Pentru al patrulea decembrie consecutiv, cei mici sunt asteptati in jurul bradului impodobit din mansarda librariei Carturesti din Arthur Verona in fiecare seara, incepand cu ora 19.00.
Insotiti de povestitori celebri, inconjurati de carti, intr-o atmosfera de sarbatoare, cei mici vor porni la drum pe urmele eroilor preferati, intr-o lume de basm, presarata cu suprize.
Pe parcursul celor sase seri tematice, copiii vor descoperi ca, pentru a fi spuse, povestile nu au intotdeauna nevoie de cuvinte: personajele de poveste pot prinde viata si prin intermediul desenului, al diapozitivelor, al fotografiei, prin muzica, teatru de papusi sau mima.
Scopul proiectului este de a-i familiariza pe copii cu povestile clasice, de a incuraja lectura, dar si de a oferi celor mici o alternativa de petrecere a timpului liber, departe de televizor si calculator.
Programul “Serilor de Poveste”
Serile de Poveste vor debuta luni 13 decembrie cu o poveste muzicala, cantata de mezzo-soprana Caludia Maru Hanghiuc de la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”.
Marti 14 decembrie povestile spuse de Eugen Cristea si Cristina Deleanu vor fi insotite de diafilme.
Miercuri 15 decembrie, povestea serii va fi spusa de papusile create si manuite de copii si varstnici de la Centrul Generatii al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.
Joi 16 decembrie, este seara de desen de poveste, iar desenatorul surpriza va da viata personajelor de basm evocate de povestitorii Alexandru Arsinel (de la 18.30), Bianca Brad, Liana Stanciu si George Mihaita. Seara este dedicata de organizatori sponsorului PointMax.
Vineri 17 decembrie, Adelaida Zamfira si Nicolae Nasta vor crea prim mima si gest personaje si intamplari de basm, iar NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Roman) va oferi copiilor 3 scurt metraje ale marelui pionier al filmului mut, Charlie Chaplin, intr-o seara dedicata povestilor fara cuvinte.
Serile de Poveste 2010 se incheie sambata 18 decembrie cu o seara de fotografie de poveste. Cei mici vor fi invitati sa vada lumea prin lentilele aparatului de fotografiat, indrumati de Alice in tara minunilor si de Palarierul Nebun. Aparatele foto sunt oferite de Kodak iar seara este organizata impreuna cu Atelierul de Croit Imagini.