Poate că în ultimul timp am scris mai multe recomandări (să nu zic advertoriale) și mai puțin despre viața noastră de zi cu zi. Deși, cam tot ce am scris este ceea ce trăim, indiferent că sunt locurile în care mergem săptămânal, scutecele pe care le folosim, cărțile pe care le citim, produsele pe care le utilizăm zi de zi. Este o perioadă aglomerată, un haos prin care încerc să fac lumină. Mă străduiesc să le împac pe toate, să le aranjez, să fiu prezentă pentru copii, pentru mine, pentru soțul meu. Vreau să merg în tot felul de locuri să învăț, pentru mine și pentru familia mea. Vreau să fug (acesta este sentimentul: de fugă) din Bucureștiul ăsta, de pe strada mea – unde se lucrează de aproape 2 ani de zile (și mai intens în ultimele săptămâni). Vreau în același timp să dau o mână de ajutor și altor părinți. Primesc întrebări de la mame să le povestesc: de unde am luat scaunul auto? Dar cum fac cu scaunul de masă? Dar în ce instrumente mi-am purtat copilul? Dar ce iau în trusa de prim ajutor? Și cum fac cu mâncarea la drum? Cum optimizez bagajele când plecăm în călătorii? (aici, stai să vezi, poate îmi iese totuși anul acesta…). Și am o listă lungă de lucruri pe care vreau să le împărtășesc, poate ajută pe cineva. Acum vine vremea frumoasă, o să fim mai mult timp plecați de acasă (la mare, la munte, la țară sau pur și simplu prin București) așa că am în plan mai multe să vă scriu. Numai timp să am…
Ne pregătim să mergem pentru a-l cincilea an la rând, la sfârșit de mai, în Vama Veche. Cu gașca de copii. Acum vom fi mai mulți, grupa de anul trecut s-a înmulțit cu trei bebeluși, asta pe lângă amestecul de vârste: copii de la 1 an + până la 6 luni +. Sunt curioasă cum o să fie cu bagajele pentru patru persoane, cum ne vom organiza, cum va fi petrecerea, tortul… ah, little miss are multe planuri. Și sunt tare bucuroasă că avem prieteni care pot și vor să fie alături de noi 3 zile pline, în Vamă, de ziua Ioanei. Hai că mă apuc de bagaje. Știu, mai sunt câteva zile, dar nu mai vreau să stau toată noaptea de dinainte de plecare….
Voi ce lucruri vă luați la voi când plecați în mini-vacanțe cu copiii? Ce nu vă lipsește din bagaj? Ce mi-ați recomanda?