T. are nevoie de o compunere inspirată dintr-o ghicitoare:
„Mă compun din mărgele
Înşirate de mâinile tele,
Din mic, mare eu te fac
De eşti cusut, te desfac.
(Cartea)”
Înainte de toate, să încercăm să descifrăm ghicitoarea…
„Mărgelele”, înţeleg eu, sunt cuvintele, rândurile scrise. Partea cu „din mic – mare” îmi închipui că se referă la cărţile bine scrise care aduc faimă autorilor necunoscuţi. Partea cu „cusutul” şi „desfăcutul” m-a cam băgat în ceaţă. Poate că pe voi v-a luminat profesorul/ învăţătorul, eu nu pot să fac decât să-mi imaginez ce înseamnă… De mintea ţi-e încurcată, atunci când scrii ţi se descurcă ideile şi gândeşti mai limpede? De eşti timid, retras şi mai închis, scrisul te poate ajuta să devii mai sociabil şi mai vorbăreţ? Chiar nu ştiu ce a vrut să zică autorul cu partea asta…
Pui de compunere
Cel mai simplu când ai de scris o compunere şi nu înţelegi ceva în temă este să transformi compunerea într-o poveste gen ‘poliţistă’, în care un personaj încearcă să dezlege fix enigma pe care o ai tu…
Imaginaţi-vă aşadar un personaj, care ajunge într-un loc ciudat (descriere amănunţită) în care găseşte înscrisă ghicitoarea cu pricina. Personajul reuşeşte să descifreze aproape toată ghicitoarea, dezleagă misterul primelor rânduri, dar se blochează (la fel ca mine :D) la ultimul rând. Întreabă în stânga şi-n dreapta despre ce ar putea să însemne acea parte (pe cine? ce i se răspunde?), dar nu este satisfăcut de răspuns.
Pleacă în cele din urmă din locul acela şi în drum spre casă întâlneşte un alt personaj care îi spune că nu va înţelege ultima parte a enigmei până nu va înţelege că “o carte nu poate fi înţeleasă, doar trăită” (sau găsiţi voi altă frază întortocheată din care să reiasă că nu ai nevoie să dezlegi o ghicitoare întreagă pentru a înţelege despre ce e vorba şi a găsi soluţia).
Spor la scris!
