Când am aflat prima oară că există școli precum Summerhill și Sudbury Valley School, m-a uimit puțin faptul că nu au curriculum: Ce-or învăța copiii ăia acolo?
În școlile noastre, curriculumul este un fel de Biblie (chiar ca mărime:)), un document care reglementează și etapizează procesul de învățare. Nu te poți abate de la acest traseu, pentru că ești obligat prin lege să-l respecți. Acesta este lucrul care m-a deranjat cel mai mult ca profesor: nu puteam ține cont de propria părere sau de cea a copiilor, ci trebuia să le servesc tuturor același lucru, în același ritm și, până la urmă, în același fel.
Care sunt avantajele unui învățământ bazat pe curriculum?
1. Curriculumul reprezintă un mod eficient prin care adulții controlează aspectele esențiale ale învățării (ce și cât se învață).
2. Curriculumul oferă siguranța că toți elevii ies din școală cu o bază de cunoștințe, utile din punctul de vedere al adulților.
3. Curriculumul este documentul pe baza căruia profesorul organizează fiecare oră și fiecare activitate în parte, având astfel posibilitatea să vadă în ansamblu traseul pe care elevii trebuie să-l parcurgă și rezultatele la care trebuie să ajungă.
4. Curriculumul face posibile evaluările standardizate (testările naționale, examenele de bacalaureat).
Care sunt dezavantajele unui învățământ bazat pe curriculum?
1. Curriculumul reprezintă un mod eficient prin care adulții controlează aspectele esențiale ale învățării (ce și cât se învață).
Deși sunt primii interesați, copiii nu au niciun cuvânt de spus cu privire la ce anume și cât învață. Învățarea, proces intim și delicat, este transformată într-o constrângere, ale cărei condiții de îndeplinire sunt controlate din exterior.
2. Curriculumul oferă siguranța că toți elevii ies din școală cu o bază de cunoștințe, utile din punctul de vedere al adulților.
În primul rând, aceasta este o falsă siguranță, pentru că, deși supuși unor experiențe identice, copiii nu se vor dezvolta la fel, nu vor învăța aceleași lucruri și în același mod. Curriculumul nu dă importanță nevoilor, intereselor, talentelor, preferințelor, capacităților și trăsăturilor în care constă unicitatea fiecărui om. Din punctul meu de vedere, tot ce facem prin programele școlare este să ne asigurăm că niciun copil nu va primi educația care i-ar împlini nevoile.
În al doilea rând, oricât s-ar pretinde că nu-i așa, programele sunt de fapt o liste de conținuturi (informații) pe care copiii ar trebui să le memoreze. Dacă s-ar urmări cu adevărat formarea unor deprinderi și a unor competențe, informațiile ar fi un mijloc, nu scopul învățării. Este absurd să păstrezi un sistem bazat pe memorarea informațiilor într-o eră a tehnologiei, în care sunt prețuite creativitatea și abilitățile de utilizare a datelor aflate la un click distanță.
Și apoi, cine face curriculumul? Niște adulți care nu-i cunosc pe copiii reali, care au o anumită formare și o anumită profesie, care au trăit în cu totul alte vremuri, valorizează anumite lucruri și au o anumită perspectivă asupra învățării, de obicei profund distorsionată. Cum pot aceștia ști de ce anume are sau va avea nevoie Dănuț, de 9 ani și 3 luni, pentru a avea o viață fericită (parcă acesta era scopul ultim al educației)?
3. Curriculumul este documentul pe baza căruia profesorul organizează fiecare oră și fiecare activitate în parte, având posibilitatea să vadă în ansamblu traseul pe care elevii trebuie să-l parcurgă și rezultatele la care trebuie să ajungă.
Perspectiva de ansamblu îi oferă siguranță profesorului, dar cum rămâne cu copilul? E absurd să crezi că ai dreptul să programezi dezvoltarea unui copil și să-i impui niște scopuri pe care să le atingă. Eu cred că dezvoltarea ființei umane este un drum sinuos, dificil pe alocuri, dar care oferă priveliști fantastice la fiecare cotitură. E un drum pe parcursul căruia te cunoști pe tine însuți și-ți descoperi rezervele inepuizabile. Asta dacă nu te mână cineva de la spate, dictându-ți pe unde să mergi și fixându-ți o destinație, ”pentru binele tău”, deoarece te consideră incapabil să-ți alegi una destul de bună.
4. Curriculumul face posibile evaluările standardizate (testările naționale, examenele de bacalaureat).
De multe ori am avut impresia că predăm pentru a avea ce evalua, mai ales în anii de sfârșit de ciclu școlar, când rezultatul la evaluarea finală reprezintă singurul scop al efortului din clasă. Pentru că deprinderile, competențele și atitudinile (deși sunt obiectivele generale ale învățării, trecute în fruntea oricărei programe) sunt extrem de greu de testat și de evaluat în forma tradițională, sunt verificate informațiile, în speranța că dacă le-au memorat, le-au înțeles și le vor putea folosi. Rezultatele la teste nu ar fi relevante pentru trierea elevilor, dacă nu li s-ar cere aceleași cunoștințe.
* * *
Cred că e evident că pentru mine educația adevărată nu se face pe baza unui curriculum, ci a nevoilor și dorințelor fiecărui elev. Bineînțeles, să oferi o asemenea educație înseamnă să ai încredere în copil, în dorința lui înnăscută de a învăța și în alegerile pe care le face pe parcursul dezvoltării sale. Înseamnă să sprijini cu răbdare și respect traseul fiecărui copil, cu poticnelile și avânturile inerente, și să reziști tentației de a da mai mult ajutor decât e nevoie. Și, cel mai important, înseamnă să-i acorzi copilului încredere și libertate.
