Femeile au această dorință nativă de a ține totul sub control. Când vine vorba de propriul copil, lucurile se amplifică – până în momentul nașterii își doresc să știe cu exactitate cum evoluează fătul și care sunt pașii ce urmează să fie făcuți. Calculatorul de sarcină ia locul unui plan bine pus la punct cu privire la toate momentele importante de pe parcursul sarcinii.
Există acum în mediul online calculator de sarcină accesibil oricui; regăsiţi unul de acest gen şi pe kid.ro, accesând acest link. Viitoarele mămici pot ști în orice secundă care sunt pașii următori în sarcina lor. Cu minim de efort, un calcul rapid le dezvăluie detalii despre sarcină.
Mămicile trebuie să știe cât de sigur este calculatorul de sarcină!
Când vine vorba de calculator sarcina, mămicile trebuie să știe din start că acest gen de urmărire a sarcinii nu echivalează cu vizitele medicale. Așadar, calculatorul de sarcină nu este exact în anumite estimări. Mai ales femeile ce nu au menstruaţie regulată nu au cum să primească răspunsuri exacte de pe urma calculului sarcinii. De altfel, niciun calcul sau analiză nu are precizie 100%.
Calculatorul de sarcină oferă însă date cât se poate de relevante, despre fiecare trimestru, fiecare etapă importantă din timpul sarcinii, precum şi data probabilă a naşterii.
E atât de simplu de folosit calculatorul de sarcină! Iată cum!
Calculatorul de sarcină, cel ce indică data nașterii copilului, este disponibil pe kid.ro. Cum poate fi folosit? Totul este extrem de simplu! Femeile ce doresc să afle data nașterii copilului trebuie să introducă în spațiile special destinate data de început a ultimei menstruaţii și durata medie a ciclului menstrual.
După ce vor fi introduse toate aceste date, viitoarele mămici vor intra în contact cu toate informațiile de interes cu privire la desfășurarea sarcinii: când este sfârșitul fiecărui trimestru de sarcină, când poate fi făcută ecografia transvaginală ce confirmă sarcina incipientă, când ar fi început următoarea menstruație, data probabilă a nașterii, câte săptămâni are fătul în momentul de față și nu numai.
De ce calculatorul de sarcină este o recomandare?
Calculatorul de sarcină este ca un ghid virtual pentru viitoarele mămici, în aventura lor unică. Ȋşi pot programa concret consultul şi vizita la medic în funcţie de analizele recomandate la anumite termene, ţin mereu o contorizare despre ce urmează, reperează fiecare trimestru în parte şi desigur planifică cu emoţii venirea pe lume a bebeluşului.
Bineînțeles, calculatorul de sarcină nu poate ține în totalitate locul unui medic obstetrician-ginecolog, însă poate oferi o serie de informații importante. Utilizat continuu și corect, calculatorul de sarcină prezintă în timp real evoluția fătului.
Un alt motiv pentru care calculatorul de sarcină este recomandat spre a fi folosit se referă la faptul că este complet gratuit. Oricine îl poate folosi – acesta este disponibil și pe kid.ro. Și anumite versiuni de smartphone-uri sunt compatibile cu acest calculator de sarcină. În acest fel, viitoarele mămici vor fi înștiințate din timp cu privire la următoarele etape importante din viața fătului.
Calculatorul de sarcină oferă un motiv în plus de bucurie mamelor!
Cele nouă luni de sarcină sunt o calatorie în care fiecare zi şi fiecare lună sunt retrăite altfel. Dinamica acestor transformări, evoluția fătului sunt urmarite cu sufletul la gură. Dacă atunci când merge la medic îşi vede pe ecran bebeluşul, acasă orice mămică poate doar să se informeze şi să ţină pasul cu ce se întamplă conform graficului de sarcină.
Sarcina este calculată în săptămâni, cu o durată de maxim 40. Calculatorul de sarcină este varianta interactivă pentru mamici. Nerabdarea de a-şi cunoaşte bebeluşul va fi atenuată prin acest mod, înţelegând şi cunoscând fiecare etapă de sarcină ce contribuie la dezvoltarea fătului.
Cele ce vor să știe în orice secundă în ce stadiu este sarcina lor, sunt invitate să utilizeze calculatorul de sarcină de pe kid.ro, acolo unde vor regăsi şi informatii despre orice ţine de sarcină.