Cred că am o mare influență asupra mediului în care trăiesc, așa cum fiecare dintre noi o are și de aceea cred cu tărie că atunci când schimb ceva (în mine, la mine, în relațiile mele, cel puțin în partea de relație care cade în responsabilitatea mea) acest lucru se vede (mai repede sau mai târziu) în jurul meu, în oamenii și în relațiile mele. De aceea cred că prin exemplu personal, prin discuții constructive, prin exemple, cărți, articole, prin exemplul altor oameni, poți să aduci o schimbare în mediul tău. Și cel mai important, pentru viitor, în copilul tău.
Dincolo de violențele verbale, fizice sau emoționale pe care atâția adulți (părinți, bunici, mătuși, unchi, bone, dascăli) le exercită asupra copiilor, știm cât de înrădăcinată este practica pedepselor și a recompenselor, peste tot, pe toate palierele sociale (de la familia mică până la cea extinsă, de la grădinițe, școli, parcuri și locuri de joacă…) Credem în continuare că nu există o altă modalitate de a ne educa copiii, de a-i disciplina (în sensul de a-i învăța), de a-i pregăti pentru viață, decât așa… Din păcate, eu cred că dincolo de ideea de educație prin pedepse și recompense este de fapt trauma sau ”problema” nerezolvată a adultului care se simte atât de neputincios în fața comportamentului copilului său încât recurge doar la ceea ce poate face unul mai puternic către unul mai slab: la frică și la forță. La șantaj, amenințare, devalorizare. Adultul este în poziția de autoritate și și-o exercită abuziv, cu riscul intoxicării profunde a relației cu copilul (pe termen lung), cu riscul călcării în picioare a stimei de sine a copilulu, a încrederii copilului în adultul care ar trebui să îl protejeze și să îl iubească…doar pentru că este copilul lui. Câți dintre noi și voi nu v-ați simțit în fața copilului absolut neputincioși și ați vrut (sau chiar ați recurs) la forță și la frică pentru a-l determina să își schimbe comportamentul? Firește că nu vorbim aici de forța majoră, când copilul este în pericol sau într-un potențial pericol și atunci este foarte bine ca adultul responsabil să fie puternic și să acționeze în consecință. Vorbim despre momentele când nu e vorba de pericol ci de confortul fizic și psihic al adultului. Și dorințele și nevoile lui care … de ce să nu recunoaștem, în acele momente sunt mai importante decât oricare altele. Din păcate, ca adulți uităm că doar NOI suntem responsabili de împlinierea dorințelor și nevoilor noastre și … mai suntem responsabili de împlinirea nevoilor copiilor noștri. Nu, nu copilul meu este responsabil de nevoia mea de liniște, să zicem, și atunci să îmi permit să îi aplic o corecție sau să îl mituiesc, doar ca să tacă din gură…
Faza nasoală este că, dincolo de conștientizarea tuturor acestor lucruri și mai ales a faptului că acești copii, care s-au născut în ultimii 10 ani sunt altfel decât am fost noi, iar vremurile copilăriei lor sunt cu mult diferite de vremurile copilăriei noastre…dincolo de aceste lucruri stă de fapt munca pe care părintele, bunicul, bona, învățătorul, profesorul trebuie (dar chiar TREBUIE) să o facă cu el înșuși pentru a schimba paradigma, pentru a ieși din reacțional, pentru a ieși din sistemul antirelațional în care am crescut cu toții. Că ne-a ajutat la ceva acest sistem…ok, putem să găsim multe argumente. Că nu ne mai este necesar nici nouă, nici familiilor noastre și cu atât mai mult copiilor noștri…trebuie să înțelegem asta cât mai repede.
Concurs cu cărți de parenting
Cu ocazia apropiatei conferințe pe care Alfie Kohn o va susține la București, pe 21 mai, am primit și noi și dăm mai departe un set de cărți scrise de Alfie Kohn și traduse la Editura Multi Media Est Publishing: Parenting necondiționat, Pedepsiți prin recompense și Mitul temei pentru acasă. Dacă vreți să aveți aceste cărți, vă invit să lăsați mai jos un comentariu și să împărtășiți din experiența voastră în ceea ce privește depășirea unei situații dificile din viața voastră de părinți. Un moment când ați fi putut să: amenințați, șantajați, țipați (nu mai zic de alte forme de violență), când puteați să folosiți pedepsele sau recompensele pentru a obține ceva, pentru a modifica comportamentul copilului vostru….și totuși…nu ați făcut-o. Ați ales altceva. Dacă puteți împărtăși pe scurt (sau pe lung) acea situație, cum ați procedat și mai ales, dacă ați văzut, în timp, ce s-a întâmplat după acel moment. Strângem experiențele voastre până vinerea viitoare – 15 aprilie, la prânz iar pe seară anunțăm cine câștigă pachetul cu cele trei cărți. Vom facem o tragere la sorți.
Featured image
Later Edit
Am lăsat random.org să decidă la cine vor merge cărțile lui Alfie Kohn. Vă mulțumesc pentru împărtășirea experiențelor voastre. Cred, încă un pic, că suntem puțini dar totuși din ce în ce mai mulți care alegem să acționăm altfel în educația copiilor noștri. Și vă mulțumesc că dați un exemplu că se poate.
Felicitări Rox Fox! Fii atentă la email, îți trimit informațiile necesare pentru a intra în posesia cărților.
