Pentru mine, Sărbătoarea Paștelui aduce nu numai adevărata primăvară, cu explozia de viață verde și colorată, mai aduce o amintire frumoasă și dulce, pe care o voi păstra mereu cu drag, acolo, în sertarul cu amintiri. Eram cam de vârsta Ioanei (6-7 ani) de când îmi apar primele amintiri cu Paștele…la țară, la bunici, cu toată familia. Poate pare totul foarte siropos dar sărbătoarea asta îmi aduce cele mai dragi și duioase amintiri pe care le am din copilărie și adolescență. Țin minte mirosul grădinii, al florilor din copaci, gustul ridichiilor și al cepei verzi, proaspete culese din pământ, gustul cașului de vacă pe care îl punea bunica pe masă, oul roșu de la biserică pe care îl puneam într-un vas cu apă proaspătă, apă cu care mă limpezeam apoi pe ochi. Gustul cozonacului cu ou fiert (nu știu de ce îmi plăcea mie combinația asta) și mirosul pâinii special făcute – Pasca – era pâinea și nu prăjitura care se face prin alte părți ale țării. Înainte de duminica Paștelui, cu câteva zile, știu că aveam printre ”atribuții” aranjatul grădinii și ceva ajutor de dat prin casă, pe la scuturat de covoare și aerisit camerele, așa, ca de sărbătoare. Dădeam cu var trunchiurile copacilor și măturam până la ultima fărâmiță de praf trotuarul care mergea de la poartă până în fața casei. Puneam flori proaspăt culese din grădină prin casă (ce-mi aduc aminte de mirosul zambilelor și al narciselor galbene…). Sunt niște lucruri atât de mărunte dar a căror amintire activează ceva, acolo, în interior. Copilăria. Bucuria. Liniștea. Momentul de anticipare. Sărbătoarea cu toate obiceiurile ei, de acolo, de la țara bunicilor mei. În primele zile de Paște, femeile obișnuiau să meargă cu ”împărțitul” la rude și vecini. Cele mai tinere mergeau la acelea mai bătrâne. Și acum mă minunez când îmi amintesc cum veneau tot felul de băbuțe în vizită la bunica mea și mă gândeam…cum o fi tanti aceasta mai tânără ca mamaia mea? Pentru mine, erau la fel, ba chiar că bunica mi se părea mereu cea mai ”tânără” dintre toate.
Avea bunica mea niște mâini minunate. Și nu zic asta pentru că au avut grijă de mine ci pentru că din lucrul lor ieșeau tot felul de chestii incredibile. Cele mai bune erau mâncărurile. Și le făcea cu atâta ușurință și atât de simple. Păi, cum să nu-mi amintesc eu gustul laptelui fiert în tuciul de mămăligă sau ciorba de fasole cu tarhon sau cozonacul acela…mmmm…. Mai făcea bunica tot felul de bunătățuri, că de abia așteptam să ajung la ea să le mănânc. Este fascinant cum printre cele mai vii amintiri din copilărie îți rămân mirosurile și gustul. Deși nu le-ai mai simțit de mulți mulți ani, totuși ele sunt acolo, înmagazinate pentru totdeauna.
Așa mi-ar plăcea să crească și copiii mei. Cu mirosuri și gusturi și gesturi …de dragoste.
Nu știam pe atunci de Iepuraș de Paște sau astfel de lucruri. Știam că de Paște întotdeauna primeam hăinuțe noi să mă înnoiesc, primeam ceva dulce să mă îndulcesc și petreceam mult timp afară, în grădină cu toată familia reunită. Și îmi plăcea atât de mult tot ce se întâmpla… Era cu adevărat o perioadă de veselie, bucurie, râsete de copii, toată lumea relaxată, măcar pentru câteva zile…
