Dacă până acum ne bucuram de cele mai multe ori de spectacolele Zurli în București, de data aceasta gașca veselă pleacă în turneu prin toată țara, cu 30 de spectacole vesele. Este vorba despre Turneul Național “Am o căsuță mică”, care se desfășoară între 29 septembrie și 30 noiembrie și este parte a unui proiect social de educaţie alternativă, “Priveşte şi învaţă”, lansat de Gașca Zurli și “Un părinte mai bun”, în beneficiul copiilor de la Valea Plopului.
Ideea s-a conturat în vara acestui an, când Gașca Zurli a susținut un spectacol caritabil la Casa de copii din Valea Plopului. Am întâlnit acolo sufletele minunate, care au mare nevoie de implicarea noastră și am decis să continuăm schimbarea pozitivă pe care ne-o dorim – se arată în comunicatul oficial Zurli.
Așadar, Gașca Zurli le dă întâlnire copiilor din toată țara, inclusiv celor de la Valea Plopului, într-un proces de educație alternativă, menit să le dezvolte abilități noi și să contribuie la construirea unui caracter de adult sănătos și responsabil.
Împărţiţi în grupe, cei mici vor învăţa să joace teatru, să danseze şi se vor bucura de ateliere speciale de lectură. La finalul celor trei luni de educaţie prin joacă, toţi copiii vor primi diplome şi vor avea ocazia să performeze ei înşişi, ca artiști, în faţa unui public adevărat.
Fetița Zurli, Clopoțel, Truli, Zdrăngănel, Yuppy, Tanti Prezentatoarea, Zâna Bună și Vrăjitoarea Tura-Vura îi așteaptă cu drag pe toți copiii și părinții să cînte, să danseze și să se bucure alături de ei în: Constanţa, Satu Mare, Deva, Tulcea, Baia Mare, Arad ,Brăila, Oradea, Lugoj, Galaţi, Bistriţa, Reşiţa, Zalău, Timişoara, Piteşti, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Craiova, Târgu Mureş, Bacău, Slatina, Cluj Napoca, Vaslui, Buzău, Sibiu, Focşani, Ploieşti, Mediaş, Iaşi și Braşov.
Detalii găsiți în comunicatul de presă oficial, iar programul complet al spectacolelor îl găsiți pe site-ul Zurli.ro.