Este necesar, ca părinți, să fim mereu conștienți că tot ceea ce facem acum, cu și pentru copiii noștri este, mai mult decât ceea ce se întâmplă în prezent – este o ”lucrare” pentru viitor. Pentru ei când vor fi adolescenți și apoi adulți. Suntem poate prea preocupați de grijile și problemele cu care ne confruntăm zi de zi astfel încât să fim atenți că acțiunile noastre și modalitatea în care le vorbim copiilor, ne purtăm cu ei, îi creștem – vor avea influențe sau repercursiuni peste niște ani.
Copiii noștri sunt poate încă micuți acum. Încă îi ținem în brațe sau de abia au pășit la școală sau grădiniță. Dacă ne gândim că acțiunile noastre se vor vedea în copiii noștri peste 10 sau 20 de ani atunci putem să fim mult mai conștienți de importanța misiunii noastre și putem să aducem cu adevărat o schimbare în lume, prin simplul fapt că avem posibilitatea (și accesul la informație și la auto-vindecare) de a-i crește altfel pe copiii noștri. Mai bine. Mai conștient. Cu mai multă grijă și empatie
10 lucruri pe care să le faci ACUM pentru a avea o relație frumoasă cu copilul tău și pentru a-i dezvolta autonomia
1. Permite-i să spună NU. Un Nu spus ție este un DA pentru el. Peste ani va fi folositor. Va învăța să nu se supună. Oricum, în fața ta se va revolta și va încerca să fie altfel. Ideea este să nu se supună…altora.
2. Învață-l că este în regulă să fie diferit de ceilalți.Învață-l să vadă și să prețuiască individualitatea fiecăruia. Nu sunt doi oameni la fel și asta este foarte bine. Când va fi mare și pe picioarele lui nu îi va fi frică sau rușine să fie altfel.
3. Învață-l despre nevoile relaționale în primul rând împlinindu-i-le tu. Pentru început, ce este nevoia de a te afirma și nevoia de a fi aprobat/acceptat/validat. Este în regulă să te afirmi și să îți asumi riscul dezaprobării. Asta nu înseamnă să faci ce vrei tu fără să îți asumi consecințele ci să poți să te spui, să te arăți așa cum ești tu fără să te intereseze ce cred/gândesc ceilalți despre tine.
4. Ascultă-l! Încă de foarte foarte mic. În fiecare zi. Ascultarea nu înseamnă nici să empatizăm, nici să îi împlinim dorințele și mai ales, nu înseamnă să dăm din cap în timp ce ne gândim la ale noastre sau, mai rău, să îi ținem prelegeri despre cum ar trebui să fie, cum ar trebui să se poarte după ce ne-a împărtășit ceva. Ascultarea înseamnă să rămânem conectați la copil, la ceea ce trăiește el, să îi împlinim nevoia de a se spune, să rămânem centrați pe cel care vorbește și nu la ceea ce ne povestește el. Adică să fim atenți și să revenim cu întrebări (poate) concentrați pe copil și nu pe ceea ce ne poveștește și despre cine ne povestește. Dacă cel mic vine acasă și ne zice că nu îi place la școală sau că nu mai vrea să meargă la ora de pian nu vom pierde momentul în care să îl invităm să ne spună mai multe despre ce trăiește, ce simte el în legătură cu școala sau cu ora de pian. Nu îi vom spune: ”dar uite ce frumos e la școală sau uite ce drăguță e profesoara de muzică”…cum să nu-ți placă, ș.a.m.d. Vom rămâne cu atenția pe el și, prin ascultare activă, prin confirmare și reformulare vom lăsa atenția pe el și pe sentimentele lui. Numai așa vom afla cu adevărat ce este dincolo de cuvintele lui: ”Ce anume s-a întâmplat la ora de pian de spui că nu vrei să mai mergi acolo? Sau: Ce este la școală de nu îți place? Ce se întâmplă în pauze? Cum este la ore? Un anumit profesor? Este vreun coleg cu care nu te înțelegi? Căutăm să rămânem în ascultarea copilului: sentimente, emoții, ceea ce este important pentru el.
5. Câștigă încrederea copilului tău. Și recâștig-o dacă este nevoie. Mereu și mereu. Un copil care are încredere în părintele lui, încă de când este mic, va avea încredere să îi împărtășească fricile, bucuriile, realizările sau eșecurile lui și când va fi adolescent. Va putea să îi vorbească părintelui despre problemele pe care le întâmpină sau să îi împărtășească intimitățile lui. Ce trebuie să faci, în mod continuu, pentru a dobândi și păstra încrederea copilului?
— nu îl minți sau păcăli. Spune-i adevărul: că pleci la serviciu și nu să duci gunoiul, că te întorci peste 8 ore nu imediat, că nu îi cumperi nu știu ce jucărie și nu că i-o iei mâine. Dacă îi promiți ceva, ține-te de promisiune.
— respectă-i intimitatea și ”grădina lui secretă”. Adică spațiul și timpul lui, pe care nu trebuie să îl împărtășească cu nimeni. Nu îți fie teamă că nu o să îți mai dea ”raportul” cu cine s-a dus la film și ce a făcut la nu știu ce petrecere. Oricum nu îți va spune dacă nu vrea, sau te va minți. Mai bine asigură-l încă de mic că fiecare are dreptul la un spațiu și la un timp pe care nu trebuie să le justifice în fața nimănui, nici măcar a ta. Intimitatea este foarte importantă! Și tu, părintele lui, vei fi primul care îi vei arăta acest lucru. Și va învăța să facă asta și cu ceilalți, va învăța să le respecte intimitatea (aviz băieților viitori bărbați… și nu numai…).
