Despre singurul târg de carte pentru copii miniLibri cred că știți cu toții, dar despre extensia lui abia anunțată nu cred că ați auzit cu toții. Suntem invitați așadar să citim în parc, pe iarba verde ce așteaptă piciorușele de copii să o atingă. 🙂
Pe 27 iulie, adică sâmbăta care vine, în Parcul Herăstrău, la Roata Mare, între 10.00 și 19.00 părinții, bunicii și copiii de toate vârstele citesc sub cerul liber. Suntem chemați cu basmele preferate pentru a ne regăsi în aer liber. Primăria ne dă voie să ne așezam pe gazon, așa că o carte bună la iarbă verde, alături de familie, poate fi un plan reușit pentru o zi de sâmbătă.
În plus, cei care citesc primesc o limonadă rece, iar din când în când pot participa la ateliere de educație prin teatru și chiar viziona piesa de teatru “Muzicanții din Bremen”. Eh, cât de bine sună? Ziceți voi!
Organizatorul evenimentului este Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, ONG care susține educația timpurie și lectura ca mijloc de relaționare între părinți și copii.
O zi de lectura în parc este un proiect aflat la prima ediţie şi este o extensie a târgului de carte pentru copii miniLibri.
Cum vi se pare evenimentul?
Sursă foto: Kurtis Garbutt/ Flickr.com.