http://www.mommyish.com/2012/08/27/unschooling-teens-176/
Am cunoscut-o pe Catrina online, pe un grup de homeschooleri. De cum am citit că a renunțat la școală în clasa a IX-a și face acum unschooling am fost mai mult decât curioasă să aflu cum a luat această decizie, cum gândește acum, ce planuri are. Și mi-a venit ideea unui interviu, ca să vă împărteșeșc și vouă cum gândește un adolescent care și-a luat educația în propriile mâini.
O mică prezentare: Mă numesc Catrina, am 16 ani. Sunt din București. Am avut o inimă de unschooler de când mă știu, dar cu acte legale, abia de anul trecut. Cred că viața mea îmi aparține și că eu decid ce fac cu ea. Prin unschooling, fac ce cred eu că e bine. Am norocul de a avea o mamă care mă susține și mă încurajează în tot ce aleg să fac.
Înainte de unschooling eram elevă la un liceu de elită din Capitală și îmi iroseam viața (după părerea mea), prefăcându-mă că studiez subiecte care nu mă interesau sau, dacă mă interesau, cum ar fi istoria, simțindu-mă dezamagită de nivelul la care se studiază în școală. Îmi plac mult arta și muzica, dar mai mult ca spectator decât ca și creator. De asemenea îmi place lectura, ador poveștile, aici imi place să cred că citesc și scriu în mod egal, dar nu știu dacă e și adevărat. De când eram mică mi-a placut istoria, ador Renașterea… Îmi place să învăț și să creez, am o pasiune nemuritoare pentru crafts, tot ce implică tăiat, lipit, modelat…
Sper ca în viitor să am la fel de mult control asupra vieții mele, precum am acum. Planuri nu-mi prea fac pentru că știu ca orice se poate întâmpla ca să le schimbe. Îmi doresc mult să văd lumea.
1. Spune-ne un pic despre experiența ta școlară. Ce ți-a plăcut ți ce nu ți-a plăcut la a fi elevă?
Am fost elevă până în clasa a IX-a, când am spus pur și simplu că nu mai suport. Nu învățam absolut nimic, aveam profesori care nici nu se deranjau sa vină la ore, iar cei care veneau îmi spuneau foarte clar că eu trebuie să spun și să gândesc ASTA și gata, fără opinii personale, fără să judec eu cum cred că e corect. În ultimele luni de liceu, veneam cu cartea de-acasă în ghiozdan și citeam la toate orele, fără excepție, până mă lăsau să plec. Experiența mea de elevă…. Cred că singura perioadă în care am fost fericită, ca elevă, au fost primele clase, când presupun că toți copiii sunt entuziasmați de atmosfera nouă, de prieteni. În mintea unui copil, școala e primul pas către maturitate. Cum ai intrat pe poarta școlii deja te simți mai independent. Dar sentimentul trece, din păcate. Îmi amintesc cum, în clasa a IV-a, stăteam noaptea trează, lividă la față, gândindu-mă că dimineața iar trebuie să mă duc la școală. Țin minte cum plângeam, eram furioasă, nu voiam să merg… Și de-atunci, așa a rămas relația mea cu școala.
De prin clasa a VI-a, am început să am probleme cu absențele, pentru că nu suportam să mă duc la școală și, de la câteva zile pe lună, am ajuns să lipsesc săptămâni intregi. Și mulți se mirau, pentru că atunci când cineva lipsește atât de la școala, se presupune că are tot felul de activități neserioase, că pierde vremea prin baruri cu cine știe ce indivizi dubioși. Până și diriginta credea asta. Dar nu, eu eram mereu acasă, de-obicei cu o carte-n mână. Toata viața mi-a plăcut enorm să citesc și au fost multe zile când mă apucam de câte o carte dimineața, înainte de școală, și nu mai reușeam să plec, pentru că îmi doream să văd ce se întâmplă în carte. So there you have it, motivul principal de chiul al unui elev neserios.
Acum, să vedem școala și într-o lumină pozitivă: prietenii. Acesta a fost singurul lucru care mi-a plăcut la școala – am legat niște prietenii cum nu mai avusesem înainte. Și cred că la școală se formează o camaraderie greu de întâlnit în alte medii.
2. Cum ai ajuns la ideea de unschooling și ce te-a atras la acest concept? Cum ați luat decizia aceasta ca familie și care a fost reacția părinților tăi?
