Via request pe mail.
Katy a formulat o cerere mai neobişnuită… are de făcut o compunere despre un “joc tip conflict, fie între doi copii care se joacă, fie între sentimente”… am impresia că nici ei nu-i e prea clar ce i se cere 🙂
Dacă mă întrebaţi pe mine, conflictul e un nonsens… dar pentru cei cărora încă li se mai întâmplă, poate fi definit ca o confruntare între puncte de vedere foarte diferite în care par a nu se putea întâlni sub nicio formă. Cu cât cei implicaţi sunt mai căpoşi, cu atât au mai puţine şanse de a ajunge la o înţelegere…
Astăzi nu mă simt nostimă, ci un pic moralist-filozofică, aşa că puii de compunere vor fi pe măsura dispoziţiei mele. Katy, să ştii că puiul numărul 2 nu respectă cu precizie tema, pentru că oricât aş încerca, la ora asta mi-e greu să pun “joc” şi “conflict” în aceeaşi oală de două ori 🙂
Pui de compunere 1 – între două sentimente
– a fost o dată ca niciodată un om neobişnuit
– arăta ca toată lumea, la prima vedere nu avea nimic special, în afara faptului că era foarte retras şi rar ieşea din casă sau stătea de vorbă cu cineva
– [aici poţi să povesteşti cum ai ajuns tu să cunoşti omul ăsta şi să stai de vorbă cu el ca să-i aflii povestea… sau poţi să continui compunerea cu vocea unui narator impersonal :)]– secretul acestui om era că sentimentele lui erau însufleţite şi puse pe şotii
– inventaseră un joc al conflictelor: când îi era omului lumea mai dragă, câte două sentimente ieşeau din rând ca pionii la şah şi începeau să se certe
– “îmi place” se certa cu “nu pot să o sufăr”, “sunt trist” se certa cu “sunt vesel”, “îl iubesc” se certa cu “îl urăsc”… şi aşa mai departe [la fiecare pereche, închipuie-ţi cum ar reacţiona, ce ar face sau ce ar spune un om care trăieşte cu amândouă sentimentele respective odată]– într-o bună zi omul şi-a dat seama că nu poate avea o viaţă normală şi a plecat să bântuie lumea [încheie imaginându-ţi un personaj fantastic cu care s-a întâlnit şi felul în care acesta a reuşit să facă sentimentele omului să renunţe la jocul lor răutăcios]
Pui de compunere 2 – conflict între doi copii
– au fost o dată ca niciodată, un copil roz şi unul verde
– pentru că erau roz şi respectiv verde din cap până în picioare aveau şi ochii coloraţi
– asta însemna că tot ceea ce vedeau în jurul lor era de aceeaşi culoare ca ei
– aşadar copilul roz credea că prietenul lui e la fel ca el, tot roz, iar cel verde credea că prietenul lui e tot verde, ca şi el
– pentru că erau convinşi că îşi seamănă atât de bine erau cei mai buni prieteni din lume, total de nedespărţit
– totul o lua razna când în discuţiile lor venea vorba de culori
– cel roz îi cerea celui verde o jucărie roz, iar acesta nu îi dădea nimic, pentru că în ochii lui, toate jucăriile erau verzi
– cel roz se supăra şi îl acuza că e leneş, sau încăpăţânat
– cel verde se simţea nedreptăţit şi înteţea cearta, crezând că prietenul lui a înnebunit
– cel roz se înfuria, crezând ca cel verde vrea doar să-l supere şi continua conflictul cu tot felul de insulte
– conflictul se termina abia atunci când amândoi copiii deveneau roşii de furie şi plecau fiecare la casa lui
– prietenia lor era însă mai puternică decât culorile, aşa că nu puteau sta prea mult despărţiţi, dar de fiecare dată joaca lor se termina prin acelaşi conflict “colorat”
[mai departe închipuie-ţi tu cum decurge întâlnirea celor doi cu un copil de altă culoare, care înţelege de unde li se trag neînţelegerile; scrie cum reuşeşte el să îi ajute să nu se mai certe…]
Spor la scris!
