El nu vrea sa creasca.
Vrea sa continue sa fie bebelus.
Pana acum putine saptamani in urma, si eu vroiam sa fie bebelus pentru totdeauna. Sa pot sa il pup si sa il imbratisez si smotocesc si ling ca pe un bebe, toata viata… Sa pot sa continui sa il am al meu, in lumina si inocenta si in acea absoluta stralucire lipsita de ego pe care o au copiii mici… Imi era frica, ca daca il las sa creasca o sa il pierd, o sa imi plece din cuib, o sa intre in valtoarea vietii si o sa uite de esenta lui si gata, s-a dus minunea vetii mele… Apoi, deodata, stand in hamac intr-o zi in care el era la tati… brusc, am inteles: mai are putin si face 7 ani. Si el tot vrea sa aiba 3-4. Si ca sunt eu, mama lui, cea care trebuie sa ii dea voie sa zboare, sa isi intinda aripile si sa intre intr-o noua etapa din viata lui… Ca nu o sa il pierd. Ca trebuie sa am incredere. Daca e aici, pe pamant, inseamna ca a venit sa treaca si el, ca toate fiintele umane, prin lumina si prin umbra si sa invete din asta, sa creasca, sa aleaga, si isi aminteasca… Ca nu pot sa il protejez la nesfarsit de propriile lui lectii de viata. Nu, nu o sa il pierd. Doar o sa invat cum e sa acompaniez cresterea unui copil care intra intr-o noua etapa din viata lui, si ca marea cheie a acestui proces este sa nu incetez eu sa cred in inocenta si lumina din el, orice ar fi, orice ar fi…
Si am tacut si am inchis ochii si m-am rugat si am intrat in inima mea si m-am rugat si mai fierbinte pentru ajutor, pentru putere, pentru iubire, pentru intelepciune, pentru infinita rabdare si dedicare si pentru infinita smerenie si bunatate… si am zis da, a venit momentul, accept, copilul meu iubit creste si se apropie de 7 ani si da, eu ii dau voie sa creasca. Cu tot ce aduce asta. Cred in el. Spun da.
…Dupa ce s-a nascut fratiorul lui, baiatul meu de 6 ani si jumatate s-a intors la a vorbi precum un copil de 4 ani, la a cere sa ii dau mancare cu lingurita, sa ii fac baie, sa il iau in brate in prosop, sa ii pun pijamaua… a facut febra, i s-a umflat gatul, a facut diaree si am inteles repede ca nu avem altceva de facut decat sa ii dam voie sa aiba iar 4 ani, pentru atat timp cat are el nevoie.
Am pus un pat de o persoana lipit de patul nostru, sub aceeasi enorma plasa de tantari si am revenit la a dormi toti impreuna, eu cu Mika si Martin in patul mare, iar el langa mine in patul de o persoana. A fost tare fericit. L-am hranit cu lingurita, l-am spalat si sters si imbracat si alintat, cateodata cu deplina bucurie si acceptare, altadata cu multa furie mocnind in mine si refuzand sa accepte ca, iata, am 2 bebelusi de crescut, in loc de un baiat mare si un bebelus… Sunt momente din zi cand se poarta ca un bebelus, si sunt momente din zi cand baiatul de 6 ani si 10 luni deja este prezent, atent si sclipitor de inteligent, punand toate intrebarile si avand toate manifestarile unui copil de varsta lui.
Azi am stat de vorba.
Il imbracam pe Mika, iar el radea cu gura pana la urechi, atat de frumos si de comestibil. Sasha era alaturi, facand companie, iar eu ii spun lui Mika «ah, frumosul meu, imi vine sa te mananc!»
«Dar si eu mai sunt frumosul tau?» ma intreaba cu glas si accent de copil de 4 ani.
L-am luat in brate si l-am pupat si i-am spus ca «tu esti frumosul vietii mele, frumosul meu!»
«Dar si Mika este frumosul tau, nu-i asa?», a continuat, si eu am simtit ca vroia sa ma auda ca spun da si ca fratiorul lui mic e la fel de iubit.
«Da, iubirea mea, amandoi sunteti, frumosii mei cei mai iubiti din lume!»
A fost fericit.
Lupta asta din el, intre spune-mi ca inca ma iubesti si ca sunt al tau si tu esti a mea, si spune-mi ca si pe el il iubesti ca si pe mine, pentru ca e fratele meu si eu il iubesc tare. Sasha este poate cea mai buna si mai genuin iubitoare fiinta pe care eu am cunoscut-o personal pana in ziua de azi. Se simte prin toti porii iubirea pe care o are pentru fratele si sora lui mai mici (tatal lui are o si o fetita superba, de 9 luni), si cat de mult vrea sa fie cu ei si sa ii protejeze si sa ii iubeasca.
In masina, in drum catre micul nostru orasel, unde ne-am dus sa mancam o inghetata, vrea sa stea in spate, ca sa fie langa Mika. Il intreb:
«Iubitul meu drag, tie iti este frica sa cresti?»
Tace, se gandeste, ochii ii devin tristi si gura da semn ca ar vrea sa planga…
«Da… Tie nu iti place cand vorbesc ca un bebelus, nu-i asa?»
«Nu imi place. Imi place mai mult cand vorbesti asa cum esti tu acuma», recunosc si tac.
«De ce nu? Eram asa de dragalas cand eram bebe si tu ma iubeai asa de mult… » Acum doua zile a revazut toate filmuletele cu noi doi de cand era el bebe si noi cantam si ne prosteam amandoi in fata calculatorului, pupandu-ne si dansand si murind de ras.
«Si ti-e frica sa nu te iubesc mai putin daca nu mai esti bebelus?»
« Da, mi-e frica… »
Ii spun ca si eu, si tatal lui, il iubim la fel de tare si bebelus, si baietel, si baiat, ca asta nu se schimba, oricati ani ar avea. Ca tuturor ne este frica atunci cand vine momentul sa mai crestem un pic, chiar si lui Mika, vezi cum are zile cand plange mai mult si bea mult lapte si vrea si mai mult in brate, si pe urma bum, incepe sa faca o miscare noua si mai creste un pic? Pana si lui ii este frica.
Tace. Eu il simt. Simt foarte tare ca ii e frica pentru ca nu stie ce il asteapta daca creste, daca se lasa sa fie baiat, si nu tot baietel…
Ii mai spun si ca o sa ii fiu alaturi orice ar fi, si ca amandoi o sa crestem si o sa invatam sa ne descoperim asa, mai mari.
Continua sa taca, simte, se gandeste, ramane pe ganduri.
«Nu stiu cum sa cresc…»
«Nu e nevoie sa stii. Doar da-ti voie sa cresti, tu inantrul tau. Doar spune da, atunci cand simti ca esti pregatit, spune da, vreau sa cresc, si apoi lucrurile se intampla de la sine, Viata iti arata calea»…
Tace, asculta.
Apoi spune.
«Imi place sa fiu bebelus. Dar vreau si sa cresc.»
Pe marginea drumului, o femeie ne face semn cu mana la ia-ma nene. Opresc si o duc pana in Serra Grande. Stabilim cu Sasha sa continuam conversatia noastra mai incolo. Apoi, dupa inghetata, Martin vine si il ia si pleaca amandoi in Ilheus, la cinematograf, sa vada un film si sa manance pizza, ca baietii mari. Ca bebelusii stau cu mami acasa. Baietii mari ies la film si la pizza impreuna. A treia iesire la cinema din viata lui…