Am un frate cu vreo 10 ani mai mic și, când eu eram în clasa a IX-a, el se apropia de șase ani și începusem să ne întrebăm ce facem cu el. Mama, văzându-mă pe mine, mereu tristă, mereu supărată că iar mă duc să pierd șapte ore din zi la școală, nu prea voia să-l condamne și pe frati-miu la așa un chin. Și nici eu nu-mi doream asta pentru el, pentru că nu voiam să-l văd trecând de la un piticuț deștept care nu poate să stea locului la un băiețel cu ochi obosiți, forțat să stea cu orele în același loc și târând după el un ditamai ghiozdanul, plin de variate prostii care nu-i vor folosi în viață.
Eram familiarizați cu conceptul de homeschooling, dar până atunci fusese mai mult un vis decât o posibilitate. Am studiat intens pe Internet, am vorbit cu mai mulți homeschooleri din România, care ne-au mai liniștit și curând asta a devenit singura opțiune viabilă pentru micuț. Și atunci când am hotărât că el urma să stea acasă și să învețe doar ce-și dorește, pe scurt să fie homeschooler, a venit întrebarea evidentă: «Dar eu de ce nu pot?»
De ani buni tot visam să pot să stau acasă, cu familia, și să fac ce imi doresc eu (cam ce ar trebui să și însemne copilăria…). Pentru mine, a fost oarecum mai greu, pentru că una e când ai 6 ani și alta când ai 15. S-au pus problemele evidente cu mediile, BAC-ul, eventuala facultate. Și mama mi-a spus direct să mă gândesc serios dacă asta vreau și dacă sunt sigură că asta e bine, ca peste 2-3 ani să nu mă trezesc că prietenii mei dau BAC-ul și eu mă uit în jur disperată, neștiind ce să fac. Pe scurt, m-a lăsat pe mine să decid, știind că sunt o persoană responsabilă și că înțeleg ce riscuri îmi asum. Și am făcut alegerea evidentă. Cred că părinții ar trebui să își încurajeze copiii să gândeasca pentru ei și să fie independenți, pentru că după aceea, dacă faci, ca parinte (mă refer mai mult la părinții de adolescenți) o alegere greșită pentru copilul tău, ție ți-o va reproșa. În cazul meu, dacă se dovedește că n-a fost o idee bună și că n-ar fi trebuit să plec de la școala (vorbesc, desigur, ipotetic, știu că am câștigat extrem de mult, plecând) ar fi vina mea, nu a mamei. A mea ar fi alegerea greșită. Și mi-aș asuma-o chiar și în acest caz.
3. Cum ați făcut concret ca să începeți? Cum ați ales școala-umbrelă?
Tot vorbind cu alți homeschooleri, am dat peste mai multe școli-umbrelă și am analizat-o pe fiecare, alegând în final West River Academy, deoarece ni s-a părut cea mai liberală, mai mult o școala de unschooling, ceea ce ne doream și noi. Și într-adevăr, s-a dovedit a fi tot ce sperasem, oferindu-ne (mie și fratelui meu) libertatea mult dorită.
Inițial, hotărâsem cu mama prin februarie, să aștept până la sfârșitul clasei a IX-a și abia atunci să mă retrag de la liceu. Dar apoi a venit vacanța de primăvară, stătusem vreo 2 săptămâni acasă și duminica seara deja mă luase durerea de cap, gândindu-mă că mâine iar incepe. Și i-am zis mamei că nu mai văd niciun rost în a continua. Adică de ce să mai pierd 2 luni, învățând pentru teze și luând diploma de sfârșit de an dacă tot nu mă mai interesa? M-a înțeles și luni dimineața ne-am dus la liceu și am cerut hârtiile de înscriere de la secretariat. Nu am explicat exact că urma să facem unschooling, ca să nu creăm cine știe ce circ pe-acolo. Am zis că urma să mă înscriu la o școală din străinătate și că am nevoie de hârtii. Și n-a fost chiar nicio problemă, le-am primit a doua zi. A fost surprinzător de ușor. Până la sfârșitul săptămânii eram un elev fericit la West River Academy.
4. Cum îți petreci zilele? Cât de motivată te simți să înveți ceva nou și cum este să faci asta în lipsa școlii? Mulți oameni au probabil deja în cap imaginea unei adolescente care stă lipita de tv/laptop toată ziua.
Până acum am folosit și termenul homeschooling ca să descriu ce fac și asta ar putea crea confuzii. Fac unschooling, în sensul că nu urmez o programă stabilită de școala-umbrelă. Nu mi-am stabilit un program strict, nu mă trezesc la 8, de la 9 la 10 fac asta, de la 10 la 11 ailaltă… Asta ar semăna prea mult cu sistemul școlar.
