Când eram mici, puține lucruri ne făceau să sărim de bucurie mai tare decât o jucărie nouă! Credem că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult între timp, doar că jucăriile sunt acum mai variate. Ne-am lansat inspirați de designerii autohtoni și am pus cap la cap un teaser cu daruri Made in RO, ce pun punctul pe design în joaca și experiențele celui mic.
Lia Pfeiffer este unul dintre cei mai îndrăgiți creatori de jucării din țară. Weekend-ul acesta vine din Timișoara la Impact Hub Bucharest, unde are loc Made in RO – Târg de design Românesc. Vă veți îndrăgosti de Fili Vulpescu, vedeta colecției ei de la târg. Fili face parte dintr-un pachet creat în colaborare cu Dan Ungureanu, pachet care conține și o carte interactivă cu povestea vulpoiului, un set de cărți poștale printate și apoi colorate manual, un magnet și un ornament de Crăciun.
Credem că știm cum arată casa ta la sfârșitul zilei, dacă ai copii: un vârtej de jucării ascunse/aruncate/împrăștiate prin fiecare colțișor. Mormi s-a gândit să te ajute: Roaba-Lup, un design solid, o să îi convingă mai ușor pe cei mici să își strângă jucăriile și să le depoziteze în locurile lor. În același timp, jucăriile Mormi, toate din lemn, sunt menite să stimuleze coordonarea mișcărilor copiilor, percepția asupra spațiului și creativitatea.
Dacă punem la un loc simplitatea, nuanțele naturale, creativitatea și un strop de magie, este foarte posibil să obținem noua colecție Antracit a celor de la Prăvălia cu Păpuși. Lulu, Nova și koala Neme sunt personajele textile care, datorită liniilor neîncărcate, le lasă celor mici libertatea de a le include cu ușurință în propriile povești.
Cine spune că toți monștrii (de sub pat sau de deasupra) trebuie să fie de speriat? Eyecandy Monsters ne arată varianta drăguță, prietenoasă și pictată manual a monștrilor, mai ales că noua colecție este realizată împreună cu street artistul Creaturi drăguțe.
Nu este propriu-zis o jucărie, dar este simpatic și… altfel, așa că ne-am gîndit să vă vorbim un pic și despre noul pătuț Foldo. Da, este din carton, se pliază, și este pentru bebelușii cu vârste de până la 3 luni: un pătuț pe care îl poți pune lângă patul tău, fără să ocupe mult spațiu, ca cel mic să se bucure de autonomie din primele zile. Când va crește poate deveni jucăria lui. Iar când pătuțul va fi complet înlăturat și cartonul reciclat, vei ști că nu ai risipit resursele planetei.
Pătuțul-balansoar este construit din piese rezistente de carton și ușor de asamblat.
Cu poveștile ludice – colecția extinsă – te întâlnești weekend-ul acesta la Made in RO – Târg de design românesc, ediția #8, 17&18 decembrie, la Impact Hub Bucharest (str. Halelor nr. 5) – chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc.