Nu vreau sa initiez o discutie despre religie, Dumnezeu, libertate, biserica, Biserica Ortodoxa Romana si alte subiecte de genul acesta.
Sunt o persoana care il simte si il are pe Dumnezeu tot timpul alaturi – dar nu despre asta e vorba. Nu sunt implicata in niciun fel de actiune a vreunei biserici, respect Biserica Ortodoxa ca si concept si importanta a ei din multe motive pe care nu as vrea sa le dezbat acum, aici. Ceea ce am citit insa acum cateva minute – si m-am gandit ca poate intereseaza si pe altii – m-a pus pe ganduri serios. Stiam ca Biserica Ortodoxa Elena are un statut foarte important iar apelul facut catre cetatenii greci m-a lasat spechless, ca sa zic asa. Trecand peste unele exprimari arhaice, rigide si specifice – poate prindeti esenta acestui apel si ce frumos stie Biserica Elena sa vorbeasca oamenilor de rand. Poate ca ar sti si BOR-ul nostru sa vorbeasca asa, daca n-ar fi infestat, la nivelul cel mai inalt, de oameni care nu-l slujesc cu adevarat pe Dumnezeu… Si daca nu e Dumnezeu…stiti voi cine e…
Am pus mai jos un fragment din traducerea respectiva. Se vorbeste despre criza economica si cauzele ei, despre degradarea umana, despre dragoste, despre copii…

Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei. (…)
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Intr-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: “de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: “spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost.(…) Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”.

Tot articolul – aici