Mă simt motivata în principal de absența școlii, vreau să recuperez timpul pierdut acolo. De-asemenea, am și o teamă undeva în subconștient să nu mă lenevesc, să nu încep să pierd vremea acum că am scăpat de școală. Într-un fel, să nu devin stereotipul pe care-l asociază multă lume cu copiii care nu sunt la școală. Nu stau lipită de tv și nici de laptop, deși trebuie să recunosc că în lunile astea friguroase am devenit oarecum mai dependentă de laptop decât de-obicei, dar asta sper să se rezolve curând.
Cum îmi petrec timpul? În general, sunt o persoană de noapte, deci mă trezesc destul de târziu. Încerc să învăț diverse lucruri, unele îmi plac și le aprofundez, altele nu la fel de mult și când nu mai am chef de ele, le las. Fac multe cursuri online, care sunt minunate, deoarece poți să studiezi aproape orice ai visat vreodată, iar unele dintre ele sunt organizate de niște profesori cu adevărat deosebiți. Și dacă se întâmplă să nu-ți placă un curs, nu e ca la școală, să te oblige să îl studiezi până la sfârșit, ci ești liber să treci la cursul următor oricând vrei. Încerc să-mi îmbunătățesc franceza, de-asemenea învăț italiana și rusa.
Citesc foarte mult, cum am spus, îmi place la nebunie. Reușesc să termin cam trei-patru cărți pe săptămână. Pentru mine, cărțile sunt sursa principală de informații și învăț multe lucruri despre viață din ele. Merg la bibliotecă și la librării. Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că am descoperit recent bibliotecile. Citeam mult și înainte, dar din cauza școlii, eram mult prea obosită ca să mă gândesc să fac și altceva. Și de când le-am descoperit (bibliotecile), mă îndrăgostesc în continuu de ele. Când intru într-o bibliotecă, vreau să-mi petrec toată viața înăuntru. Scriu mult, atât povești pentru copii, cât și pentru un public mai matur, și visez să transform într-o zi scrisul în meserie, dar momentan o fac doar pentru mine.
Studiez unele lucruri care se intersectează cu materiile școlare, cum ar fi chimie, informatică, uneori și matematică. Și se vede o diferență clara, adică am reușit în ore să înțeleg ce nu reușisem în ani (la școala). De când am devenit unschooler, am reușit să învăț multe chestii și să descopăr pasiuni noi, cum ar fi desenul ( alta activitate care mă ține ocupată ore întegi). E incredibil cum am desenat ani intregi la școală, fără să se prindă ceva de mine, și acum când nu mi se mai impune, am descoperit că-mi place enorm. Problema cu școala (una din ele…) e că ți se spune ce și cum să faci, când ar trebui doar să te încurajeze să faci.
5. Cum te descurci cu socializarea? Îți lipsește mediul școlar din punctul acesta de vedere? Mulți părinți se tem de izolare și înstrăinare ca efect al renunțării la școală, așa că le va prinde bine să afle ce crezi tu despre asta.
Am fost mereu o persoană sociabilă și m-am înțeles cu majoritatea colegilor, dar nu am depins niciodată de ei. Nu sunt o persoană a maselor și nu simt nevoia unui cerc mare de prieteni. Am păstrat legătura cu câțiva prieteni de la școală și sunt fericită. Treaba e că sunt o persoană retrasă din fire, nu timidă, pur și simplu trăiesc mai mult în lumea mea. Am nevoie de socializare, dar am mai multă nevoie de liniște, de a fi singură.
Socializarea nouă, cum ar veni, cea de când am devenit unschooler, este mai scăzută, dar asta nu e o problemă. Pentru copiii ca noi există o grămadă de oportunități de a-ți face prieteni și de a socializa… te poți înscrie la cursuri, ateliere, pe Internet…. Cred că părinții care își fac griji despre asta ar trebuie să știe că depinde mult și de personalitatea copilului. Dacă ești o persoană mai prietenoasă căreia îi place să socializeze și să fie printre oameni, homeschooling-ul nu te va împiedica. E o calitate pe care o ai și care nu depinde de unde te afli. Dacă ești, ca mine, o persoană mai retrasă, o să ai același număr de prieteni și dacă ești la școala și dacă nu. În plus, ca homeschooler ai șansa de a găsi persoane cu interese mai apropiate de ale tale. În orice caz, nu devii un sălbatic care nu știe să interacționeze cu oamenii.
