Azi nu sunt foarte optimistă. Cred că niciun studiu, nicio dovadă științifică nu v-a face ca oamenii să înceteze (în mod volițional, rațional etc) în a-și lovi, agresa copiii. Da, cred că vor fi unii (care vor ajunge să citească despre toate aceste lucruri) care își vor pune niște semne de întrebare, care poate vor face niște pași, concreți, în a lucra cu ei pentru a nu mai stransmite mai departe violențele primite în copilăriile lor sau credințele cum că ”bătaia este ruptă din rai”, ”unde dă mama, creșe” sau altele asemenea. Da, vor fi și astfel de părinți, bunici, bone, educatori etc. Foarte puțini. Mult prea puțini, din păcate. Pentru că sunt de părere că dacă ai o astfel de crediță puternică cum că bătaia este ceea ce au nevoie (din când în când) copiii sau că nu e vina ta că țipi, lovești, agresezi ci că cel mic te provoacă, te determină, te face să faci asta, că numai comportamentul lui e de vină, că el este cel rău, care trebuie educat, disciplinat și că altfel nu se poate cu astfel de copii…etc…cred că un astfel de om nu va putea, numai prin autocontrol și pe termen lung să renunțe la aceste obiceiuri și credințe și să schimbe paradigma. Nu cred…nu știu de ce sunt atât de pesimistă. Poate văd la mine, că oricât m-aș abține și m-aș controla să nu îmi iasă pe gură un țipăt sau o devalorizare sau ceva…nasol…la un moment dat, când emoțiile mele sunt mult prea puternice (bing! bing! aici e ceva….!) atunci autocontrolul meu e un mare fâs și parcă e ceva mai puternic ca mine care acționează. Asta însă nu trebuie să fie o scuză ci un pas pentru a lucra cu mine însămi, pentru a putea vedea de unde vin aceste porniri și cum pot să fac să le șterg din creierul meu…
Foarte de curând, cercetătorii de la Universitățile din Texas și Michigan au analizat 75 de studii, întinse pe o perioadă de 50 de ani, la care au participat peste 160.00 de copii și au tras concluzia (prin dovezile evidente) că bătaia nu este o modalitate eficientă de disciplină, are fix zero rezultate pozitivie și în plus, are efecte foarte nocive asupra copiilor pe termen lung. Sursa studiului o găsiți aici.
Elizabeth Gershoff (de la Universitatea din Texas – Austin) și Grogan-Kaylor au căutat efectele pe termen lung, la adulții care au fost loviți, bătuți când erau copii. Cu cât erau mai multe pedepsele fizice cu atât au dezvoltat, în viața adultă, comportamente anti-sociale sau au experimentat diverse probleme de sănătate mintală. În plus, aceștia au fost înclinați să aplice același fel de corecții fizice propriilor copii, ceea ce subliniază mai mult că atitudinea față de pedepsele fizice sunt transmise din generație în generație.
Așa că, dacă eu, ca adult, am fost lovit, agresat în copilărie, am tendința (chiar dacă mă abțin să nu o fac) să aplic cam același fel de corecție fizică, copiilor mei. Asta este așa pentru că violența naște violență. Asupra mea (autoviolență) ori asupra altora…
Așadar, în primul rând este nevoie să ne ”tratăm” noi, adulții, de ceea ce am trăit, acumulat, adunat – nociv – în copilăriile noastre, de la părinți, bunici, profesori etc și apoi să ne ”prezentăm” în fața copiilor, curățați de aceste tare, pe care le tot ducem cu noi, din generație în generație. Suntem adulți, responsabili și conștienți și … there is no way back! Prin orice metodă ați găsi suport și acea strategie prin care să opriți ciclul violențelor, vă invit să o faceți…fie că mergeți la psiholog, fie care faceți tehnici de mediație sau, nu știu, citiți ceva care face un click în creierul vostru…orice funcționează, căutați și schimbați acum situația. Și, ajutați-i și pe cei din jurul vostru (care sunt deschiși spre asta) să facă o schimbare…
În cel mai rău caz, există un studiu oficial și recunoscut care spune să nu ne lovim, agresăm abuzăm copiii.
Sursa foto
