V-ați obișnuit deja să citiți pe aici recomandările pe care le facem atunci când este vorba de a avea o viață sănătoasă (la minte, trup și suflet), de a avea o familie armonioasă, de a crește copii liberi, fericiți și sănătoși. Când buna noastră prietena Otilia ne-a întrebat ce părere avem despre evenimentul despre care urmează să vă povestesc, am făcut puțin ochii mari, pentru că se leagă atât de frumos cu ”sănătatea familiei” pe care o tot propovăduim noi. Despre ce este vorba:
Un renumit doctor și profesor psiholog, formator și autor în domeniul terapiei de familie și cuplu – Monica McGoldrick – vine pentru prima dată în România și pentru trei zile (18-20 Octombrie) va susține seminarii interactive, dedicate psihologilor dar și celor interesați de aceste subiecte.
 

Despre Monica McGoldrick

Monica McGoldrickProf. McGoldrick susține că la un nivel foarte profund, cu toții suntem parte a tot ceea ce au fost și sunt familiile noastre și asta face ca relațiile cu cei de lângă noi să fie atât de importante (și de ce nu, atât de grele uneori). A deveni un „cercetător” al vieţii de familie este cea mai bună modalitate pentru a înţelege relaţiile de familie care adesea sunt frustrante, plictisitoare, tensionate sau dureroase.
Aceste ateliere te vor ajuta să porneşti într-o călătorie pentru viaţă pentru a-ţi înţelege familia de origine dar şi pentru a-ţi dezvolta abilităţile necesare unei familii fericite în prezent. Prin înţelegerea propriei „genograme”  ai posibilitatea de a survola familia peste mai multe generaţii. Pe măsură ce descoperi detalii despre stiluri de relaţionare şi evenimente, poţi căpăta o imagine mult mai clară asupra cine eşti şi ce poţi schimba. O astfel de reprezentare grafică a constelaţiei familiale poate reprezenta începutul pentru o fascinantă şi profundă călătorie relaţională.
Dacă ați înțeles mai bine despre ce este o genograma, vreau să vă mărturisesc că pe mine una mă fascinează acest subiect. Cred că este foarte important să vindecăm ”moștenirile” de familie și să conștientizăm și să mergem mai departe, fără bagaje prea mari și prea grele.
Oriunde am merge și orice am face rămânem conectați la familia noastră – Familia în mod inevitabil va reveni să ne bântuie – în relațiile cu soții noștri, copiii noștri, prietenii noștri și chiar și în relațiile cu colegii noștri. Dincolo de particularitățile fiecărei familii există pattern-uri care depășesc atât limita culturală cât și pe cea a timpului. Astfel deși structura familiei și rolurile se schimbă dramatic, modalitățile de bază ale familie sunt universale. (Monica McGoldrick)
Family_Circle
Orice s-a întâmplat în familia ta ajunge să te modeleze. Evenimente care au avut loc cu mult înaintea nașterii tale și care nu ți-au fost menționate niciodată de membrii familiei ar putea ajunge să te influențeze semnificativ în cele mai ascunse moduri. Să luăm de exemplu moartea unui copil care ajunge să fie înlocuit prin nașterea unui alt copil. Iar dacă copilul care-l înlocuiește pe un altul încearcă să plece de acasă, la vârsta de adult tânăr, întreaga familie intră în criză. Și de cele mai multe ori niciun membru al familiei nu face legătura cu pierderea trăită cu mulți ani în urmă. (Monica McGoldrick)
Renumitul terapeut de familie Monica McGoldrick este de părere că plătim foarte scump pentru că nu suntem conștienți de istoria familiei din care facem parte – dacă ești înstrăinat/ă de familia ta (sau de orice alt membru al familiei tale) o parte importantă a spiritului tău rămâne îngropată. Precum niște fantome aceste înstrăinări se pot manifesta sub diferite forme – vocile din capul tău care îți comunică dezaprobare continuă și care îți măresc umbra abandonului până în momentul în care simți că te pierzi pe tine. Aceste fantome pot sta între tine și tot ceea ce consideri că este mai important în viață. Iar dacă nu devin conștienți de aceste fantome, membri unei familii pot rămâne blocați în aceste experiențe formative – fiind incapabili să se miște mai departe. (Monica McGoldrick)
Dacă vreți să aflați mai multe despre Monica McGoldrick, depsre cărțile acestui terapeut și multe alte informații interesante, puteți citi pe psihoterapiafamiliei.com.
 

Despre seminariile Monicăi McGoldrick

Când? 18 – 20 Octombrie 2013.
18 – 19 Octombrie: Psihoterapia de cuplu
20 Octombrie: Călătoria genogramei.
Detalii despre fiecare workshop  în parte puteți găsi aici.
Cui se adresează? Psihologilor și tuturor persoanelor interesate de auto-cunoaștere și dezvoltare personală
Contact: Psih. Gyorgy GASPAR –  0740362681; integrativefamilytherapy@yahoo.ro; psihoterapiafamiliei.com
De asemenea, mai multe informații găsiți și în comunicatul de presă.