Antonia Noël este singurul trainer din țara noastră care deține certificare de către Institutul ESPERE Internațional din Paris. Informațiile care ne ajută zi de zi în viața de familie le putem afla însă din cadrul conferințelor sau workshop-urilor de parenting pe care Antonia Noël le susține prin toată țara.
Dacă până acum, multe dintre conferințele susținute aveau loc în București, odată cu venirea verii acestea se mută prin țară: prima oprire la Brașov. Aici, la școala Jules Verne, pe 18 iunie – între orele 18:00 – 20:00 – va avea loc conferința cu tema “Comunică eficient cu copiii, la orice vârstă” și deși la prima vedere unii vor spune că este destinată doar părinților, nu e deloc așa, întrucât sunteți așteptați chiar dacă sunteți mătușă / unchi sau bunici ori dacă lucrați alături de copii ori cu cei mici.
Cei care vor spune prezent la conferință vor afla despre metoda ESPERE, atât informații despre pe ce se bazează aceasta, cât și abordări concrete în situații pe care adulții le au în relația cu cei mici, în funcție de problematica vârstei copilului. Mai exact, participanții vor primi informații despre cum pot renunța la recompense sau pedepse, cum îi putem oferi copilului ascultare empatică sau ce este și cum funcționează eficient comunicarea relațională.
Așa cum vă spuneam și mai sus, conferința “Comunică eficient cu copiii, la orice vârstă” are loc în Brașov, la școala Jules Verne (situată pe strada Păltiniș nr. 6) iar prețul unui bilet este de 45 de lei. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0725 385 385 sau pe mail la VreauSaStiu@MiniAcademia.ro.