Tema: compunere descriptiva in care sa se prezinte un copac de-a lungul celor patru anotimpuri si sentimentele provocate de acest copac.
Pui de compunere 1 – din perspectiva ta
Descrie un copac real sau imaginar care se afla undeva aproape de casa ta.
– Ce fel de copac e? Cum arata? Mic, mare, inalt, bogat, firav…
– Cat de des treci pe langa el?
– Descrie cum arata primavara (cu muguri, apoi cu flori, cu covorul de petale cand incep sa se scuture florile… etc.) si gandeste-te ce-ti inspira: culoare, viata, un nou inceput, bucurie… etc.
– Descrie apoi cum arata cand vine vara (coroana cu frunze, daca are fructe, cat de multa umbra este sub el, ce pasari il viziteaza sau poate chiar locuiesc in el) si ce-ti inspira in aceasta stare: siguranta, calm, putere… etc.
– Descrie ce se intampla cu copacul toamna (mai are fructe? cum isi schimba frunzele culoarea, incep sa cada) si ce-ti inspira imaginea: transformare, maturitate, incetinire… etc.
– In sfarsit, descrie cum arata copacul iarna (fara frunze, acoperit sau nu de zapada, de chiciura, nu mai face umbra) si ce-ti inspira sub aceasta forma: pauza, stabilitate, tacere… etc.
Pentru fiecare anotimp pe care il descrii, ia-ti un moment in care sa stai cu ochii inchisi si sa-ti imaginezi ca te afli chiar in fata copacului pe care il descrii. Incearca sa nu te gandesti la nimic, doar sa asculti ce ai simti in fata unul astfel de copac: bucurie, grija, respect, admiratie, iubire, te-ai simti impresionat(a), mic(a), responsabil(a)…
Pui de compunere 2 – din perspectiva copacului
Imagineaza-ti ca esti un copac.
– Unde te afli? Ai crescut de capul tau sau te-a plantat cineva?
– Descrie anotimpurile de mai sus, asa cum le traiesti tu, ca si copac: cum revii la viata primavara, cum te bucuri si absorbi razele de soare vara, cum produci fructe si le oferi cu drag oamenilor, cum simti racoarea de toamna si incepi sa te pregatesti de iarna, cum rabzi in zapada, asteptand cu nerabdare sa revina primavara.
– Din perspectiva ta de copac, descrie cum te face sa te simti ce se intampla cu tine si in jurul tau in fiecare anotimp.
– Descrie si baietelul/ fetita care trece in fiecare zi prin fata ta si te saluta. Incearca sa vezi acel copil cu ochii imaginatiei si inchipuie-ti ce simte el cand trece prin fata ta si te vede in diferitele stari prin care treci de-a lungul celor patru anotimpuri.
Pui de compunere 3 – din perspectiva unei pasari calatoare
Imagineaza-ti ca esti o pasare calatoare, care ajunge in orasul tau primavara si pleaca toamna. Descrie copacul din punctul de vedere al pasarii, ajutandu-te de toate intrebarile de mai sus.
Spor la scris!