Între 1 și 7 august toți părinții și viitorii părinți sărbătoresc Săptămâna Internațională a Alăptării, tema din acest an fiind “Sprijinirea Alăptării: Aproape de Mame”.
Studiile arată că în România rata alăptării exclusive este de doar 12.6%, plasând țara noastră pe ultimul loc la nivel european. Din păcate, situația sumbră nu se oprește aici, pentru că România se află pe primul loc în ceea ce privește rata moralității infantile, iar alimentația joacă un rol extrem de important în ceea ce privește sănătatea bebelușului.
Revenind însă la informații mult mai optimiste, săptămâna care vine este toată dedicată mămicilor care vor să alăpteze, au făcut asta sau o fac chiar acum.
Tocmai de aceea, pe 7 august, de la ora 18:00, la Amfiteatrului Mare al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 30‐32, sector 1, București) se adună specialiști în alăptare, medici, psihologi, artiști, mame cu experiență și mulți alții care vor povesti despre beneficiile alăptării și cum această experiență nu doar că oferă senzații uimitoare și o legătură minunată mamă – copil, dar și sănătate pentru acum și pentru viitor.
Veniți și voi?
Sursă foto: Various Brennemans/ Flickr.com.