Se implineste o saptamana de cand am ramas cu rasuflarea taiata, cu nod in stomac, lacrimi care tasnesc din ochi la orice pas, durere, ganduri. Unii cu tristetea. Altii cu revolta. Unii cu protestul. Altii cu ingropatul mortilor. Si altii cu copiii de gat, asa cum suntem noi, mamele (si tatii), noi, la fel ca si altii, ne-am gandit si ne-am imaginat cele mai negre scenarii, ne-am pus in locul parintilor care acum isi plang copiii morti sau pe cei afectati pe viata (fizic si emotional). S-au spus multe, s-au scris multe. Pana la urma, noi ce putem face?
Da, iesim si in strada. In restul zilei insa ne framantam, ne perpelim si…continuam sa crestem acesti copii, care inteleg sau nu, ce se intampla cu noi si cu tara asta. Si simt in noi tristetea si revolta. Si pana la urma, vad si ei ceea ce traim si noi, ne vad asa cum suntem, cu lacrimile inodate, cu imbratisari la colt de morminte, cu planuri, cu frustrari, cu nervii si tristetile noastre. Important este ce facem cu ele.
Voua, mamelor care nu mai scapati de nodul ala din stomac si de vajaitul acela din cap, voua care mergeti la serviciu toata ziua sau ati ales sa stati acasa cu copiii, nici nu mai conteaza, voua va scriu pentru ca suntem o mana de femei care avem o mare responsabilitate pe umerii nostri. Si chiar daca poate vi se pare ca nu e mare lucru, copiii acestia se hranesc si cresc din ceea ce noi (in primul rand noi) le dam, le oferim. Nu poti sa il pacalesti pe copilul tau atunci cand esti suparata, cand plangi, chiar pe ascuns, atunci cand stii ca prietenul tau de atatia ani a murit, cand oamenii pe care ii cunosteai (sau poate nu) trag acum de viata cu speranta. Te gandesti ca tu nu poti face mare lucru. Poate nu poti sa mergi in strada sa strigi, pentru ca copilul iti e bolnav sau ai prea multe griji cotidiene. Poate ca faptul ca il inveti pe cel mic cum e cu empatia sau solidaritatea, in fiecare zi, de cand iesi pe usa blocului sau chiar la baita de seara, nu ti se pare mare lucru. Dar este un MARE lucru! Fiecare samanta de autenticitate, adevar, solidaritate, fiecare gand bun, fiecare lacrima sau imbratisare, fiecare cerere pentru dreptate, fiecare conflict mediat intre frati, fiecare picatura de poveste pe care o aduci in viata copiilor tai…toate acestea conteaza ATAT DE MULT. Sa nu crezi ca tu esti mai prejos ca nu te revolti pe Facebook sau in strada. La fel, sa nu crezi ca daca in seara asta copiii tai vor manca un covrig pentru ca ai vrut (si ai reusit) sa iesi cu ei sa strigi pentru viitorul lor, in strada, esti o mama mai putin buna.
Esti MINUNATA! Si faci o treaba atat de importanta pentru viitorul acestei tari in care ai ales sa iti nasti si sa iti cresti copiii!
Foto Bogdan Dinca – Fotografii de familie
