Nu stiu cand a trecut si saptamana asta. Parca raman in urma cu toate. Ma suna lumea sa ma intrebe de ce nu mai dau un semn de viata…Mi-am facut liste si listute cu ce trebuie sa fac, pe unde trebuie sa ma duc, pe cine trebuie sa sun. Si nu apuc. Mai zic unii: da’ stai acasa, ce faci de n-ai timp? Trist, pe bune 🙁 Poate e si vremea de vina, poate si noua situatie acasa, cum ca litlle miss nu vrea sa se mai desparta de muma sa nicio clipa, poate pentru ca doarme putin si devreme ziua iar dupa amiaza, cand ti-e mai mare dragul de stat in parc sau iesit la un ceai, domnisoarei ii e somn, ca deh… Poate pentru ca m-a ajuns din urma iar oboseala, cu nopti agitate (mai am si pauze de reincarcat baterii). Poate pentru ca imi doresc sa iau si eu o gura de aer fara copilul meu minunat, de care mi-e drag ca ochii din cap si de care mi se face dor repede chiar si cand doarme dar de care vreau sa fug cateodata, macar o ora. Recunosc…vreau si eu putin timp pentru mine. Vreau ca domnu’ sot sa se linisteasca si el putin cu munca si sa fie mai mult domnu’ tata si sa-i dea la doamna mama putin timp…
Dar cand nu ne vaitam si cand nu dormim – iesim. Pe ploaie, pe vant, pe soare…suntem pe afara sau in diverse locuri. Intalniri pe la cafenele (cu copiii, normal), iesiri de gagici cu pitici in parc, terapie prin shopping (in magazine de jucarii, normaaal…), cantand in ploaie sub umbrela, scormonind in nisipul ud (nu de pe plaja, as fi vrut eu).
Printre iesiri, vaicareli si reprize scurte de somn, experimentam ce n-am mai experimentat: una buna si – una ne-buna. Mancarea si temper tantrum. Sa le luam pe rand. Partea buna: little miss a inceput sa prezinte interes pentru mancare. Sa nu ne avantam sa cantam Aleluia… ca mananca fix cat o vrabiuta, mai, dar mananca. O las de cele mai multe ori sa se descurce singurica si ii place, se pare, sa manance fara ajutor. Nici nu-mi vine sa ma uit in timpul actului la mizeria care se face …peste tot. Respir adanc si-I multumesc Cuiva acolo Sus ca macar mananca.
Partea ne-buna: domnisoara se manifesta…cumva…cum se manifesta copiii de varsta ei cand sunt suparati/frustrati/nu stiu a vorbi etc. Iar eu, si asa saraca de mine (da, pe primul loc vaicareala) nedormita si ametita acum tre sa fac si exercitii de respiratie si sa-mi intind limitele rabdarii pana-n China si-napoi. Citisem candva despre asta la Mom Inc. Stiam ca mai toti copii trec prin asa ceva (bine, exceptand acei copii care sunt super zen si probabil ca n-au treaba cu muritorii de rand 😀 ) dar nu stiam ca se cheama temper tantrum. Asadar, experimentam frustrari si enervari si furii dezlantuite si dezamagiri si neintelegeri si multe altele de acest gen. Nu ma simt nici speriata, nici pierduta doar supra solicitata. Si imi dau seama cum se simtea ea, domnisoara care se manifesta asa si atunci incerc sa o ajut.
Aaa…si ziceam de-o luminita. A venit azi bunica-bu in Bucuresti si se pare ca sta vreo saptamana. Asta inseamna ca pot sa fac toate cele prin casa, ca pot sa dau telefoane si cine stie…sa mai scriu pe blog 🙂 Iar in weekendul asta sarbatorim o seara de octombrie cu copil lasat la bunica-bu peste noapte. Ultima data cand am facut asta era de ziua Americii…sau a mea…
P.S. Scuzati calitatea pozelor, dar mi-am tras Iphone 😀
Si la noi mâncatul de unul singur a fost scânteia potrivită pentru pofta de mâncare. Întotdeauna cu mizeria aferentă, dar după vreun an de experimente a ajuns să mănânce aprope singur orice fel de mâncare și multumitor cantitativ. (iar eu la cantitati am fost mereu exigentă). Educatoare mereu mi-l laudă că mănâncă mult și singur. Răbdare doamnă, răbdare! 🙂
Mda…asta cu rabdarea…greu nene 🙂
Uf, a mea e lenesa rau. Ciuguleste cu mana sau lingurita un pic apoi trece la altele, uitat pe carticele, vorbit cu matza, mangaiat catelu (de plus toate, ca sa fie clar:d). Asa ca trebuie sa ii dau eu sa manance. Nush cand o sa o vad mancand singura….
Ce poze frumoase scoate Iphone-ul tau! Ma bucur ca s-a ivit si la voi luminita cu mancarea si ma bucur ca mananca singura, asta-i foarte important. Uite, la cat mananca Degetzica (ca tu stii), nu mananca singura din aceleasi motive ca si Roxana: se plictiseste si vrea jos si nici nu manifesta interes. A avut cateva saptamani in care a manuit si lingurita si furculita (de adulti, ca de copii nu am gasit ceva multumitor), dar acum nu mai are inclinatie, a descoperit carticelele si are toate degetele spre animalele de acolo.
Aaa, cu somnul: nici noi nu reusit sa facem cumva incat sa iesim afara cand este soare. In parc noi plecam ultimii, cand deja s-a lasat intunericul, pentru ca am ajuns ultimii din cauza somnului ei care se suprapune cu orele in care soarele straluceste maxim. Voi macar reusiti sa ajungeti si dimineata afara, noi asta nu reusim in veci.
Iti urez nopti dormite, linistite, rabdare si muult, mult calm!
@roxana, @mariamirabela – eu cred ca fetele voastre n-o sa ajunga la scoala si sa manance de la mama cu lingurita 😀 …asa ca nu cred ca aveti de ce sa va faceti griji sau altceva…daca nu mancau deloc deloc (nici de la ea nici de la mine, cum ni s-a intamplat si ni se intampla noua) atunci sa va vad 😀
@Dana: asa ma gandesc si eu. Ca pana acum n-am vazut copii cu suzeta in gura la scoala si nici mame care fugeau la pranz acasa sa hraneasca copilasul de 10 ani:)). In alta ordine de idei, Ioana arata foarte bine hranita si sanatoasa tun in poze asa ca nu inteleg partea cu nemancatul:d. Va pupam si poate ne vedem si noi pana vine zapada
@roxana – toata lumea se mira cand le zic ca nu mananca …acum cand e cat de cat interesata de mancare eu zic ca uau…chiar mananca…dar cand o vede lumea la masa se mai minuneaza inca odata de cum creste copilul asta… eh…avem noi un secret 😉
Eu cred ca Ioana mananca pe sest, cand voi dormiti sau nu sunteti atenti. Eu zic sa verifici mai atent frigiderul:d