Un copil de 5 ani scăpat în curtea de vreo 3000mp a străbunicilor (acum a bunicilor) … o minunăție… Cum să nu-ți dorești, măcar o curte mică mică, de câteva sute de mp. Doar atât. Să aibă doi copaci, un petic de iarbă și o grădiniță de legume. Și un loc de joacă construit de tati.
Oricât de greu ar fi să ai grijă de o casă cu grădină, să tunzi iarba, să smulgi buruieni, să uzi roșiile, să tunzi copacii, să..să.. nu cred că o să renunț niciodată la visul ăsta: de a avea casă pe pământ, curte, iarbă, copaci, aer tot timpul.
Mă uit cu jind la tot felul de poze și proiecte de căsuțe, care mai de care mai cochete, mai frumoase, mai prinzătoare de dorințe. Și văd cât de fericită e domnișoara noastră ori de câte ori are ocazia să stea mai mult la curte, indiferent că suntem la bunici sau la prieteni, în vizită sau prin vacanță. Acum mi-am dat seama că noi când mergem în vacanță nu stăm în apartamente de bloc sau în hoteluri ci alegem mereu case cu curte (sau cort, de ce nu…).
Mai am însă o mare dilemă: unde găsim pentru little miss o ”soră” mai mare? Pentru că e atât de bine să ai așa ceva… 8 ore și jumătate de joacă (întrerupte doar de masa de prânz și gustări de fructe).
Pentru că roșiile s-au copt, trebuia făcut și sucul, nu? Operațiune la care nu s-a plictisit până nu a umplut un ceaun cu suc de roșii. Și a durat câteva ore… Cred că să fie ocupația numărul 2 în topul preferințelor, asta după frământat de cocă.
Într-un moment de liniște și mângâieri. O iubesc de nu mai pot și când mă uit așa la ea…
Voi, care stați la curte, cum vă descurcați? Cum v-a schimbat viața faptul că aveți casă pe pământ? Voi, cei care locuiți la bloc, vă doriți să faceți acest pas? Pentru cei care au reușit… cum a fost trecerea?
