Poate că sună foarte nerealist să ai o zi, cu copiii, fără planuri și fără alte liste cu ”de făcut azi”, dar da, poți să experimentezi din când în când (cel puțin o dată, să vezi ce se întâmplă, ideal o dată pe săptămână sau măcar perioade de timp din fiecare zi). Specialiștii spun din ce în ce mai des că programul foarte aglomerat al copiilor, în special al celor de vârstă școlară, cu participarea la ore, activitățile extra-școlare, temele pentru acasă și câte și mai câte apar ca fiind ”obligatorii” în fiecare zi, toate aceste prea multe activități limitează abilitatea copiilor de se auto-motiva și orienta ei înșiși în ceea ce îi privește. Tot specialiștii recomandă părinților să învețe cum să stabilească intervale de calm și ”de-a-nu-face-nimic” în multitudinea de activități zilnice pentru a ridica o presiune care se pune în fiecare zi pe umerii copiilor, aceea de a fi trași în iureșul vieții de zi cu zi, a multitudinii de ”trebuie”, de prea puțin timp liber și mai ales de prea puțină joacă liberă și fără momente de ”plictiseală”.
Am început să cred că părinților le este teamă de plictiseala copiilor. Am tot auzit de-a lungul anilor (și acum cu atât mai mult cu cât am copil măricel) cum că cei mici au nevoie să li se umple timpul. După școală trebuie să aibă activități. Firește, trebuie un sport sau două, trebuie ceva creativ sau poate practică la un instrument muzical, exersarea unei limbi străine sau alte activități care îmbogățesc viețile copiilor noștri. Și este foarte adevărat, toate acestea pot îmbogăți viața, te ajută, mai ales dacă activitățile sunt alese de către copii, ei au tot sprijinul părinților pentru a-și urma pasiunile etc. Totuși…de ce tot zic psihologii și cei care se ocupă cu tot felul de studii legate de copii, că aceștia au nevoie de timp liber, neplanificat și mai ales de joacă liberă. Păi, în tot iureșul acesta de activități, unde mai intră timpul liber și joaca liberă și…momentele acelea, de plictiseală? Mai au oare timp copiii noștri să se plictisească?
Sunt unii părinți care caută special ca cei mici să NU se plictisească. Pentru că le e teamă: să nu își ocupe timpul acela cu lucruri care nu le sunt bune (cum sunt cei mai mari, adolescenții, care ajung să își piardă timpul, atenția, motivația, prin tot felul de găști și anturaje nepotrivite, prin tot felul de locuri sau consumând tot felul de lucruri…) – de la asta până la indisponibilitatea părinților de a petrece timp cu copiii lor, cu motivațiile lor, firește, nu vreau să acuz pe nimeni. Dar să fim sinceri, nu știu dacă în anumite cazuri este doar indisponibilitate sau chiar teamă de a sta prea mult cu copilul, pentru că poate fi obositor, chiar extenuant sau poate plictisitor. Sau poate sunt atâtea alte probleme de rezolvat încât numai la a sta pur și simplu de vorbă cu copilul sau de a petrece un timp, oricare și oricât cu el poate duce la tot felul de situații (certuri, reproșuri, etc).
Specialiștii spun că plictiseala este bună. Pentru că îl ajută pe copil să își gestioneze frustrarea, să fie creativ și să se auto-motiveze. Copiii se plictisesc repede și se și dez-plictisesc la fel de repede. Au nevoie de timp și spațiu pentru a trece prin aceste procese.
Specialiștii mai spun că ar trebui să fie o reducere majoră nu numai în activitățile zilnice și a timpului pe care copilul îl petrece în a face tot felul de lucruri ”obligatorii” ci o reducere și a numărului de jucării (chiar și cărți) (se pare că un copil are în medie cam 150 de jucării…), o reducere a timpului (zilnic) petrecut cu media: TV, calculatoare, tablete etc, precum și o stabilire (chiar și la vârste mai mari) a unui ritm zilnic și a unor ritualuri de familie. Toate aceste lucruri, împreună, îl ajută pe copil să aibă o viață mai armonioasă, cumva predictibilă, ușurată de tot ceea ce îngreunează (casa, mâncarea, activitățile etc).
”nu-trebuie-să-faci-nimic”
Pentru că sunt convinsă că cei mici au nevoie de zile sau ore din zi sau momente de timp, în fiecare zi sau măcar la câteva zile, când ar trebui să aibă acele clipe de ”nu-trebuie-să-faci-nimic” vreau să vă propun să faceți un experiment: să aveți o zi fără planuri, fără liste cu ”to-do”, fără activități programate, fără ”timp” de calculator-jocuri-TV etc, fără excursii programate sau …cine mai știe ce. Anunțaț-i pe copii că <<Azi nu avem niciun program. Nu facem nimic. Poți să propui tu ce să facem. Poți să faci ce vrei tu (atâta timp cât, firește, nu deranjăm pe alții și nu e periculos…) etc >> Cum vreți voi să le ziceți. Lăsați telefoanele, calculatorul și treburile să aștepte (sau rezolvați-vă treburile astfel încât să puteți fi disponibili pentru copiii voștri, dacă v-o cer). Și vedeți ce se întâmplă, care este efectul. Eu cred că n-o să fie prea ușor… Sincer, acum. Copilul s-ar putea să fie obișnuit cu un ritm (de obicei alert – hai trezește-te, hai îmbracă-te, hai la școală, hai de la școală, hai acolo, hai dincolo, mânâncă, spală-te, îmbracă-te, dezbracă-te etc. Toate cu semnul exclamării la sfârșit și, eventual, cu titlul de ordin, căci altfel, vouă cum vă sună toate acestea). Așadar, copilul s-ar putea să fie foarte mirat, la început foarte fericit. Apoi poate să apară frustrarea, plictiseala. Poate să auziți ceva de genul: ”dar eu ce fac acum? Spune-mi tu ce să fac. M-am plictisiiiiiiit”. Dacă reușiți să fiți relaxați și încrezători în deciziile pe care le ia copilul vostru, dacă sunteți disponibili să auziți, poate, emoții puternice ieșite de cine știe unde: furie, frustrare, plâns, cuvinte urâte dar dacă vreți să vedeți și să simțiți și acea conectare și comunicare de care copilul vostru are mare nevoie, dacă reușiți toate acestea, măcar puțin, puțin câte puțin, vă asigur că le veți face copiilor voștri un mare mare bine. Prin simplu fapt că le oferiți această șansă de a decide asupra timpului lor, chiar și pentru o zi (sau poate pentru câteva ore), de a hotărî ce vor să facă, de a-i îndruma doar atunci când ne cer ajutorul (și nu de a interveni mereu cu idei și propuneri de activități), de a le oferi oportunitatea să inventeze, să creeze ceva, să spună ce și cum vor să facă….toate acestea sunt porți deschise spre autonomie, spre creativitate și …pentru viitor, da.
Așadar, haideți să Spunem DA unei zile fără ”trebuie să”, fără activități programate, fără ”to do-uri”!
Uite cam ce am făcut noi într-o astfel de zi, ea singură, cu mine sau cu prietenii ei: a construit și a inventat povești, s-a jucat cu juniorul și cățelul prin curte, a făcut o tură cu bicicleta, a aranjat masa de prânz, s-a plimbat cu prietena ei, a făcut ”brioșe” cu prietenii. Și când îmi amintesc câte ”m-am plictisiiiiit” am auzit în ziua aceea. La final am văzut-o fericită, liberă, conectată și …obosită, da…
Voi ați face proba unei zile fără program?
