Avem un dormitor mic, cu un pat mare mare, un pat mai mic și unul și mai mic. Și pe lângă șifonier mai e și nițel spațiu de mișcare. Și cam atât. Un dormitor, într-un apartament normal de bloc, care găzduiește acum patru suflete.
Somnul? Somnul e dulce și plin de vise frumoase de copii. Bine, bine, nu se doarme toată noaptea legat cap-coadă, din patul de domnișoară se produc migrări în patul de părinți, în miez de noapte, din patul de bebeluș se aud pârțuri și gângureli, urmând alte permutări în patul de părinți. Câteodată părinții ar migra și ei, dacă ar avea loc în paturile celor mici, numai să doarmă și ei neînghiontiți, negâdilați sau să se poată trezi neamorțiți. Dar pe cuvânt că e tare frumos!
Atunci când am rămas însărcinată, deși aveam un pat mare în care încăpeam nestingheriți toți 3 (noi, adulții și copilul care doarme de obicei de-a curmezișul) am zis că de când se va naște juniorul fiecare să doarmă în patul lui. Astfel, little miss a primit un pat de domnișoară iar băiețel avea nevoie de un pătuț, suficient de micuț să încapă în ”vastul” nostru dormitor, suficient de înalt să fie la nivelul patului mare, cât să putem să-l folosim ca și cosleeper. Și mai erau câteva condiții. Pusesem ochii deja pe un pătuț de la Meșterel. Și vreau să vă povestesc în continuare de ce Meșterel, mai ales că am ajuns chiar să folosim unul din pătuțurile lor.
De ce am ales Meșterel?
1. Au produse românești, meșterite chiar de ei.
2. Patuțul este din lemn masiv (de pin). Noi am ales varianta natur, așa cum a ieșit el din mâinile celor care l-au făcut. Mai au și varianta pe alb. De menționat că nu folosesc adezivi toxici, fiind colorat cu vopsea pe bază de apă, conform reglementărilor europene.
3. Se poate atașa patului părinților (cosleeper). Prezintă 3 trepte de ridicare a salteluței și, mai ales, poate fi ”personalizat” – poți opta ca salteaua pătuțului să coincidă cu cea a patului părinților – pentru acest lucru trebuie să trimiți la Meșterel: înălțimea patului la care se va atașa (inclusiv salteaua) și grosimea saltelei pătuțului bebe junior (noi aveam salteau deja. Dacă nu o ai, găsești una tot la ei).
4. Montajul se poate face foarte rapid, cu ajutorul feroneriei incluse și pe baza instrucțiunilor de utilizare primite (dar pe care le regăsești și online). Cutia conține toate componentele necesare ansamblării. Dacă nu ne crezi cât de ușor se montează, poate te conving pozele făcute de noi (domnișoara noastră a avut și o prietenă pe post de ajutor). Da, totul a fost supervizat de un adult, firește…
5. Transportul este gratuit iar pătuțul are și o reducere acum, de la 549 lei la 429 lei.
6. Meșterel pune la dispoziție mai multe accesorii pentru pătuț: roți, măsuță de înfășat, sertar, carusel etc. Chiar merită o privire în magazin!
Și pentru că vine iarna, vă spunem că Meșterel are și niște săniuțe din lemn, foarte faine! Și cu spătar pentru cei mai mici .. Noi avem una și ne place tare!
Dacă vă place Meșterel, îl puteți urmări și pe Facebook.
Acest articol este un review al produsului oferit de Meșterel.eu.