6. Care este reacția celor din jur (prieteni, cunoștințe sau pur și simplu oameni pe care-i cunoști acum)?
Majoritatea reacțiilor au fost foarte negative. Și încă sunt. În cadrul familiei a fost un șoc, mai ales când a venit vorba de mine, pentru că până atunci toți mă lăudau pentru notele bune la examen, liceul bun etc. Părerea generală continuă să fie că noi nu învățăm, în general lenevim și pierdem vremea toată ziua și că viețile noastre, mai ales carierele, or să sufere îngrozitor din cauza «ignoranței» noastre. Deci, pe scurt sunt «adolescenta care stă lipită de tv/laptop».
Între prieteni, părerile au fost împărțite, unii au înțeles de ce am făcut această alegere, știind și ei că la școală nu înveți mai nimic, dar au fost și cei care n-au înțeles deloc. De multe ori, în ultima vreme m-am întâlnit cu aceeași atitudine ca din partea familiei. În general când mă plâng că un curs e destul de greu sau că am multe treburi, primesc răspunsuri disprețuitoare în ideea că eu nu fac nimic, că viața mea e ușoară, că nu știu ce înseamnă să studiezi. E o prejudecată extrem de bine înfiptă, pentru că nu contează cât de multe lucruri știu, câte cărți citesc, câte limbi vorbesc, atitudinea e aceeași: dacă nu mergi la școală, ești prost.
M-a uimit faptul că m-au înțeles mai bine străinii decât prietenii de-o viață. De multe ori, cu o cunoștință nouă, eu evit oarecum să spun că nu merg la școală de frica prejudecății ăsteia și, când iese la iveală, mi se răspunde extrem de bine. Oameni pe care abia i-am cunoscut își dau seama că nu sunt proastă și că știu o grămadă de lucruri și nu se uită deloc de sus.
Trebuie să recunosc că mă bucură enorm momente ca acest interviu, când dau peste oameni care înțeleg atât că școala nu e totul, cât și câte poți să obții și să înveți lăsând-o în urmă.
7. Care este planul tău pentru finalizarea liceului și pentru bacalaureat? Te vezi mergând la facultate sau ai o altă cale în minte? Cum crezi că te va ajuta unschooling-ul să-ți împlinești planurile?
Încă nu am un plan concret. Cel mai probabil voi da un examen străin, echivalent cu BAC-ul, dar încă nu știu care. Uneori mă văd la facultate, uneori nu. Pe de-o parte mă tem să fiu închisă iar în sistemul din care abia am scăpat. Nu vreau să ajung iarăși să îndur patru ani niște profesori plictisiți, care nu au ce să mă învețe și nu vor să mă învețe. Pe de altă parte, știu că există și multe lucruri noi pe care aș putea să le aflu la facultate. Undeva încă visez la profesorul acela dedicat care te împinge în față și cere tot mai mult de la tine și care te face să vrei să înveți. Un profesor cu pasiune… visul oricărui elev.
Ca alternativă la facultate, mi-aș dori să călătoresc. Timp de câțiva ani, să călătoresc non-stop prin Europa, poate și prin lume. Poate părea oarecum irealist și iresponsabil, dar la o adică mai degrabă aș arunca banii pe asta decât la o universitate (dacă aceasta nu poate să îmi ofere de fapt nimic).
Făcând unschooling am posibilitatea să cresc, să învăț lucruri noi despre mine și despre lumea din jur, să experimentez, să aflu ce mă pasioneaza și ce nu… Mă descopăr pe mine însămi și asta mă va ajuta în orice aleg să fac în viață.
8. Ce le-ai spune celor care se tem să facă pasul pe care l-ai făcut tu, părinți și copii/adolescenți?
Că nu ai de ce să te temi. Toate poveștile despre cum n-o să mai ai un viitor, cum dacă n-ai nu știu ce diplomă nu poți avea o carieră sunt minciuni, multe dintre ele promovate chiar de sistem ca să te țină bine legat. Poți să faci orice vrei, absolut orice. Le-aș spune că o diplomă de la o școala-umbrelă e la fel de bună ca o diplomă de terminare a liceului, doar că în timp ce alții sforăiau la ora de istorie, tu erai în parc, exersai tae-kwan-do sau citeai. Pe scurt, te distrai mult mai mult ca ei.
Le-aș spune, mai ales părinților: lăsați-vă copiii să crească, să se dezvolte. Încurajați-i. Gândiți-vă că doar o dată sunt copii, după devin și ei adulți, încep să aibă griji de bani, slujbă, proprii copii. Acuma cât n-au nicio grijă, de ce să nu-i lăsați să se bucure? Le-aș spune că NU! Mersul la școală nu te face inteligent, tu te faci.
