Acum o lună domnișoara noastră a împlinit 6 ani. Nu știu cum vi se pare vouă, dar mie mi se pare că 6 ani înseamnă mult. Deja la vârsta asta (se pare) fetele încep să viseze la concerte, ținute chic, petreceri cu prietenele, sleep-overs și secrete. Da, se poate. Dar se poate ca la vârsta asta fetele să se joace încă (și destul de mult) cu bebelușii, să îi scoată la plimbare sau la purtare, să le pregătească de mâncare, să îi culce. Este vârsta la care apare jocul de-a mama, tata și copiii. Și ce jucărie mai bună să îi iei unui copil care vrea să se joace de-a mama (și copilul) decât un cărucior pentru păpuși. Dar noi nu ne-am mulțumit cu un simplu cărucior. Și o să vă spun de ce.

Pretend-play | joaca de-a mama și copilul

Ioana a primit primul bebeluș de jucărie când avea cam un an și un pic. De atunci am strâns câțiva, fetițe sau băieți, mai mici sau mai mari. Tot la un an a primit și un cărucior care a ținut eroic (inclusiv pe ea a ținut-o) dar nah, totuși…câți ani să țină un cărucior de jucărie. Și pentru că știam că se va bucura de o jucărie nouă pe care avea să o folosească în mai multe scopuri, am zis că setul Cărucior Păpuși Hauck Icoo Grow With Me – Dotty Pink va fi unul apreciat. Este un cărucior cu landou și parte sport. Are și scaun auto (scoică) – așadar e 3 în 1. Pe lângă asta, scoica se transformă în scaun de masă (are 2 accesorii cu care face asta: picioare și tăviță). Căruciorul este echipat cu o copertină de soare reglabilă, cu o centură de siguranță cu sistem de prindere în 3 puncte și un coș mare de cumpărături. Nu este un cărucior de bebeluși adevărați ci de păpuși. Și poate de pisici. Cu siguranță merge bine la pisici.
boo in carucior
 
scaun de masa
Setul costă 290 de lei și noi îl avem de la nichiduta.ro.
set carucior scaun de masa