Având în vedere discuțiile care s-au iscat în mediul virtual despre homeschooling (HS) și faptul că există încă din 2007 un blog românesc dedicat HS-ului și unschooling-ului, am considerat oportună publicarea unuia dintre primele articole despre statutul acestui tip de educație în legea românească.
Așa… am tot postat diverse traduceri până acum fiind convinsă că ele exprimă mai bine, în cuvinte mai potrivite să zicem, lucrurile care consider că trebuie cunoscute atunci când vrem să aflăm mai multe despre HS ca filosofie educațională. Am să fac asta în continuare, dar îmi propun ca în paralel să începem o discuție mai puțin formală despre aceste realități în România. Și asta pentru că, discutând pe diverse forumuri acest subiect (HS) am remarcat o grămadă de probleme pe care și le pun oamenii, obstacole pe care le văd, prejudecăți pe care le au, la care nici nu m-aș fi gândit. Este adevărat că ele sunt de multe ori tangențiale cu HS, dar există în acest context pentru simplul motiv că oamenii își pun aceste probleme în acest mod.
Astăzi câte ceva despre legalitate.
În majoritatea țărilor civilizate (spre exemplu USA, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Belgia, Olanda, Scoția, Spania, Italia, Elveția, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda, Israel… și lista continuă atât în Europa, cât și pe alte continente) educația acasă este perfect legală și explicit menționată în lege. Diferențele care sunt de la stat la stat în această privință sunt reprezentate de legile conexe care se referă la modul de control, de prevenire a abuzurilor, lucru perfect firesc.
În România, educația acasă era explicit menționată de lege ca formă alternativă de învățământ înainte de naționalizarea învățământului făcută de regimul comunist în 1948.
După ’90, reflexele etatiste și totalitare în această privință au continuat însa și această formă alternativă de educație nu a mai fost menționată de legea învățământului, ba statul s-a întins cu controlul nepermis de mult și asupra învățământului privat și confesional (pe care le permite) reglemenându-le curriculumul. Practic se întâmpla așa: statul emite o curricula unică, oficială, “de stat”, pe care toată lumea trebuie să o urmeze. Dacă școlile private și/sau confesionale doresc să facă alte materii, nu le pot face decât în plus, peste curricula oficială, unică. Ceea ce logistic este foarte greu. Plus că este absurd.
În acest moment totuși, homeschooling în toate formele sale (de la foarte structurat la total nestructurat – vezi radical unschooling) se poate, din fericire, practica în România datorită unei portițe în lege.
Portița despre care vorbesc permite ca un copil să fie educat în afara României, într-o școală care oferă foaie matricolă, diplomă și toate celelalte hârtii necesare birocrației, toate oficial emise de către statul respectiv. Ceea ce poate folosind HS, dat fiind că sunt atât de multe stat care îl recunosc, cum este și firesc.
Există școli care oferă celor educați acasă așa numite programe-umbrelă, emițând toate actele necesare (în urma unor teste ce se pot desfăsșura prin corespondență sau on line, prezentări de portofolii și așa mai departe), acte ce sunt recunoscute de statul român. Copiii se pot transfera în sistemul românesc dacă o doresc oricând în timpul școlii și pot obține diploma de absolvire a liceului emisă de autoritatea educațională a statului respectiv, indiferent ce metodă de învățare a ales (inclusiv RU). Firește, toate aceste servicii sunt contra cost, dar costurile nu sunt insurmontabile, vorbim despre niște sute de dolari pe an. Un exemplu aici.
Pe mine personal această veste m-a făcut să mă simt mai bine, deși doresc să lupt în continuare pentru a obține legalitatea explicită a HS în legile românești, așa cum este corect într-o țară denumită “liberă”. M-a facut să mă simt mai bine pentru că ceea ce mă interesa în primul rând era ca educația copiilor mei să aibă loc așa cum consider eu că este cel mai bine și mă bucur că se poate fără a risca, pentru mine și ei, probleme legale.
Preluat de pe educațieliberă.blogspot.com cu acordul autorului.
Wow. Super interesant.
In viziunea mea totusi HS reprezinta o risipa enorma de energie dar genul acesta de portite pot permite alternativele.
Alternativa ar fi reprezentata de un sistem paralel mult mai flexibil decat cel actual. Mult mai liber si mult mai democrat. Un sistem unde parintii sa poata conta pe pasiunea dascalilor iar dascalii sa poata colabora pentru a impinge din ce in ce mai departe granitele metodologiei de predare a informatiei.
HS nu este o soluție universală pentru învățământ. Învățământul de masă va continua probabil să existe (din păcate) și, prin urmare, ar fi bine să facem ceva pentru a-l îmbunătăți. Dacă vei avea curiozitatea, poate vei arunca un ochi la categoria Educație democratică, unde am scris despre școlile democratice ;).
Chiar dacă ar fi o soluție doar pentru 1% dintre părinți și copiii, HS-ul ar trebui totuși să fie legal. Este dreptul lor să aleagă ce fel de educație își doresc, nu?
Petre, de ce ar fi HS o enormă risipă de energie? Nu reuşesc să-nţeleg cum ai ajuns la concluzia asta. Ai putea să detaliezi?
Uite, eu am ajuns la concluzia că şcolitul instituţional se face cu o imensă risipă de resurse şi energie. Resurse: clădiri şi dotări folosite la o fracţiune din capacitate dar în acelaşi timp supuse distrugerii generate de nepăsare şi iresponsabilitate, salarii şi ale beneficii financiare aruncate aiurea. Energie: doar gândeşte-te la câte mii de ore se plictiseşte FIECARE copil pe parcursul celor 10-12 ani de şcolit obligatoriu. E enorm de mult.
Alternative? Ar fi bine să fie. Dar după cum se poate constata din proiectul noii legi a educaţiei nu e chiar aşa de simplu.
Deci materiale pt hs la noi sunt in Lb romana
Sistemul de invatamant,trebuie ales de cei care au copii,deoarece au experienta in educare.”Teoria ca teoria,dar practica te omoara”,acesta este ff adevarat.Vin cu tot felul de idei,oameni care nici macar nu au copii.Deci sunt ne pregatiti in acest domeniu.Nu conteaza studiile lor,atata timp cat nu stiu ce inseamna sa cresti un copil.