În ultimul rand, le-aș spune să nu mai aștepte să se dea vreo lege sau să vină cineva care să le facă treaba mult mai ușoară, pentru că nu vine nimeni. Viața e a voastră și doar a voastră. Voi sunteți singurii care o pot schimba.
ooooo ce mult ma regasesc in marturia ta Catrina, si eu am fost acceasi eleva …. aveam foarte multe absente doar pentru ca nu imi venea sa merg la scoala pentru ca stiam ca iar o sa ma plictisesc …. iar cand mergeam intotdeauna aveam o carte cu mine…. acum cand la randul meu sunt mama ma gandesc foarte serioas la educatia copilului meu… iti multumesc ca ne-ai imartasit si noua experienta ta, iti doresc mult succes in viata…
Felicitari, Catrina, pentru curajul tau!
Draga mea daca pana acum stateam in dubii sa aleg scoala umbrela pt baiatul meu acum am hotarat…vom merge si noi mai departe la o astfel de scoala…tinand cont ca baiatul meu sufera de Sindrom Asperger nu o sa il las bataie de joc la nimeni . Va pup Veronica
Cum se manifesta acestlucru la varsta scolara, sa stiu la ce sa ma astept, si la noi e la fel, un raspuns in privat daca e posibil…
Va scriu un mail.
Felicitari Catrina!
ciudat:”am fost eleva la un liceu de elita” dar de prin cls 6 a inceput sa lipseasca zile chiar sapt de la scoala”,banii lu’ mamica si taticu au facut minuni nu alta:))))))
Ce usor e sa tragi concluzii. De parca n-ar fi atatia copii care reusesc sa treaca cu bine prin scoala desi lipsesc. Nu e asa de greu, sincer. Mai ales ca ea a mentionat ca era nemultumita de nivelul la care se faceau materiile. La cat citeste si citea inca de pe atunci, rpesupun ca nu-i era greu sa intreaca nivelul de la scoala. Dar, pana la urma, fiecare ramane cu ce vrea din acest interviu. Daca asta vrei sa crezi…
Ca fosta eleva (olimpica nationala) la un liceu de elita pot sa confirm ca e perfect posibil sa lipsesti saptamani de zile si sa treci lejer de teze. De cele mai multe ori elevii ca si Catrina sufera din cauza lipsei de provocari, de stimulare intelectuala si din cauza absentei posibilitatii de a-si cultiva talentul/aplecarea catre anumite materii. Felul coerent in care se exprima aici, maturitatea argumentelor, nu fac decat sa demonstreze ca e departe de a fi acel tip de copil care ar avea nevoie ca parintii sa mituiasca profesorii.
Foarte bine scris articolul! Ca și facultate…recomand Emanuel din Oradea. Dă o libertate de decizie imensă studenților, iar comunicarea dintre student-profesor este una de prietenie. Acolo sunt mai mult o echipă care studiază împreună.
Flori de mandarin, imi cer scuze ca am dat dislike mesajului tau. De fapt, am vrut sa dau like. Din greseala am apasat invers si nu mai pot schimba. Ma bucur ca exista o facultate ca cea pe care ai mentionat-o.
Felicitari Catrina ! dar si mamei care o sustine ! mi-ar placea tare mult sa te cunosc….poate chiar sa iti propun o colaborare intr-un proiect de voluntariat in domeniul educatiei non-formale. Daca esti interesata ma poti gasi la email bucuriajocurilor@gmail.com. Mult succes 🙂
Da, e trist ce se intampla la scoala. Demotivarea profesorilor se transmite mai departe. Acum, dupa circa 13 ani de la terminarea facultatii imi dau seama cat de interesanta ar fi fost studierea istoriei, materie pe care am urat-o cu toata puterea in scoala… si multe si multe alte domenii interesante si artistice, care mi s-ar fi potrivit mai mult. Nici in facultate nu am invata ceva…nu as sti ce sa spun ca am invatat… 🙁 Daca o sa observ si la fiul meu (acum are 3 ani) ca se blazeaza la scoala, si daca are inclinatii auto-didacte, o sa-l las sa studieze acasa. Desi parca vad cum o sa ma lupt cu sotul si rudele…
Catrina, te felicit pentru persoana care esti! Si parintilor pentru inteligenta de a te lasa sa te descoperi in ritmul tau. Eu am 30 de ani si de multe ori imi amintesc momentele cand imi “pierdeam” timpul cu informatii varate pe gat de profesori la scoala. Erau alte timpuri in anii 90 in Romania 🙁 Dar acum ma bucur pentru cei care au aceasta sansa ! Be all that you can be !
