o dovedesc…