Reviste, reclame, show-uri la televizor, povești în ziare și câte și mai câte. Toate povestesc și arată o imagine a femeii fără cusur, fără pori, slabe, perfecte din orice unghi le-ai privi. Și da, știm cu toții că în 99% dintre cazuri este vorba despre programele de editare foto, dar mai știm și că subconștientul funcționează și că ne dorim să arătăm așa. Când colo cel mai important este să fim frumoși pe interior și să fim fericite și fericiți, pentru că de acolo vine și frumusețea exterioară și cel mai frumos zâmbet și cel mai radiant ten dintre toate. Deci “accentul” ar trebui pus pe cu totul altceva nu pe exterior.
De cele mai multe ori spunem și auzim la rândul nostru că femeile însărcinate sunt cele mai frumoase, pentru că emană o fericire, o senzație, o schimbare pe care nu le putem întâlni la nimeni altcineva, iar asta ne demonstrează încă o dată dacă este cazul balerina Mary Helen Bowers care este însărcinată cu primul ei copil și care nu a renunțat la dans în timpul sarcinii, desigur totul cu atenție și limită.
Cu o abilitate și o eleganța rare, balerina este nimeni alta decât cea din spatele companie de fitness Ballet Beautiful și de asemena trainerul ce le ajută pe modelele de la Victoria Secret să fie mereu în formă de zile mari.

“Să fii însărcinată este magic, niciodată nu am fost atât de conectată cu propriul meu corp. Schimbările prin care trece corpul în timpul sarcinii sunt radicale, am încercat să le accept și să le sărbătoresc, în speranța că voi putea ajuta alte femei să facă la fel” spune Mary Helen Bowers.

Vă las cu o serie foto făcută cu viitoarea mămică ce ne arată cu adevărat cum se împletește fericirea cu frumusețea reală nu înainte însă de a vă întreba cum s-a schimbat corpul vostru în timpul sarcinii?
2 3 4 5 6 7
Surse foto: huffingtonpost.com.