Felicitari Catrina! Ce carti i-ai recomanda unei fete de 12 ani? Multumesc, Raluca.
Imi place foarte mult sa descopar oameni care descriu starile prin care eu am trecut si trec si acum fiind la facultate. Cand le spun oamenilor ca simt ca nu evoluez pentru ca trebuie sa ma incadrez in anumite norme si trebuie sa dau temele la timp si trebuie sa fiu si la job, ei ma privesc ciudat. Mi-as dori sa am ocazia sa merg la o Universitate, o Universitate a timpului liber. Din pacate nu este posibil insa te felicit pentru decizia ta.
In legatura cu fratele tau, el merge deja la o astfel de scoala? Nu ar trebui sa ia el o astfel de decizie?(nu critic, nu nu nu).
Bravo pentru curajul de a face ceva diferit de scoala noastra invechita si blocata in canoane de pe vremea lui Ion Creanga cu “mi-ti-ni-le-va”.
Eu am doua fete, clasa X si XII care sunt, ca si tine, Catrina, scarbite de scoala. NU MAI SUPORTA! Sufera fizic atunci cand trebuie sa plece la scoala.
La dau dreptate si nu stiu ce sa fac.
Nu stiam ca exista alternativa asta. Credeam ca homeschooling-ul e doar pentru copiii cu dizabilitati care i-ar impiedica sa se deplaseze la scoala.
O sa ma informez mai bine si cred ca ultimii doi ani de liceu ai fiicei mele, (cea mica) ii vom petrece in acest sistem.
Daca ma puteti ajuta cu ceea ce trebuie facut pentru a schimba sistemul, as fi foarte bucuros si recunoscator.
Multumesc!
Sigur ca pot incerca sa va ajut, revin cu un mail.
Toate bune si frumoase acum, citesti, faci ce iti place, te descoperi. Dar eu am niste intrebari practice, nu neaparat despre tine, ci despre orice persoana care urmeaza unschooling:
– in ce casa vei sta la maturitate? Ma refer in situatia in care parintii nu iti ofera o casa. Cu ce bani o vei cumpara? Vei avea acces la un credit daca tu nu ai un serviciu stabil si o educatie dovedita?
– din ce vei trai efectiv? doar din proiecte si scris carti pt copii? Nu stiu cati bani poti sa scoti din asta, dar daca nu scrii ceva gen harry potter – adica cu f f mare success – ai mari sanse sa nu poti trai din scris, mai ales in Romania.
– Daca vrei sa iti depasesti conditia, daca vrei sa ajungi sa lucrezi in medii provocatoare, de la banking pana la United Nations, de la cercetare intr-un centru universitar pana la medicina…..crezi ca vei putea ajunge acolo doar prin unschooling?
Multumesc pentru intrebari! Voi raspunde fiindca e blogul meu si Catrina doar a fost intervievata de mine.
1. De unde ati tras concluzia ca nu va avea un serviciu? Copiii unschooled au diploma de liceu, pot da Bac-ul si intra la facultate, aici sau in strainatate, ca orice alt absolvent. Gasiti detalii in josul paginii de intrebari frecvente a blogului: https://homeschooling.urbankid.ro/faq/. Depinde de ei si de abilitatile lor sa ajunga la un job cat mai bun, la fel ca toti ceilalti. Si cu imprumutul ipotetic va fi la fel ca la ceilalti oameni. 🙂
2. Nu stiu ce ar zice Catrina, dar nu cred ca e singura care viseaza la 16 ani sa devina scriitoare. Pun pariu ca sunt multi altii, care merg la scoala si au dorinte la fel de indraznete. Cine poate spune ce poate si ce nu poate face cineva, mai ales cineva pe care nu-l cunoaste direct? Oricum, traitul din scris in Romania e alta discutie, care n-are legatura cu unschooling-ul.
