După atâtea zile cu frig și ploaie, se anunță vreme bună și, da, desigur că trebuie să profităm de ea, să ieșim din casă, să ne bucurăm de frunzele colorate căzute peste tot, să experimentăm ateliere și plimbări noi, pe scurt să ne bucurăm de toamnă.
În primul rând trebuie să știți că în acest weekend, adică atât sâmbătă, cât și duminică, de la 10:00 la 19:00, FRAE (federație sportivă națională, al cărei obiectiv principal este performanța în sport) amenajează în Parcul Tineretului o zonă delimitată, cu un panou de tip escaladă / boulder, unde cei cu vârstă cuprinsă între 5 și 19 ani și nu numai pot încerca noi senzații.
Escalada știm că știți ce este: participanții parcurg, pe diverse direcții și trasee prestabilite, formațiuni de stâncă ori pereți artificiali, folosind echipament specific – ham, coardă, elemente de asigurare – având ca scop atingerea unui vârf. Boulderul însă noi am căutat informații, așa că ne-am gândit că ar fi bine să știți și voi că se referă la parcurgerea unor rute scurte și joase pe formațiuni de stâncă ori pereți artificiali, fără folosirea de elemente de asigurare pe traseu. Protecția folosită este reprezentată de saltele specifice plasate la baza peretelui și un spotter – persoană ce supraveghează sportivul și îl direcționează în afara ariilor periculoase în caz de cădere. Astfel de acțiuni vor avea loc între 1 și 2 noiembrie în Parcul Izvor, 8 – 9 noiembrie în Parcul IOR, iar în zilele de 15 și 15 noiembrie din nou în Parcul Izvor. Notați-le, pentru că dacă veți încerca în acest weekend sigur veți dori să ajungeți încă o dată la ele.
De la capul locului mai trebuie să știți că până pe 11 octombrie avem Săptămâna Bebelușilor Purtați – citiți mai multe detalii despre evenimentele organizate în această perioadă în comunicatul de presă dedicat.
- Vineri – 10 octombrie
Vineri e zi de teatru pentru copii, cei care vor un spectacol pe cinste se pot bucura de unul: Omida Mâncăcioasă, spectacol care este de fapt și un atelier simpatic – citiți mai multe detalii în anunțul oficial.
- Sâmbătă – 11 octombrie
Sâmbătă începe un curs creativ de scriere. Se întâmplă la Cărturești Verona și durează șase săptămâni. Este adresat celor cuu vârste de 12- 14 ani, cursul își propune să le ofere acestora o abordare proaspată și îndrăzneaţă a înţelegerii literaturii, dar și un ghid practic pentru scrierea unei ficţiuni, comentariu, eseu sau chiar compunere pentru școală, primele noţiuni de naratologie și teoria limbajului – detalii multe găsiți în comunicatul oficial de presă, din secțiunea noastră dedicată.
- Duminică – 12 octombrie
Terminăm săptămâna cu… un spectacol de teatru, ce spuneți? Aflăm despre viața unei frunze, locuitorii unei frunze și tot așa, până când nu mai e nimic de aflat despre minunatele frunze colorate – citiți mai multe detalii în anunțul oficial.
Voi ce ați pus la cale pentru acest weekend?
Sursă foto: Aline/ weheartit.com.