retele sociale kids
În perioada aceasta toată lumea vorbește despre cât de sigure sunt rețele sociale și cum am putea să ne ferim de postarea acelor informații care prezintă interes în fața infractorilor cibernetici.
Așa-i că, în ciuda nenumăratelor avertismele care vin din toate părțile, nu ați renunțat la conturile pe Facebook/ Twitter/ MySpace sau alte rețele sociale?
Și dacă voi nu ați făcut-o de ce să le impuneți celor mici să o facă? Știu, știu, platformele sociale nu sunt sigure pentru ei, kinderii pot oferi informații personale care mai apoi să îi pună în pericol. Am descoperit însă FBFKiddies, o rețea socială special făcută pentru pici.
E interactivă, are multe jocuri și bloguri, grupuri, poze, albume, videoclipuri, dar oferă și protecție. Spre exemplu, cei mici pot primi mesaje private, dar nu exista opțiune de chat în cadrul rețelei sociale. În plus, FBFWorld, echipa care a lansat rețeaua sociala pentru kinderi ne asigură că toată activitatea este atent monitorizată.
Mi-a atras atenția posibilitatea monitorizării activității celui mic. Mai precis, dacă părinții vor să fie la curent cu activitățile pe care copilul le are pe FBFKiddies, ei pot primi pe mail un raport cu tot ceea ce mișcă piticul. Nu-i așa că începe să vă surâdă ideea de a afla imediat ce face kinderul pe net? Și, culmea, fără program de control parental și fără să spuneți “Nu!” la conturile pe o rețea socială?
FBFWorld are în portofoliu alte două rețele sociale, tot pentru copii. Este vorba de FBFKids, pentru kinderii ceva mai mari și de FBFTeens.
Kinderii voștri au început să întrebe de rețelele sociale?
Sursă foto – Sarah Six/ Flickr.com