3. Eu zic sa mai cercetati un pic fenomenul de unschooling, veti fi surprinsa de cat de dornice sunt universitatile de prestigiu sa aiba studenti care au fost unschooled:
https://www.psychologytoday.com/blog/freedom-learn/201406/survey-grown-unschoolers-ii-going-college
http://www.smithsonianmag.com/smart-news/unschooled-kids-have-few-problems-once-they-hit-college-180952613/?no-ist
http://learninfreedom.org/colleges-home-schooled-students.html
Foarte multi oameni care nu au o diploma au reusit in viata prin faptul ca s-au ‘abatut de la calea cea dreapta urmata de cei multi’. Bineinteles, asta depinde de domeniu. Nu poti practica medicina de exemplu daca nu ai terminat facultatea de medicina. Cine spune ca pentru a fi un scriitor bun si cartile tale sa fie la fel de cunoscute ca Harry Potter trebuie sa ai o diploma si sa faci ce au facut ceilalti? Intr-adevar, daca nu ai forta necesara sa mergi pe drumul tau singur, calea cea mai sigura e sa faci ce au facut cei multi: du-te la bac, urmeaza o facultate, respecta programa, etc.. Va trimit un link, poate il veti asculta si o sa vedeti ca exista alte variante decat cele traditionale:
https://www.youtube.com/watch?v=zU0IOXwmcmk&index=8&list=PLbmgv6QE4_PKjGaLsTClWyq57rVKeUXqb
Se poate,sigur ca se poate.
Multumesc mult pentru replica! Intr-adevar, chiar daca e mai greu de crezut, se poate sa reusesti in viata si altfel. Pe de alta parte, si ca unschooler poti sa dai un bac si sa mergi la facultate…
Salut! Si eu as fi interesata de mai multe detalii legate de sistemul acesta, si mai ales aplicabilitatea lui in orasele mici(in cele mari am inteles ca sunt grupuri care se intalnesc, socializeaza), si eventual un forum romanesc de unde sa pot afla detalii de organizare, dezavantaje.
Multumesc mult.
Buna, Doina!
Exista un grup public pe facebook, numit Homeschooling in Romania. Nu pot sa va spun exact cum e cu aplicabilitatea in orasele mici. Dar daca functioneaza pentru comunitatile izolate din SUA, de ce nu ar functiona si la noi? Pana la urma, puteti socializa cu oricine, nu numai cu alti copii unschooled. Ati avea mai mult timp liber decat cei care merg la scoala si v-ati putea organiza sa socializati atunci. In plus, si in oasele mici se organizeaza cursuri si ateliere, evenimente sportive si culturale, nu? Bine, nu stiu cat de mic e orasul la care faceti aluzie.
Eu sant deacord cu Calina.Intradevat vad si dreptatea ta…sant multe lucruri adevarate…sau toate….as vrea sa spun ca mi as fi dorit acelas lucru….si eu am terminat un liceu si nu ma ajuta mai cu nimic diploma ..la scoala nu imi amintesc sa fi invatat prea multe ci mai degraba dupa si mai ales de cand sa inventat internetu….dar totusi se pune intrebarea cum vei supeavietui….cum vei calatori ca asa spuneai ..este pasiunea ta… cum vei cumpara ceba orce ai nevoie intr-o lume unde nimic nu-i gratis….sau pana cand va dura acest stadiu in care te afli?Noi ar trebui sa fim intr-o stare de a invata lucruri noi toata viata….Si eu mi as dori sa am tot timpul pt mine sa nu fac altceva decat sa citesc sa invat sa calatoresc si sa fac ce vreau….cati din noi putem?Cred ca cei care pot mai degraba pierd timpul decat sa-l ocupe eficient.Ce vei face in viitor….vei lucra pe cont propriu .sau vei cauta sa te regasesti mereu?Este usor sa fi de acord ci conceptia ta si nu este….Poate ar trebui sa fie cineva care sa incurajeze schimbarea sistemului si totul sa devona o placere si nu o greutate.
As avea vreo sansa sa fiu admisa la o facultate de medicina din tara daca aleg sa fiu “unschooled”? Mai ales dupa ce am participat in cateva schimburi de experienta cu elevi din alte tari am simtit ca “legatura” mea cu scoala s-a rupt, Nu rezonam si incerc sa gasesc o solutie insa nu as vrea sa nu mai am acces sa ma realizez din punct de vedere profesional
Bună, Alexandra!
Sigur că ai avea. Poți citi în josul paginii de intrebari frecvente ca sa te lamuresti: https://homeschooling.urbankid.ro/faq/. Dar sa sublinez si aici: unshcoolerii pot dobandi diplome de liceu de la scolile-umbrela, pe care le pot echivala pentru a da bac-ul romanesc sau cu care pot sa bac-ul international sau echivalentul bac-ului din tara scolii-umbrela. Apoi admiterea la facultate depinde de ei.
