An de an se mai deschis terase noi în București și tot an de an le căutăm pe cele care sunt “prietenoase” cu cei mici. Astăzi avem un top pentru anul 2013, cu locuri mai noi sau mai vechi, toate colorate, răcoroase și numai bune de încercat și pus pe lista de favorite, pentru final de vară și pentru la toamnă, căci sperăm să avem parte de o toamnă blândă, cu ploi puține la număr.
La Vlaicu – Puține sunt terasele din București unde verdeața este mai bogată decât numărul de scaune și mese, așa că aveți grijă și dați un telefon înainte să ajungeți aici pentru a nu bate drumul și a vedea că toate locurile sunt ocupate. Vă sfătuim mai degrabă să mergeți în timpul săptămânii, când veți putea lua o gură mare de aer proaspăt, alături de cei mai dragi din viața voastră. Citiți tot review-ul nostru despre La Vlaicu.
La Vlaicu
J’ai Bistrot – E un loc child-friendly și bike-friendly. În timp ce multe sunt weekend-urile cu piese de teatru sau ateliere pentru copii, la care sunt invitați și părinții, prichindei găsim mai mereu la mesele colorate, cu o limonadă bună și mare în față. Apropo, se organizează frecvent și concerte, teatru pentru adulți și alte evenimente asemănătoare, despre care vă mai povestim din când în când. Cât despre faptul că este bike-friendly sunteți chiar încurajați să veniți cu bicicleta, la intrare veți găsi mereu un loc pentru a o lăsa până vă răcoriți bine la umbra de la terasă. Citiți tot review-ul despre J’ai Bistrot.
J'ai Bistrot
Mayaricii – Am descoperit Mayaricii, un loc de joacă foarte colorat, destinat copiilor de toate vârstele, cu jocuri și unde des se organizează spectacole interactive pentru copii, dar unde părinții se pot strânge la o cafea, un ceai rece, o limonadă sau o bere în serile de vară. Citiți tot review-ul despre Mayaricii.
Mayaricii
Grădina Verona – După o vizită la Cărturești, de unde puteți cumpăra nu doar multe dintre cele mai frumoase basme pentru copii, ci și jucării pentru cei mici, mai mergeți doi pași spre liniștita Grădina Verona. Asta dacă vorbim despre o ieșire din timpul săptămânii, pentru că dacă este una în weekend atunci pregătiți-vă să găsiți o grădină aglomerată tare, nu că asta ar fi un lucru rău, pentru că e tare posibil să găsiți ale familii relaxate venite la o gură de limonadă rece cu cei mici. Citiți tot review-ul despre Grădina Verona.
Verona
Grădina OAR – Unul dintre locurile preferate de părinții care vor să iasă în oraș cu cei mici este Grădina OAR. O perioadă care ni s-a părut tuturor foarte lungă terasa a fost închisă, dar de anul trecut ne putem bucura din nou de ea, iar anul acesta și-a deschis porțile pe 18 mai. Citiți tot review-ul despre Grădina OAR.
Gradina OAR
Ceainăria Tabiet – Într-o lume în care agitația este pe primul loc și pare că principalul nostru dușman este timpul, la Ceainăria Tabiet uiți să te uiți la cea și câte jocuri s-au făcut de când te-ai așezat la masă pentru un board games cu prietenii părinți. Citiți tot review-ul despre Ceainăria Tabiet.
Later Update (Iulie 2015): Ceainaria Tabiet s-a mutat mai central, pe strada Culmea Veche, nr.2 si cu aceasta ocazie si-a schimbat si numele in AproZar Pub. In plus, taxa pe jocuri a fost eliminata, iar meniul s-a imbogatit cu noi preparate si bauturi.
 

Ceainăria Serendipity – Ceainăria Serendipity este “ascunsă” bine pe străduțele de pe lângă Grădina Icoanei. O descoperi greu, mai ales că la intrare semnul este delicat, ca de altfel mai tot ce descoperim în ceainăria cu terasă mică și cochetă. Pare ruptă dintr-un film bun, este specială pentru oamenii care caută liniște, ceai și frumusețe, iar de te duci acolo și dai o zi în care nu mulți sunt la mese, atunci mai că-ți vine să șoptești pentru a nu teranja deloc. Asta nu înseamnă că nu este un loc pentru copii, ba dimpotrivă. Citiți tot review-ul despre Ceainăria Serendipity.
Ceainaria Serendipity
Satya – Este un restaurant / delivery / ceainăria / centru spa, adică un fel de 4 în 1 care încântă pe toți cei ce se decid să treacă pragul localului cu preparate eco-bio, mâncare mereu proaspătă și care respectă toate principiile alimentației sănătoase. Foarte fain de menționat este că e unul dintre puținele localuri din București și din țară unde cei care nu mănâncă deloc carne se vor simți mai mult decât în largul lor. De ce? Este un loc Lacto-Ovo-Vegetarian, unde meniul e plin de preparate sănătoase și foarte, foarte gustoase (de nu mă credeți pe cuvânt planificați-vă o ieșire aici și îmi veți da dreptate) iar de veți îndrăgi tare specialitățile e bine de știut faptul că există posibilitatea de a comanda de acasă sau de la birou, pentru că au servicii de livrare la domiciliu, catering pentru firme și evenimente. Citiți tot review-ul despre Satya.
Satya
Joie de Vivre – Din meniu puteți alege o mulțime de lucruri, de la ceaiul rece de vară, la limonadă fresh sau dacă vreți să și gustați ceva din preparate poate o supă ori o salată ce merge de minune vara ori de ce nu un cheesecake cremos în cazul în care doriți să vă răsfățați. Citiți tot review-ul despre Joie de Vivre.
Joie de Vivre
Chez Marie – Primul lucru pe care orice părinte îl observă odată ce a pășit pe terasă este faptul că există un loc de joacă spațios și bine pus la punct pentru copii. Cu mașinuțe măricele, fotolii pufoase, o casă mică de jucării, ba chiar și un tobogan, tot locul este atent “monitorizat” de personajele din desene animate care sunt lipite pe gardul grădinii și de părinții care se pot așeza la una din mesele din apropierea locului special amenajat pentru a fi destul de aproape de copii, dar cât să poată și bea o cafea sau un ceai cu cineva. Citiți tot review-ul despre Chez Marie.
Chez Marie
Vouă care vă place cel mai mult? Ar mai fi de adăugat?