M. are nevoie de idei pentru o compunere cu tema „un eveniment social la care am participat”. Începem cu o încercare de definiţie a „evenimentului social”, pe care eu personal îl înţeleg ca pe o adunare de lume cu o ocazie anume.
Pui de compuneri – idei de evenimente sociale la care merită să participi
– Întâlnirea anuală secretă a copiilor care inventează jocuri
– Petrecerea de sfârşit de an a porumbeilor din parc
– Conferinţa internaţională a monştrilor de sub paturi
– Concert umanitar organizat de zâne
– Spectacol în aer liber al spiritelor mării
– Balul caritabil al gărgăriţelor
– Conferinţa mondială a tuturor speciilor de peşti coloraţi
În compunere, ar trebui să descrieţi mai în detaliu:
– ocazia
– cum aţi aflat de eveniment, din întâmplare sau aţi fost invitaţi de cineva (de cine?)
– cum de v-aţi hotărât să mergeţi
– cum aţi ajuns acolo (dacă a fost o modalitate mai neobişnuită decât pe jos sau cu maşina)
– cine mai era acolo
– ce se întâmpla (spectacol, film, concert, masă, conferinţă – pe ce temă?, joacă…)
– cum v-aţi petrecut timpul acolo şi cu cine/ ce aţi vorbit
– cu ce impresii aţi rămas după eveniment
Spor la scris!