Buna, merci pt articol! 🙂
As avea si eu o intrebare: o scoala umbrela cu program nestructurat, ma gandesc acum la West River Academy, cum poate sa dea foaie matricola, daca nu sunt note deloc?
Buna, Safiya!
Scoala emite o foaie matricola bazata pe evaluarile parintelui. In functie de ce nevoi are, poate pune note sau calificative (daca copilul e de varsta scolii primare). Depinde de parinte cum face evaluarea si daca i-o impartaseste copilului.
NU cred ca acest sistem alternativ se potriveste oricui pentru ca un adolescent are nevoie de indrumare si sunt putini cei care reusesc sa gandeasca corect individual. In adolescenta totul pare posibil pentru ca ai o viata in fata dar fiecare ora sau zi irosita inseamna lacune foarte greu de recuperat.
In general orice rezultat se obtine cu disciplina studiului repetat sustinut dupa o schema sau un program. Daca intalnesti un profesor plictisit inseamna ca trebuie sa treci peste si sa iti folosesti energia pentru studiul individual.
Scoala acasa probabil poate functiona pentru arte , muzica sau orice altceva necesita o stare sau o inspiratie.
Sigur poate fi o alternativa pentru unii adolescenti dar de aici pana la avea raspunsul la orice e destul de departe.
As fi tare curioasa sa vad inca un interviu peste 4 ani. Sau mai multi.
Și eu aș fi, să știi. Poate reușesc să țin legătura cu Catrina până atunci. 🙂
Foarte frumos! Suna ca un vis. Dar intrebarea mea este: stilul asta de viata implica costuri mari? Si l-ar permite omul de rand?
Mai concret…te costa mult sa faci parte dintr-o scoala umbrela?
Raspunsul este aici: https://homeschooling.urbankid.ro/2014/08/20/cum-alegi-scoala-umbrela/
Am răspuns la această întrebare într-un articol: https://homeschooling.urbankid.ro/2014/04/30/cat-te-costa-sa-ti-educi-acasa-copilul/
Buna Andreea, eu am 17 ani si sunt in clasa a 10-ea, si as vrea sa devin unschooler anul viitor. Ai putea ajuta sa intru in contact cu Catrina, fiindca am cateva intrebari legat de echivalarea studiilor si intrarea in facultate aici, in Romania. Multumesc!
Bună!
O pot întreba pe Catrina dacă ar vrea să vorbească cu tine. Dar nu cred că te poate lămuri mai bine decât poți citi pe blog, pe pagina de
întrebări frecvente: https://homeschooling.urbankid.ro/faq/.
Merci, as dori totusi sa vorbesc cu ea daca se poate. 🙂
buna seara,
am un baiat de 7 ani jumate, terminam cl. 1-a anul; acesta si inca unul de cca 5 ani. din pacate il vad pe cel mare trist, plictisit, fara chef. am schimbat initial scoala crezand ca e de vina invatatorul sau faptul ca erau 36 in clasa. si-a deformat scrisul, nu nu-i place nimic din ce face la scoala. ma gandesc serios sa urmam o alta cale. o felicit pe Catrina si sper ca ceea ce face sa ii asigure u viitor liber si plin de bucurie, o meserie facuta cu pasiune. era interesant ca parte a interviului si un feed-back al mamei la ceea ce a decis Catrina si cum se descurca fratiorul ei. va rog daca aveti info suplimentare sau orice mi-ar fi de ajutor sa iau aceasta decizie. multumesc,
pbogaci@yahoo.com
Buna, Patricia!
Din pacate, nu am detalii despre cum se descurca Catrina si fratele ei sau despre mama lor. Daca te intereseaza sa afli mai multe despre cums e descurca familiile din Romania, intra pe grupul Homeschooling in Romania de pe facebook. Nu stiu daca Catrina are timp pentru corespondat pe aceasta tema, dar pot sa intreb.
Avand in vedere ca nu merge la scoala (sic!) eu cred ca ar avea destul timp pentru corespondat pe aceasta tema (eventual si pentru niste sugestii). Felicitari Catrinei pentru alegere, dar sa nu uite ca aceasta implica si o mare responsabilitate!
Multumesc pentru comentariu!
Nu pot fi de acord cu ideea ca oricine alege educatia acasa isi asuma automat responsabilitatea de a ajuta si sfatui pe altii. Sunt destule familii care isi tin optiunea pentru ele si nu vad nimic rau in asta. Iar eu nu i-am propus Catrinei sa devina poster-child pentru unschooling, ci doar un interviu. Daca ea e draguta si decide sa isi imparta din timp cu cei interesati, este altceva.