— nu îl critica! Nu există critică constructivă! Scoate-ți ideea aceasta din minte! Și nu îl critica niciodată în public.
— împărtășește cu el ceea ce simți, ceea ce gândești, ceea ce crezi. Fii deschis/ă. Nu îți fie teamă să îți arăți vulnerabilitatea, limitele, imperfecțiunea. Mai ales imperfecțiunea.
— valorizează-l! Întotdeauna găsește un cuvânt sau un gest care să îl ridice, să îi pună o cărămidă la stima de sine. Nu vorbesc de laudă ci de valorizare. În loc să îi zici ”Cum de ai luat doar nota 5 la test? Ce-a fost în capul tău? Doar atâta poți? Nu ești și tu în stare să iei măcar un 7, un 8?” Să îi spui: ”Ai făcut jumătate din ceea ce ți s-a cerut. Jumătate este mai mult decât un sfert sau decât nimic. Dacă te străduiești mai mult este posibil ca data viitoare să faci mai mult, mai bine…” Crezi că se va lăsa pe tânjală și se va mulțumi cu nota 5 doar pentru că tu ai valorizat munca lui? Specialiștii spun că din contră: valorizarea ta îi va stimula dorința lui intrinsecă de a fi mai bun, de a face mai bine.
6. Nu îl pedepsi și nu îl recompensa. Pedeapsa îl va învăța să acționeze din frică. Îl va învăța să ascundă adevărul sau ce să facă pentru a nu fi prins. Recompensa îi fură din dorința lui interioară de a realiza ceva și îl învață cum să aleagă calea cea mai ușoară pentru a dobândi ce își dorește sau, mai ales, ce se așteaptă de la el.
7. Pune limite. Și explică-i de ce și ce consecințe sunt dacă face sau nu face un anumit lucru. Învață-l că greșelile se pot îndrepta și ce anume poate face să ”dezdăuneze” ceva sau pe cineva. Învață-l că sunt anumite lururi care nu se pot îndrepta și ce consecințe sunt… Revin la: spune-i adevărul, fără să dramatizezi și fără să minimizezi realitatea.
8. Spune-i că toate emoțile și sentimentele sunt acceptabile. Toate. Și mai spune-i că nu toate comportamentele sunt acceptabile. Și de ce. Învață-l aceste lucruri prin acceptarea necondiționată a lui ca ființă umană și învață-l să discearnă binele de rău. Arată-i iubirea necondiționată chiar dacă se întâmplă să fie într-un moment în care comportamentul lui nu este cel mai strălucit. Atunci au copiii cea mai mare nevoie de iubire și acceptare, atunci când se poartă cel mai urât. Așa va învăța că nu este nimic care să îi reducă în vreun fel iubirea ta pentru el. Și asta îl va ajuta când va fi mare…
9. Învață-l să gestioneze frustrarea. Și asta începe din copilăria foarte timpurie. Ascultă-i plânsul și revolta. Ascultă-i dorințele fără a sări imediat să i le împlinești. Părintele nu este în slujba dorințelor ci a nevoilor copiilor lui. Învață-l că nimeni nu este mai ”grozav” ca el și că nici el nu este mai ”grozav” ca alții. Învață-l că nu i se cuvinte totul pe lumea asta. Și învață-l cum să își gestioneze furia, ce să facă cu ea. Ce să facă cu acele emoții puternice atunci când apar.
10. Ia-i apărarea și susține-l atunci când are de a face cu situații externe. Fii alături de el în fața altora, chiar dacă voi doi, în intimitatea voastră va trebui să gestionați situația. Fii acolo, lângă el. Nu îl critica niciodată în public și nu îi face morală în fața altora. Nu te alia nici măcar cu profesorii/educatorii lui și nu accepta ca aceștia să îți vorbească despre el atunci când nu este de față. Insistă să fie de față și copilul tău atunci când cineva are ceva să îți reproșeze ceva în legătură cu el. Și dă-i dreptul la replică.
Cred că dacă suntem suficient de conștienți în misiunea noastră de părinți, suficient de atenți și suficient de prezenți, copiii noștri vor fi foarte bine. Sunt o mamă suficientă. Sunt un tată suficient. Nu cel mai prost și nici perfect. Și copiii vor fi … BINE.
Autonomia este o calitate care se învață și se exersează. Să le acordăm copiilor această șansă încă de când sunt mici și vor deveni adulți care vor fi … BINE! Să Spunem DA tuturor acelor lucruri și acțiuni care îi ajută să crească frumos, să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare, să aibă încredere în ei și în oameni, să ajungă responsabili și autonomi când vor fi mari și picioarele lor.
”Autonomia înseamnă să te poți descurca singur. Obiectivul fiecărui părinte nu ar trebui să fie fericirea copilului său cât independența și autonomia lui. Dar independența și autonomia se învață și se practică încă de mic, de atunci de când apar primii germeni. (din Campania Danonino – Spune DA)”
Poze: fotograf-de-casa.ro
