[vc_row][vc_column][vc_column_text]scoala democraticaO școală democratică este acea școală care se autoguvernează și în care copiii și adulții au drepturi egale. Fără uniforme, fără clopoțel care ”sună” la începerea orelor sau a recreațiilor, fără reguli impuse de autorități. Principiul de bază: liber să fii tu însuți și să faci alegerile proprii.
Ce este o educație democratică: fiecare are drept de vot (drepturi egale între elevi și profesori/staff-ul administrativ al școlii) iar deciziile sunt luate împreună, în Adunarea școlii.
Din experiența școlilor din lume (vezi Summerhill și Sands din UK), Kapriole din Germania sau alte modele de școli democratice – se pare că elevii învață cu adevărat pentru că vor și le place să învețe iar rezultatele sunt pe măsura eforturilor și dorințelor celor mici, adică: remarcabile.

Conferință despre Școala Democratică

Andreia Piticaș, membru în echipa didactică a Școlii Democratice Kapriole (din Germania) va susține două conferințe publice: una la Brașov și o alta la București, pentru ca toată lumea să poată avea acces la informații relevante dintr-o astfel de școală. Experiența o recomandă!

Întâlnirea din București va avea loc: Luni, 23 februarie 2015, între orele 18.00 și 21.00, la Lente & Șotron

Andreia va vorbi despre:

– ce este o școală democratică: principii, organizare, rezultate.

– o școală democratică din punct de vedere academic și emoțional.

– viața de zi cu zi într-o școală democratică (despre elevi, despre profesori si despre activitățile zilnice).

+ o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Întâlnirea este recomandată tuturor celor interesați să afle despre o astfel de școală, fie ei profesori, părinți care se pregătesc să își dea copiii la școală sau părinți care au copii mici și vor să afle mai multe, încă de pe acum. Se adresează inclusiv viitorilor părinți și tuturor acelora care simt că rezonează cu conceptele și principiile unei astfel de școli.



Unde? La restaurantul Lente & Șotron – Bd-ul Pache Protopopescu nr 20
Vă rugăm să ne confirmați prezența într-un comentariu, mai jos sau pe pagina noastră de Facebook. Număr limitat de locuri! Intrarea este GRATUITĂ!
 

Întâlnirea din Brașov: Conferința deschisă Școala Democratică, Sâmbătă: 21 februarie 2015, 15.00 – 18.00.

Unde? Sala Auditorium a Mediatecii Norbert Detaeye a Universității Transilvania.
Mai multe informații găsiți pe Facebook.
 
Dacă nu știți foarte multe lucruri despre școlile democratice, vă invităm să urmăriți filmul (artistic) despre școala Summerhill. Mai jos este un film documentar de la Sands School:

 Sands School – Școala Democratică din UK văzută prin ochii unui elev

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_empty_space height=”32px”][vc_video link=”https://vimeo.com/69974810″][/vc_column][/vc_row]